Investiție „profitabilă” la Romsilva: risipă de 10 milioane de lei cu o fabrică de sucuri închisă de aproape un deceniu

3
824

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este specialistă în afaceri păguboase, valoarea pierderilor cauzate de tot felul de investiții neinspirate fiind greu de cuantificat. De pomină vor rămâne achizițiile făcute în perioada în care director al RNP era Ion Dumitru. Și ne referim în special la afacerea cu tancul sovietic T34, cumpărat la un preț astronomic, dar și la achizițiile unor produse, ca acele de cravată, uniformele pentru pădurari etc, la niște prețuri exorbitante. Tot în perioada „domniei” lui Dumitru la Romsilva, Direcția Silvică Neamț a făcut una dintre cele mai proaste investiții-10 milioane de lei fiind și acum „conservați” într-o fabrică de fructe de pădure. Inaugurată în anul 2004, fabrica, situată în Piatra Neamț, pe strada Nordului nr. 4, lângă Regiment, se află în conservare din 2009 și cu toate promisiunile făcute de către cei care s-au perindat pe la conducerea Direcției Silvice Neamț, până în prezent nu a fost găsită nicio soluție care să ducă la reluarea activității.

În perioada 2004 – 2009, atât cât a funcționat, fabrica de sucuri de fructe de pădure a adus numai pierderi Direcției Silvice Neamț, numai primul an de funcționare (2005) provocând o pagubă de 2,5 milioane de lei în bugetul Silvicului, adică 25% din valoarea investiției. An de an, au urmat alte pierderi, iar în 2009 s-a luat decizia închiderii fabricii. Reprezentanții Direcției Silvice Neamț afirmă că și în prezent fabrica se află în conservare, iar utilajele în care s-au investit sume exorbitante zac în așteptarea ruginei. Cum pe piața sucurilor din România există o concurență acerbă, este puțin probabil că Direcția Silvică va reuși vreodată să redeschidă fabrica de sucuri și să facă afacerea rentabilă. De altfel, s-a început cu stângul, semn că cei care au pus la cale afacerea nu au urmărit în niciun caz profitul, ci mai degrabă comisioanele din achiziția instalațiilor. Altfel nu se explică de ce Regia Națională a Pădurilor a dispus, pe bani grei, efectuarea unui studiu de piață care să justifice investiția, fără ca lucrarea să răspundă la o întrebare esențială, și anume: este sau nu potrivită o astfel de investiție în județul Neamț? De asemenea, studiul nu a răspuns nici la întrebarea dacă Romsilva reușea să asigure materia primă pentru fabrica de sucuri. Pe acest studiu, realizat de două firme, Direcția Silvică Neamț a cheltuit 13.000 de euro. Investiția de la Piatra Neamț a făcut și obiectul unei anchete penale, care l-a vizat inclusiv pe Ion Dumitru, directorul RNP în perioada căruia s-a realizat investiția de 10 milioane de lei de la Piatra Neamț. S-a verificat, în special, modul în care a fost achiziționată instalația de la un producător italian. Vorbim de anii 2000, când procurorii anticorupție erau în adormire, așa că ancheta a fost finalizată cu neînceperea urmăririi penale. Așadar, nimeni nu a răspuns pentru proasta ideea de a îngropa milioane de euro într-o instalație care acum ruginește.

S-a spus că fabrica este prea mare pentru Neamț, că fructele de pădure culese aici nu acoperă decât o mică parte din necesarul fabricii. Fabrica de la Piatra Neamt a fost prima de sucuri naturale si nectaruri din fructe de pădure din România. Rețeaua tehnologică cuprinde utilaje de înaltă performantă importate din Italia, respectiv o linie de procesare a fructelor de pădure în piure si ambalare aseptică. Produsele prelucrate aici erau 100% ecologice, fără coloranți sau stabilizatori. Capacitatea de procesare era de 600-1000 tone/an, iar capacitatea de producție de  350 tone/an piure de fructe semifabricat, ambalat aseptic; 700 tone/an nectar ambalat în sticle și 20 tone/an suc concentrat, ambalat aseptic.

Responsabilii de la Silvic au găsit și alte argumente pentru acest mega eșec, respectiv prețul mare al produselor, dar și concurența mare de pe piață. Păi, la aceste întrebări ar fi trebuit să răspundă studiul de piață pe care au fost plătiti 13.000 de euro!

De altfel, produsul finit al fabricii de la Piatra Neamț, chiar dacă era unul natural, nu era căutat de consumatori din cauza prețului mare. Tot din cauza prețului, produsele Silva Fruct nu au fost comercializate nici în străinătate. Astfel, după cinci ani de experimente, care nu au adus decât pagubă Direcției Silvice Neamț, fabrica a fost închisă. Și acum, după 9 ani, instalația se află tot în conservare și este puțin probabil că în viitorul apropiat va avea o altă soartă. Peste 2,5 milioane de euro investite, plus încă aproximativ un milion pierdere. Acesta este rezultatul „managementului de performanță” a celor care administrează pădurea statului cu tot ce oferă aceasta: lemn, vînat, fructe de pădure etc.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Zabulica 24 aprilie, 2018 at 17:09 Răspunde

    Niște trădători care merita închisoarea pe viata. Au distrus cea mai de preț bogăție a tarii, aurul verde, iar acest lucru ar trebui pedepsit aspru de justiție care încă e în adormire totala

  2. Vladimir 26 aprilie, 2018 at 07:02 Răspunde

    Padurari, politisti, procurori, judecători, societatea civila, toți sunt vinovați! Aia sunt bine la pensie. Pe langa lîngă fabrica si-au mai tras si cîte o vilă!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.