STENOGRAME. Fostul director al DSP Neamț, prins cu șpagă, a închis ochii la nereguli grave. „Da, o început să se uite, să găsească expirate!”, „I-am mai dat o tură și aicea…!”,„ Nu-i destul că plătești taxe și așa, mai dă-le și spagă, îți mai pun și amenzi!”

0
2437

 

În România, cetățeanul care semnalează nereguli în privința activității unui agent economic pornește, de multe ori, într-un demers cu șanse minime de rezolvare. Chiar dacă instituțiile de control sunt chemate să verifice situația, realitatea arată că aplicarea legii poate fi oprită în cel mai josnic mod. În momentul în care inspectorul „se înțelege” cu patronul, autoritatea sa dispare. Mituit, acesta nu doar că închide ochii la ilegalități, dar le și prelungește existența, amânând sau chiar blocând sancțiunile. În culise, situația se transformă într-un joc de protecție reciproc avantajos: patronul obține liniște, inspectorul, mai mulți bani în buzunare. În tot acest timp, legea rămâne doar pe hârtie, iar reclamantul este pus față în față cu realitatea crudă: în loc să i se facă dreptate, neregulile se adâncesc, iar cel vinovat se simte și mai puternic, protejat de „spatele” pe care îl are.

400 de lei = un avertisment și recomandări 

Ceea ce s-a întâmplat în iulie 2023, în comuna Pângărați (Neamț), când un inspector de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a luat șpagă 400 de lei, pentru a închide ochii la neregulile constatate în timpul unor controale ce au vizat un magazin și o frizerie din localitate, este grăitor în acest sens.

Anca Brândușa Movilă (foto) a fost director al DSP Neamț, din luna august 2017 și până în martie 2020, când a revenit pe postul de inspector în cadrul aceleiași instituții.  În iulie 2023, în urma unei sesizări, a verificat un magazin (bar) și o frizerie, ambele aparținând Danielei Lupescu, din Pângărați. A găsit mai multe nereguli, unele grave, însă a închis ochii în schimbul sumei de 400 de lei, pe care patroana verificată i-a îndesat în buzunarul rochiei. În loc de amendă și închiderea activității, varianta aleasă a fost avertisment cu recomandări. Șpaga și-a făcut treaba. Reclamantul, un cetățean din comună, a fost nemulțumit de măsurile luate de inspectorul DSP și a bănuit că ceva necurat s-a întâmplat.

Discuții interceptate de procurori

Bănuiala sa avea să se confirme, pentru că patroana magazinului și frizeriei controlate, în data de 6 iulie 2023, a discutat, în aceeași zi, cu o persoană care avea interceptate convorbirile telefonice într-un dosar instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. De fapt, așa au aflat procurorii că inspectorul Movilă a luat șpagă. Cauza a fost declinată la DNA, iar cele două personaje, Movilă și Lupescu, și-au recunoscut faptele și au închieta acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii anticorupție.

„Dracu’ să-i ieie!”

În timpul primei discuții din 6 iulie, Daniela Lupescu îi relatează interlocutorului că a fost controlată de un inspector DSP, dar și faptul că i-a dat acestuia șpagă.

Daniela Lupescu: „Dracu’ să-i ieie! Și am zis, că știți ceva? Zic, văd că, zic (…) zic, haideți să vedem altfel… cum facem.

Interlocutor: Corect!

D.L. Știi? Na, ce să-i fac. I-am dat ce i-am dat, așa… Da’ știți să, că doar aveți control și pentru… aveți și frizerie? Da. Aveți reclamație și pentru frizerie. O zis că săptămâna care vine, într-o zi, venim acolo. Nu, haideți acuma…. tot sunteți aicea, zic, ce rost mai are să mai faceți încă un drum? Haideți acum… Vai! Ce soluție folosiți? I-am arătat ce am de mâini, de, de șters pe asta, pe jos. A, da’ nu, că știți că trebuie nu știu ce fel avizate de… De unde le luați? Păi de unde le găsesc. Din comerț, de unde să le iau? Doamne iartă-mă!

I.: Păi, da! Păi, da!

D.L.: A, da’ nu trebe de astea, trebe altfel.

I.: Ai, lasă-mă!

D.L.: Da, o început să se uite, să găsească expirate. Știi? Zic, doamnă, dacă drept vreți să vă așa…(…)! Or mai… mai găsiți. A, că aparatul de sterilizat… nu, trebuie altfel, nu știu cum. Zic, stați oleacă, deja îi altă treabă. Zic, aicea ce mai, mai vreți și aicea, nu? Nu, nu zicea nica, dar era a dracului, una drăcoasă, se vedea pe fața ei că-i drăcoasă, adica spunea exact ce, dar… i-am mai dat o tură și aicea. Du-te mamii dracului! Luni să mă duc cu actele, că nu știu ce să-mi deie, că o fost în control.

„M-am și temut, că nu știam dacă ia, nu ia…”

Două ore mai târziu, Daniela Lupescu a sunat din nou aceeași persoană, unul dintre subiectele abordate fiind controlul DSP.

Interlocutor: … Și eu tre să muncesc pentru ei, mă!

Daniela Lupescu: Da. Nu-i destul că plătești taxe și așa, mai dă-le și spagă, mai îți pun și amenzi.

I.: Da, ăha, aha! Mâine…

D.L.: … se află. Că eu o să mai încerc când mă duc luni, știi, cu aceea. Îi… îi zic, azi m-am și temut așa, că nu știam dacă ia, nu ia…

I.: Îhî!

D.L.: … dar când am văzut că o luat, știi și după aia …(…) … și așa… luni o să insist să, îi zic. Îi dau cât așa … să-mi spună cine, să vedem. Dar nu cred că o să-mi zică, da insist.

Din aceste discuții reiese că, de fapt, e posibil ca patroana să o fi mituit de două ori, în aceeași zi, pe Anca Movilă. Cel puțin așa poate fi interpretată afirmația sa, în fața persoanei cu care a vorbit la telefon, respectiv că „i-a mai dat o tură și aicea”, în timpul controlului de la frizerie, care a fost după cel efectuat la magazin.

Aspecte grave trecute cu vederea de inspector

Lăsând deoparte aceste aspecte, bănuim, clarificate de procurori, este greu de trecut cu vederea aspectele grave descoperite în timpul controlului și pe care inspectorul DSP nu le-a sancționat.

Dacă la magazin, problemele identificate au fost minore, altfel au stat lucrurile la frizeria pe care Daniela Lupescu o deținea într-un spațiu închiriat, situat în fostul sediu al Cooperației din Pângărați. Inspectoarea DSP a constatat la frizerie mai multe nereguli legate de spațiu, de curățenie, lipsa unui contract cu o firmă specializată pentru unor astfel de servicii, îi lipsea o toaletă proprie etc.

În loc de sancțiuni, recomandări

În final, Movilă i-a transmis Danielei Lupescu că frizeria trebuie autorizată în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1030 din 2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației.

Pentru toate aceste nereguli grave, inspectoarea nu a aplicat nicio amendă, ci a făcut doar recomandări pe care patroana trebuia să le îndeplinească.

Anca Movilă și Daniela Lupescu și-au recunoscut faptele și au încheiat acorduri cu procurorii. În aceste condiții, cele două inculpate vor primi, cel mai probabil, pedepse cu suspendare. Ultimul cuvânt îl vor avea judecătorii, care vor decide dacă vor admite sau nu acordurile de recunoaștere a vinovăției.

D. MURARU

Citește și:

Fost director al DSP Neamț prins cu șpagă. A primit câteva sute de lei ca să închidă ochii la un control. Cine l-a dat de gol

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.