Curtea de Conturi vă așteaptă cu propuneri de teme de audit. Ce vor să facă auditorii cu recomandările

0
456

Cetățenii sunt așteptați de auditorii Curții de Conturi a României să vină cu propuneri de teme de audit pe care să le includă în programul de activitate al instituției de anul următor. Recomandările trebuie trimise  la adresa de e-mail propuneri.program@rcc.ro

Astfel, în perioada 13 – 28 noiembrie, cetățenii interesați de auditul public extern realizat de Curtea de Conturi asupra modului de gestionare a resurselor publice, pot recomanda teme de audit pe adresa de e-mail dedicată.

Propunerile vor fi analizate

Propunerile de teme/subiecte de audit colectate de la cetățeni vor fi transmise către structurile de audit responsabile de domeniul sau de entitățile vizate, pentru analizarea oportunității includerii în proiectul programului de activitate. Aceste propuneri vor fi analizate din punct de vedere al impactului socio-economic al auditului asupra activităților desfășurate de entitățile în cauză. 

Adresa de e-mail va fi operațională și după perioada menționată (13-28 noiembrie), iar temele propuse ulterior vor rămâne în atenția Direcției Programare, raportare și sinteze.

Programul de activitate

Programul anual de activitate este documentul aprobat de către Plenul Curții de Conturi în baza căruia se desfășoară activitatea specifică a acesteia, constând în misiuni de audit financiar, audit al performanței și audit de conformitate, precum și misiuni de documentare și follow-up.

Curtea de Conturi decide, în mod autonom, asupra programului propriu de activitate și obiectivelor auditului, cu excepția solicitărilor Camerei Deputaților sau Senatului, conform legii. 

N.R.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.