Surpriză în dosarul vaccinărilor fictive. Preotul, doctorița și asistenta medicală, câștiguri rapide din vânzarea certificatelor
Timp de aproape 2 ani, de când magistrații Curții de Apel Bacău au restituit cauza procurorilor nemțeni, despre dosarul principalelor personaje din dosarul vaccinărilor fictive, o afacere ilegală de zeci de mii de euro, nu s-a mai auzit nimic. Ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că principalii inculpați din dosar – preotul Mario Doro Ciucanu, din Cotu Vameș, doctorița Daniela Grosu, medic de familie în Gâdinți, și Cristina Munteanu, asistentă medicală – vor scăpa fără nicio pedeapsă. Lucrurile nu stau deloc așa, pentru că cei trei și-au recunoscut faptele, încheind în acest sens acorduri de recunoaștere cu procurorii.
Au sperat că scapă
Inițial, niciunul nu recunoscuse, iar dosarul a urmat procedura normală – inculpații fiind trimiși în judecată, acuzați că au ajutat mai multe persoane să obțină certificate de vaccinare anti-Covid 19. Cauza a fost retrimisă la Parchetul Neamț de către judecătorii băcăuani pentru refacere/completare urmărire penală, iar din acest punct, comportamentul celor trei inculpați s-a schimbat radical.
Toți și-au recunoscut faptele și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz. Conform procedurii, aceste acorduri trebuie confirmate și de instanța de judecată.
În cazul asistentei Munteanu, judecătorii au admis acordul, urmând ca, în următoarea perioadă, magistrații să se pronunțe și cu privire la acordurile încheiate de preotul Ciucanu și doctorița Grosu.
Certificate de vaccinare pe bani
Autoritățile au stabilit că, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane din județele Neamț, Iași și Bacău au eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care atestau vaccinarea anti-Covid-19. Obținerea documentului se făcea contra cost, iar cea care îl elibera era Daniela Grosu, medic de familie în comuna Gâdinți. Clienții, deloc puțini, intrau în posesia certificatului folosindu-se de intermediari, unul dintre aceștia fiind și preotul Mario Doro Ciucanu din Cotu Vameș.
Preotul a cerut doctoriței Grosu, în mai multe rânduri, să înscrie în fals, în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), persoanele care nu voiau să se vaccineze în mod real, dar care voiau certificatul. În decembrie 2021, de exemplu, Mario Ciucanu a cerut şi primit 250 de euro (200 de euro pentru medic, 50 de euro pentru el), pentru un certificat fals. Ghinionul a fost că cel care a dat banii era un investigator sub acoperire.
Cadrele medicale lucrau și fără intermediari. Un investigator sub acoperire a obținut, în mod direct, un astfel de certificat, oferind bani.
Zeci de mii de euro câștigați rapid
În dimineața zilei de 22 martie 2022, polițiștii au efectuat peste 20 de descinderi în acest dosar. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe probe, precum și sumele de 57.000 de euro și 22.000 de lei. 14 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru a fi audiate.
A doua zi, patru persoane, doctorița, asistenta, preotul și un alt intermediar din Bacău, au fost arestate preventiv. Acuzațiile aduse au fost cele de luare și dare de mită, trafic de influenţă şi fals informatic. În ceea ce-i privește pe cei care au dat mită, unii au recunoscut, alții nu. Pedepsele aplicate au fost toate cu suspendare.
D.M.
Sursa foto: presse.inserm.fr
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.







