Atenție! Tentativă de fraudă prin telefon, în numele ANAF

0
835

ANAF atenționează asupra unei noi campanii frauduloase prin care contribuabilii sunt contactați telefonic sau prin mesaje de pretinși angajați ANAF, fiindu-le solicitate date bancare sau personale. Situația reprezintă o tentativă de fraudă, în care atacatorii încearcă să impersoneze diverse instituții.

Atacatorii folosesc tehnici de phone spoofing (falsificarea ID-ului de apelant. Cu ajutorul falsificării ID-ului apelantului, infractorii pot face să pară că apelurile lor telefonice provin de la un anumit număr, fie unul cunoscut și / sau de încredere pentru destinatar, fie unul care corespunde unei anumite locații geografice), prin care numărul de telefon afișat pe ecranul persoanei vătămate pare a fi al Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
ANAF vă recomandă, în acest context, să evitați accesarea de link-uri sau atașamente din e-mail-uri sau mesaje a căror sursă nu poate fi atestată/certificată ca fiind legitimă, precum și efectuarea unor plăți către entități a căror identitate nu poate fi verificată.
De asemenea, nu furnizați date personale/bancare telefonic înainte de a verifica autenticitatea identității solicitantului prin intermediul canalelor de comunicare oficiale ale ANAF.

Sursa foto: shutterstock.com 

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.