MAI – Statul în Stat care își judecă singur greșelile. Cum a devenit Ministerul de Interne o fortăreață a impunității, izolată de legile care guvernează restul României

FOTO: Vitalie Josanu, președinte SPR „Diamantul”

De la prăbușirea tavanelor în secțiile de poliție și până la execuțiile sumare ale carierelor ofițerilor incomozi, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) funcționează astăzi după o regulă simplă: nimeni din exterior nu are voie să privescă înăuntru. Sub pretextul „specificului militar” și al „securității naționale”, MAI și-a construit, lege cu lege și excepție cu excepție, un ecosistem autarhic. Un „stat în stat” în care instituțiile civile de control – cele de care se teme orice primar, patron de firmă sau director de spital – au fost interzise la poartă și înlocuite cu structuri interne, docile și subordonate politic.

Orice cetățean sau antreprenor din România știe ce înseamnă frica de controale: DSP-ul îți poate închide restaurantul, ITM-ul te amendează dacă un angajat nu are cască, ISC-ul îți oprește șantierul, iar ISU îți pune sigiliul pe ușă. Dar ce se întâmplă când „patronul” este chiar Ministerul de Interne? Răspunsul este cinic: își trimite propriii angajați să se controleze pe ei înșiși.

Cu un narativ în limbaj de lemn, specific, al secretomaniei instituționale MAI a eliminat controlul extern, domeniu cu domeniu, transformând legea într-o unealtă de protecție a incompetenței manageriale.

1. DGPI: Serviciul Secret care răspunde doar la comanda politică

Vârful de lance al acestui sistem închis este Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), urmașa faimoasei „Doi și-un sfert” și descendentă a NKVD-ului sovietic. Spre deosebire de SRI și SIE, care sunt organizate ca autorități autonome sub controlul unor comisii parlamentare speciale, DGPI a fost transformată într-un instrument la dispoziția exclusivă a ministrului de interne.

Prin OUG 76/2016, șeful DGPI este numit direct de ministru, fără filtrul CSAT. Această subordonare a transformat serviciul într-o armă de temut împotriva propriilor angajați. DGPI deține monopolul avizelor de securitate (ORNISS). Într-un sistem militarizat, retragerea acestui aviz echivalează cu demiterea. Astfel, DGPI poate executa profesional orice ofițer incomod, pe baza unor „suspiciuni” secrete, fără a prezenta probe și fără un proces real. Am probat deja că DGPI monitorizează activitatea liderilor de sindicat, interpretând lupta sindicală în „risc la adresa securității naționale”. Este definiția de manual a poliției politice: un serviciu secret care protejează imaginea șefilor, nu siguranța statului.

DGPI poate “executa” profesional orice ofițer incomod, de la simplu polițist la șef de inspectorat, prin retragerea avizului ORNISS. Motivația retragerii se bazează adesea pe “riscuri de securitate” vagi, rezultate din activitatea de intelligence (zvonuri, note informative neprobate), care nu trebuie probate în fața unei instanțe de judecată în același mod ca o abatere disciplinară. Această procedură administrativă opacă ocolește garanțiile unui proces echitabil și dreptul la apărare. prin sentințe profesionale definitive fără proces, transformând DGPI într-un arbitru suprem al carierelor din MAI.

2. Sănătatea Publică (DSP): Controlul transformat în colegialitate

Dacă într-un spital civil inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) pot da amenzi usturătoare pentru mizerie, în sediile Poliției, DSP-ul nu are jurisdicție. MAI a obținut o derogare prin HG 857/2011, care stabilește că în unitățile ministerului, controlul se face exclusiv de către Direcția Medicală a MAI.

Această arhitectură creează un conflict de interese insurmontabil și viciază actul de control. Inspectorii sanitari din cadrul Direcției Medicale sunt, înainte de toate, ofițeri MAI, subordonați ierarhic conducerii ministerului și integrați în lanțul de comandă militarizat. Este nerealist și utopic să ne așteptăm ca un subaltern să aplice amenzi drastice sau să dispună închiderea unei unități conduse de un superior ierarhic (un chestor sau un comisar-șef), mai ales când deficiențele (lipsa apei, clădiri insalubre) sunt cauzate de politica de subfinanțare decisă la nivel central.

Rezultatul este o “orbecăială” voită și o toleranță complice. Investigațiile SPR Diamantul au descoperit că zeci de inspectorate județene funcționează de zeci de ani fără autorizație sanitară de funcționare, o situație de neimaginat în sectorul privat. Într-un sistem civil, acest lucru ar fi dus la amenzi lunare uriașe și la suspendarea activității. În “statul MAI”, inspectorii proprii au tolerat tacit această situație, punând loialitatea față de instituție și “liniștea” sistemului mai presus de sănătatea angajaților și respectarea legii.

3. Inspecția Muncii (ITM): „Sicriele” sunt sigure pe hârtie

Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă se aplică, teoretic, tuturor sectoarelor de activitate. Totuși, prin normele de aplicare și ordinele interne specifice, MAI a creat un mecanism prin care ministerul își investighează propriile accidente de muncă, excluzând Inspecția Muncii civilă. Organizarea activității de inspecție a muncii în MAI este realizată de Serviciul Inspecția Muncii din cadrul DGMRU. Această internalizare a funcției de control elimină “ochiul critic” și independent al Inspecției Muncii civile (instituție subordonată Ministerului Muncii). Atunci când un polițist este rănit sau ucis în misiune, posibil din cauza echipamentului precar, a lipsei de instruire sau a procedurilor defectuoase, ancheta este condusă de colegi din sistem. Acești anchetatori interni au o tendință naturală și instituțională de a proteja imaginea ministerului și de a evita atragerea răspunderii penale a comandanților, clasificând adesea incidentele ca fiind cauzate de “erori umane” ale victimelor sau de circumstanțe externe, exonerând sistemul de vină.

Această structură tolerează condiții de muncă inumane. Deși Legea 319/2006 obligă angajatorul să asigure securitatea angajaților, IGPR refuză constant fondurile pentru reparații. Pentru a acoperi legal acest dezastru, șefii de unități sunt puși să semneze „declarații pe propria răspundere” (conform HG 1425/2006) că sediile sunt sigure. Este un fals în acte publice tolerat instituțional, care transformă posturile de poliție în capcane mortale, validate de inspectori care nu au curajul să sisteze activitatea.

4. Disciplina în Construcții (ISC): Cum să recepționezi dezastre de 41 milioane de lei

Poate cel mai vizibil eșec al lipsei de control extern este prăbușirea acoperișului Academiei de Poliție, o lucrare de reabilitare de 8,3 milioane de euro. Cum a fost posibilă recepția unei lucrări atât de proaste?

Simplu: MAI a eliminat Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) din ecuație. Deși HG 343/2017 impune prezența obligatorie a ISC la recepția lucrărilor publice, la Academia de Poliție comisia a fost formată exclusiv din 9 polițiști. Controlul de stat a fost înlocuit cu un „Serviciu Control Calitate” intern. În lipsa ochiului critic (și specializat) al unui expert independent, ofițerii au semnat recepția „fără obiecțiuni”, sub presiunea de a nu pierde fondurile europene. Rezultatul: banii cheltuiți, acoperișul căzut, nicio sancțiune externă.

5. Securitatea la Incendiu (ISU): Excepția care pune viața în pericol

În timp ce cluburile și școlile sunt închise dacă nu au autorizație ISU, clădirile MAI beneficiază de o excepție legislativă scandaloasă. HG 571/2016 exceptează explicit construcțiile cu caracter militar (MAI, MApN) de la procesul standard de avizare/autorizare ISU. Paradoxul este total: instituția care gestionează pompierii (IGSU este parte a MAI) își permite să funcționeze în sedii care nu respectă normele pe care le impune altora.

Această “auto-exceptare” creează o vulnerabilitate sistemică majoră. În timp ce o școală publică din mediul civil nu poate funcționa legal fără autorizație ISU și este supusă riscului de închidere, unitățile MAI pot opera în condiții de risc, acoperite de legislația care le permite să își gestioneze intern aceste riscuri, adesea prin simpla ignorare a lor. Paradoxul moral și administrativ este strigător la cer: instituția care, prin IGSU, amendează și închide operatori economici din societatea civilă pentru lipsa autorizațiilor ISU, își desfășoară propria activitate în clădiri care eludează aceleași rigori, sub pretextul comod al specificului militar sau operativ.

6. Protecția Datelor (GDPR): Scutul opacității

Sub pretextul prelucrării datelor în scopuri penale (reglementată de Legea 363/2018, distinctă de GDPR-ul civil), MAI limitează drastic accesul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor (ANSPDCP). Ministerul folosește această lege ca un paravan pentru a refuza transparența. De exemplu, Academia de Poliție a refuzat să comunice numele persoanei responsabile cu prevenirea hărțuirii sexuale, invocând protecția datelor. În realitate, legea a devenit un instrument pentru a ascunde incompetența și pentru a bloca accesul publicului și al sindicatelor la informații esențiale despre cum este condusă instituția. Mai mult, MAI și-a creat și în acest domeniu propria structură-trântor, menită să limiteze până la eliminare Autoritatea Națională în domeniu.

7. Controlul Sanitar-Veterinar: Totul rămâne în familie

Nici măcar animalele de serviciu nu scapă de acest circuit închis. MAI are propriul compartiment sanitar-veterinar în cadrul Direcției Medicale. Astfel, ANSVSA (autoritatea civilă) are competențe limitate în cazărmile și unitățile MAI. Bunăstarea câinilor polițiști sau siguranța alimentelor în cantinele proprii sunt verificate tot de angajați subordonați, eliminând garanția unui control obiectiv.

O reformă blocată de interese

Această tendință de izolare instituțională și de decuplare de la mecanismele democratice de supraveghere nu pare a fi accidentală sau rezultatul unei evoluții organice haotice. Dimpotrivă, suntem în fața unei strategii legislative și administrative deliberate, desfășurate pe parcursul mai multor decenii, care a permis MAI să își creeze structuri paralele cu cele ale statului civil, replicând funcțiile autorităților naționale de control, dar golindu-le de substanța independenței. De la inspecția muncii și controlul sanitar-veterinar, până la disciplina în construcții și protecția datelor cu caracter personal, MAI și-a edificat un ecosistem propriu, o enclavă juridică în care “supraveghetorul” este subordonat ierarhic, direct sau indirect, “celui supravegheat”. Această subordonare viciază fundamental actul de control, transformându-l dintr-un instrument de corecție într-unul de validare a abuzului.

Menținerea acestei anomalii ascunde un interes politic transpartiinic ce a transformat MAI într-o structură bazată pe relații de vasalitate, într-o ierarhie structurată pe compromisuri, complicități și vulnerabilități. Protecția și recompensele se asigură de sus în jos față de orice abatere, abuz sau încălcare a legii, cu condiția credinței oarbe. Iar cei mai ”orbi” se dovedesc a fi incompetenții (a se citi împuterniciții), gata să sacrifice orice li se cere, cu prima ocazie, pentru a face dovada de credință și a deveni membru al grupării infracționale ce controlează MAI. Misiunea acestor structuri ”de control” este să garanteze credința, măturând gunoiul sub preș ori să miște amenințător coada de mătură. Sunt cu adevărat eficiente atunci când au misiunea clară de execuție sub eticheta ”management defectuos”. Mi-a fost dat să văd în lucru un Corp de Control extrem de meticulos să scoată ”abatere sancționabilă” din banala poziție a unei rezoluții!

Cum s-a reușit crearea acestei enclave? Prin abuzul de clasificare. În MAI aproape toate sunt clasificate: birouri clasificate, holuri clasificate, norme de salarizare clasificate Regulamente de Organizare clasificate, curtea clasificată, parcare clasificată, imprimantă clasificată, calculator clasificat, autoutilitarele cu un regim semi-clasificat (special), telefoane clasificate, șefi clasificați, amante clasificate. O secreto-manie de măduvă ce produce incidente de securitate la ordinea zilei din te miri ce. Clasificarea a devenit ca o sfințire de biserică, nu se poate altfel și gata! Acum vreo câțiva ani un șef fusese băgat în cercetare disciplinară și silit să se pensioneze, doar pentru că nu chemase sfinții de la DGPI să facă o sfeștanie, înainte de mutarea sediului unui serviciu al Prefecturii, dintr-un Moll în altul! În consecință, controlul extern se izbește exact de acest zid al accesului la informații clasificate. N-ai acces la clasificate – nu intri, de-ai fi mama controlorilor experți!

În spatele acestor ziduri colcăie șerpăraia, cu un Corp de Control al MAI orb și paralizat și un Ionică Iulian pe post de puritan șef la IGPR, bine ghiftuit cu sporuri de excelență, sudate de la semestru la semestru, fără număr de ani. Și peste toate… Predoiu se viseaza premier sau măcar șef la SRI.

dr. Vitalie JOSANU, președinte SPR „Diamantul”