La Romsilva, ditamai regia națională, centralista a plecat în concediu și l-a lăsat pe paznic să răspundă la telefon. Vântul bate prin Biroul de presă. Ministrul Fechet vrea mega-reorganizare

2
24479

 

După zilele libere de Paște, angajații români au revenit la serviciu. Nu toți, pentru că unii, și ne referim aici la cei care lucrează la stat, au avut grijă să-și ia libere astfel încât să se bucure de un concediu adevărat. Alții, mai descurcăreți și cu intrare la șefi, și-au luat libere și primele zile de la începutul săptămânii viitoare, pentru a-și întregi minivacanța de 1 Mai, care începe de joi. Această situație este foarte des întâlnită în sistemul bugetar și nu constituie vreo noutate. Mai grav este că mulți sunt și plătiți.

Dar dacă se poate, de ce nu? La Romsilva – sediul central, de exemplu, a plecat în concediu până și centralista. La telefonul instituției răspunde portarul, deși este joi, 24 aprilie, zi de lucru pentru toată lumea. Se vede că omul este stângaci și că-i este greu să gestioneze un apel telefonic. Se enervează când îi ceri informații suplimentare, iar senzația pe care ți-o lasă este aceea că nu ai sunat la o companie cu peste 14.000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 3,2 miliarde de lei/an, ci la vreun SRL de aiurea. 

Au răspuns doar trași de mânecă

La Romsilva am ajuns pentru că, joi dimineața le-am trimis o solicitare online la care așteptam confirmarea de primire. Cum nu am primit niciun răspuns, am sunat de mai multe ori și am cerut paznicului să ne facă legătura la Biroul de presă. Nu ne-a răspuns nimeni nici joi și nici vineri, tot o zi lucrătoare.

Într-un final, pentru a ne lămuri ce se întâmplă, am cerut, vineri, să ni se facă legătura la secretariatul directorului general. De aici am aflat că, de fapt, biroul de presă își desfășoară activitatea în … două birouri, iar nouă ni s-a făcut legătura în biroul cu cei plecați în concediu. Chiar și așa, nu se justifică faptul că nimeni nu s-a obosit să ne confirme primirea e-mailului mai bine de 24 de ore. După discuția cu persoana de la secretariatul directorului general am primit confirmarea pentru adresa trimisă. S-a întâmplat după mai bine de 27 de ore, semn că, în cele două zile, joi și vineri, nimeni nu a trecut pe la Biroul de presă al Romsilva, deși s-a lucrat. Iar faptul că nici măcar nu au catadicsit să deschidă e-mailul instituției, demonstrează gradul de indiferență la care au ajuns unii dintre bugetari.

Romsilva, uriașul cu picioare de lut care topește profitul în investiții inutile

La Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, adică entitatea care administrează fondul forestier proprietate publică a statului, puțin peste 3 milioane de hectare, lucrează peste 14.000 de angajați, un număr considerat mare raportat la suprafața de pădure administrată. Mulți dintre cei 14.000 de angajați nu au treabă cu activitatea forestieră propriu-zisă, ci desfășoară cu totul alte activități. Îi întâlnim în toate direcțiile silvice din țară, dar mai ales în sediul central de la București, un sediu care a devenit neîncăpător în ultimii ani, ca urmare a angajărilor făcute mai degrabă pe pile și relații decât pe criterii de competență. Cum numărul personalului de birou a crescut de la un an la altul, a fost nevoie și un nou spațiu mai mare și mai ferit de ochii lumii. Așa a apărut noul sediu din Pipera, inaugurat în anul 2013, în care Romsilva a investit peste 13 milioane de euro, fără a mai pune în calcul sumele cheltuite pentru hotelul din apropiere și celelalte clădiri din Complexul Silva.

Bilanțul RNP-Romsilva (Sursa: listafirme.ro)

De altfel, după 1990, a devenit o obișnuință pentru Romsilva de a „topi” profiturile pe tot felul de investiții aiuristice. De la tancuri T 34, fabrici de sucuri neperformante, cravate și ace de cravată la prețuri astronomice, bonusuri nesimțite la pensionare până la, mai nou, autoturisme de lux hibrid. A devenit o obișnuință pentru multe direcții silvice din țară ca, în ultimele două luni ale anului, să facă tot felul de investiții suspecte. Printre acestea se numără, de exemplu, lucrări de reparații/modernizare a unor sedii de ocoale, cantoane etc. Dubios este că multe dintre aceste imobile sunt reparate/modernizate an de an, iar sumele investite sunt consistente.

S-au trezit guvernanții?

De câteva luni bune, Mircea Fechet, ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului, duce o adevărată luptă cu „regii” pădurilor, în încercarea lui de a reorganiza Romsilva. Misiunea este extrem de dificilă și e greu de crezut că ministrul va ieși câștigător. Iar când spunem asta ne gândim doar la influența pe care silvicultorii o au în zona politică. Începând de pe plan local și până sus, la centru. Crede cineva că jaful din păduri se desfășoară fără știrea autorităților și a clasei politice? Mai crede cineva că protecția de care beneficiază cei care jefuiesc pădurea statului este gratuită? Totul este pe bani, iar plata se face cu bani negri proveniți de pe urma afacerilor ilegale cu pădurile de stat.

„Reducerea numărului directorilor cu 86%”

De câteva zile, pe site-ul ministerului a fost publicat, spre consultare publică, proiectul de hotărâre de guvern privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Proiectul este unul ambițios și urmărește, printre altele, o reducere a numărului de directori (de la 121 la 17!!!), precum și eficientizarea economică a regiei.

„Profitul propus pentru anul 2025 de către conducerea actuală a regiei era, dacă îmi amintesc bine, de aproximativ 40 de milioane de lei, asta înseamnă aproape zece lei la hectar, ceea ce, în opinia mea, reprezintă o sumă prea mică, regia națională administrând aproape patru milioane de hectare de fond forestier în România și, în consecință, eu cred că mai ales anul acesta, când este un an extrem de greu pentru bugetul național de stat, este extrem de greu din punct de vedere al deficitului, cred că trebuie să ne înțelegem cu toții rolul, mai ales acele entități care administrează o bogăție atât de valoroasă a statului român, respectiv pădurile publice ale României. Aşadar, aşa cum am mai spus-o, îmi asum reformarea Regiei Naționale a Pădurilor de sus în jos, iar planul meu propune asigurarea unei structuri de conducere mai suple prin reducerea numărului directorilor cu 86%. Așadar, pe schema pe care o propun, din 121 de directori ar trebui să rămână aproximativ 17 și fiecare din acești directori va avea un contract de mandat pe cinci ani și va avea indicatori foarte clari de performanță, pe care în măsura în care nu-i va îndeplini, va putea fi revocat”, a declarat ministrul Mircea Fechet, după ședința de guvern de joi, 24 aprilie.

D. MURARU

Direcția Silvică Neamț se chinuie să scape de o afacere eșuată. Instalația primei fabrici de sucuri naturale din România, scoasă la mezat la preț scăzut. RNP a investit 10 milioane de lei, în 2004

Investiție „profitabilă” la Romsilva: risipă de 10 milioane de lei cu o fabrică de sucuri închisă de aproape un deceniu

Cinci mașini hibrid de teren pentru Direcția Silvică Neamț. „Iubitorii de animale” de la RNP au vrut musai volane „îmbrăcate în piele” și viteză maximă de … cel puțin 180 km/h

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Nu mai conteaza 26 aprilie, 2025 at 12:33 Răspunde

    Fechet e un (***) care latră sub plapuma lui sa nu îl audă dulăi aia mari,vrea sa arate ca își justifica salariul . Are ordin de la statul paralel care jefuiesc pădurile sa latre,dar nu prea tare sa ne arate noua ca își face treaba. Suntem un popor las,dezinteresat și ne mulțumim cu un covrig. Ne meritam soarta din plin!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.