Primăria Piatra-Neamț vrea să împrumute peste 4,7 milioane de euro. Pe ce vrea să cheltuiască banii
Primăria Piatra-Neamț vrea să împrumute o sumă importantă de bani pentru a finaliza patru proiecte, credit pe care dorește să-l contracteze de la Ministerul Finanțelor, în baza OUG 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului. Inițiativa aparține primarului Adrian Niță și, cel mai probabil, se va contretiza în cadrul ședinței Consiliului Local Piatra-Neamț, ce va avea loc joi, 28 august.
Potrivit proiectului de hotărâre nr. 3, de pe ordinea de zi a ședinței ce va avea loc peste două zile, muncipalitatea ar avea nevoie de peste 4,7 milioane de euro (24.065.000 de lei) pentru ducerea la bun sfârșit a patru proiecte, cei mai mulți bani (peste 3,2 milioane de euro) urmând a fi alocați proiectului privind creșterea eficienței energetice a Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”.
Bani pentru creșterea eficienței energetice și reorganizarea coridorului principal de mobilitate
Dacă, joi, consilierii locali vor aproba proiectul „privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 24.065.000 lei, în conformitate cu prevederile art.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului”, banii vor fi cheltuiți pentru finalizarea proiectelor:
✓”Reabilitare termică şi modernizare clădiri administrative Primăria Piatra Neamț Corp A şi Corp B, strada Ştefan cel Mare, nr.6-8″ – 2.905.000 lei;
✓ „Investiții în infrastructura educațională gimnazială din cadrul Scolii Gimnaziale Daniela Cuciuc – creşterea eficienței energetice” – 2.575.000 lei;
✓ „Investiții pentru creşterea eficienței energetice a clădirilor publice din infrastructura educațională pentru învățământul tehnic şi vocațional din Municipiul Piatra Neamț – Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” – 16.585.000 lei;
✓ „Reorganizarea coridorului principal de mobilitate urbana pe axa est-vest (Bulevardul Decebal, Piata Mihail Kogalniceanu, Bulevardul Traian), cod Smis 324489” – 2.000.000 lei.
Împrumutul de 24.065.000 lei va avea o maturitate de 5 ani, din care 12 luni perioadă de grație, mai arată proiectul de hotărâre.
Potrivit referatului de aprobare: „U.A.T. Piatra Neamț are în implementare în aceste moment mai multe proiecte pentru
finalizarea căruia există o nevoie urgentă de resurse financiare în vederea susținerii cofinanțării şi a cheltuielilor neeligibile. Aceste proiectele sunt finanțate prin Programul Național de Redresare şi Reziliență, Programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare
Regională (FEDR), aferente cadrului financiar 2014-2020, Programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), aferente cadrului financiar 2021-2027 Programe finanțate din Fondul Social European Plus (FSE+), aferente cadrului financiar 2021-2027, ale căror cofinanțare şi cheltuieli neeligibile trebuie asigurate din veniturile proprii ale municipiului. Având în vedere necesitatea finalizării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile care au fost propuse pentru etapizare, derulate de unitățile administrativteritoriale, majoritatea acestora având un deficit de finanțare care să asigure finalizarea proiectelor şi, având în vedere faptul că mai multe proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, implementate de către autoritățile administrației publice locale, înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale pentru a asigura cofinanțarea proprie şi finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor, Guvernul României a stabilit prin Ordonanța de Urgență nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, cadrul legal şi condițiile în care unitățile administrativ teritoriale pot solicita în anul 2025 împrumuturi din Trezoreria Statului”.
Sursa foto: turnucustiri.ro
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.











Ce va mai plac banii publici…sa i faceti voi (***) sa va (***)…bordurele ciorapei asfaltuț…trai …. pana verifica cineva trec anii pana (***) baga in penal se prescrie …. trai neneaca. Nu uitati … nu e toti chiar prosti… spatii inchiriate discretionar…samd. Abilitare termica Cartianu ….Sunteti tari. Vedeti ca se pot accesa fonduri europene pe tema asta. Aaaa E OLAF nu prea puteti (***) ca de la MF. Mai un (***) mai un Șerbănel… Tare..Succes jurnalistilor de investigatii ca justitia e cu j …foarte mic.