Prejudicii uriașe la Consiliul Județean. Bani aruncați pe servicii gratuite, salarii stabilite eronat, cheltuieli supraevaluate

Salariații Consiliului Județean Neamț au prejudiciat bugetul județului cu o sumă considerabilă, prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu. Activitatea instituției, verificată, anul trecut, de două ori de inspectorii Camerei de Conturi Neamț, a fost, în parte, desfășurată pe lângă prevederile legale.
Cel mai mare prejudiciu adus bugetului județului de angajații Consiliului Județean a fost de 1,59 de milioane de lei și a constat în efectuarea de cheltuieli supraevaluate în urma unui calcul eronat la lucrarea „Tratarea pe loc a pământului argilos cu liant hidraulic hidratat în pulbere pentru îmbunătățirea caracteristicilor acestuia de la obiectul 1 – Lucrări premergătoare – Terasamente”.
În timpul controalelor, auditorul a constatat că angajații au stabilit eronat și au încasat drepturi salariale de 53.000 de lei. Totodată, au achitat ilegal 104.000 de lei pentru articole și materiale de presă, producții tv și servicii de fotografie, despre care atacul.ro a scris AICI.
Plăți ilegale de 82.000 de lei au fost făcute și cu întreținerea și actualizarea paginii Facebook a instituției, despre care atacul.ro a scris AICI.
Un alt prejudiciu a fost adus prin stabilirea eronată și plata unor drepturi salariale în valoare de 53.000 de lei
„Alte abateri referitoare la modul de alocare și utilizare a fondurilor pentru investiții, a subvențiilor sau alte forme de sprijin financiar din partea statului sau a UAT (prejudiciu 40.000 de lei); Metoda de calcul a valorii estimate a condus la alegerea incorectă a procedurii de achiziție, prin nerespectarea pragurilor valorice prevăzute de lege; Alte abateri privind administrarea contractelor de achiziții publice (51.000 de lei); (…) Nu au fost întocmite notele privind determinarea valorii estimate a bunurilor, lucrărilor și serviciilor ce urmează a fi achiziționate”, arată raportul Camerei de Conturi Neamț.
Verificările au fost efectuate în anul 2020 și au vizat anul 2019. Rezultatele controlului au fost publicate, de curând, de Curtea de Conturi a României.
Mai multe despre neregulile descoperite la Consiliul Județean Neamț, AICI.
Cheltuieli de personal de peste 118 milioane de lei într-un an
Consiliul Județean Neamț ar avea mari probleme cu banii dacă statul nu ar distribui cote și sume defalcate din impozitul pe venit și TVA și dacă nu ar aloca subvenții.
Raportul Camerei de Conturi Neamț arată că, în 2019, cheltuielile cu personalul au fost astronomice comparativ cu cele privind investițiile ori proiectele cu finanțare externă nerambursabilă. Asta în timp ce banii proveniți din taxe, impozite și altele au fost neînsemnate ca pondere în totalul veniturilor.
În 2019, Consiliul Județean Neamț a avut venituri de 351,65 de milioane de lei, din care numai 8 milioane de lei din taxe, impozite, contribuții, diferența provenind de la bugetul de stat. Cheltuielile s-au cifrat, în același an, la 312,85 de milioane de lei, rezultând un excedent de 38,80 de milioane de lei. Cheltuielile cu personalul au însumat 118,57 de milioane de lei, cele cu bunurile și serviciile – 57,68 de milioane de lei, iar alte cheltuieli – 33,53 de milioane de lei. În același timp, la capitolul „Proiecte cu fonduri extermen nerabursabile”, Consiliul Județean a cheltuit doar 4,16 milioane de lei, iar pentru investiții (cheltuieli de capital) – 27,80 de milioane de lei.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.








10-12 mii de lei pe lună pentru administrarea paginii de facebook a CJ de catre firmele lui Floriana Jucan si Iosub Robert in conditiile in care CJ are angajati platiti regeste si care ar trebui sa stie sa faca o postare pe o platforma gratuita?
Domnule Muraru, asta e tâlhărie pe față, jaf la drumul mare și normal ar fi si pentru asta dar si pentru alte talharii sa avem anchete DNA facute rapid si bine.
Iar firma Ghici Computer isi are firma de ziar pusa pe un sediu care apartine Primariei Piatra Neamt luat pe o chirie modica, subventionata, care sfideaza pretul pietei din Piatra Neamt, pe un ONG folosit drept paravan pentru afacerile firmei. Acel contract de inchiriere pentru acel spatiu care apartine Primariei Piatra Neamt a fost incheiat atunci cand un domn membru de vaza PSD care acum lucreaza la CJ era directorul firmei Publiserv.
Deci Publiserv ia munti de bani din bugetul public, face drumuri proaste dar indestuleaza clientele de partid si, in plus, dă pe chirii modice unor alți clienți politici spații care valorează de cîteva ori mai mult.
Iar acest individ care face astfel de afaceri prin firma Ghici își permite să dea lecții de moralitate publicațiilor Atacul sau altor publicații, aruncă cu dezinformări despre alți jurnaliști care publică știri neconvenabile stăpânului său.
Asa se intampla cand lupul este paznic la stana , smenar-gestionar ! Faptele relatate sunt grave asa ca ,, onoratele,, intra pe fir sau din descriere in descriere (22 amanari ) , pana la prescriere….?!