Infractorul fugar Arsene vrea să scape de închisoare cu orice preț. Ce demersuri a mai făcut

2
3454

 

Ionel Arsene, fostul șef al Consiliului Județean Neamț, care a fugit în Italia înainte ca magistrații Curții de Apel Brașov să-l condamne definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, vrea neapărat să scape de pedeapsă.

Astfel, în paralel cu demersurile pe care le face în Italia pentru a nu fi extrădat, Arsene, prin avocații săi, caută soluții și în România. În acest sens, pe rolul Curții de Apel Brașov există două procese pe care Arsene speră să le câștige și să scape de pedeapsă.

În cel mai recent dosar, ce va avea primul termen de judecată pe 9 aprilie, Ionel Arsene a formulat o contestație în anulare împotriva hotărârii penale prin care a fost condamnat la închisoare.

În cel de-al doilea dosar, aflat tot pe rolul Curții de Apel Brașov, magistrații brașoveni vor judeca apelul formulat de Arsene împotriva deciziei Tribunalului Brașov, prin care i-a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale pronunțată de Tribunalul Bacău în aprilie 2022, prin care a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare.
Așa cum se știe, în urma judecării apelului, Curtea de Apel Brașov a constatat că una dintre fapte s-a prescris (denunțul lui Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti) și, în consecință, l-a condamnat pe Arsene la 6 ani și 8 luni de închisoare. Sentința a fost pronunțată pe 10 martie 2023, dată la care Ionel Arsene era fugit deja în Italia. De atunci, autoritățile române încearcă să convingă instanțele italiene să-l extrădeze pe Arsene în România, pentru ca infractorul să-și ispășească pedeapsa acasă. Până în prezent, infractorul a avut câștig de cauză, autoritățile din Italia refuzând să-l extrădeze.

Ionel Arsene a fost condamnat, în primă instanță, pentru trei fapte de trafic de influență și a fost la un pas (trei luni distanță) să scape prin prescrierea faptelor.

Cererea de revizuire, respinsă

În iulie 2024, Ionel Arsene a introdus la Tribunalul Bacău o cerere de revizuire a sentinței din aprilie 2022, prin care a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Ulterior, dosarul a fost declinat Tribunalului Brașov, competent în soluționarea cauzei.

Anul trecut, în noiembrie, judecătorii de la Tribunalul Brașov au respins cererea de revizuire ca inadmisibilă. Avocații lui Arsene au invocat faptul că unul dintre martorii din dosar, respectiv Horia Georgescu, fost președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), nu a fost audiat de către Tribunalul Bacău. Nu a fost suficient pentru ca instanța brașoveană să admită cererea. Nemulțumit, Arsene a atacat decizia cu apel care se va judeca la Curtea de Apel Brașov.

Citește AICI despre condamnarea de 8 ani și 4 luni de închisoare a Tribunalului Bacău și AICI despre decizia Curții de Apel Brașov, prin care infractorul fugar a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare.

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. doru 1 martie, 2025 at 07:33 Răspunde

    SIE sa aduca infractorul acasa, printr-un comando ! nu este mare lucru ! apoi sa fie legat circa 6 luni si sa se spuna ca a venit INFRACTORUL singur in Tara sa isi faca pedeapsa !!! Poate apoi sa se impiedice singur de usa si sa se ridice mai greu!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.