Se întrevede soarele pe strada inculpaților din dosarele „Blocul operator” și „Tomograful”. Prescrierea, tot mai aproape
Ajunse în diferite stadii de judecată, dosarele „Blocul operator” și „Tomograful”, în care sunt vizate foste persoane care au deținut funcții de conducere în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, precum și mai mulți oameni de afaceri, sunt în pericol de a fi închise, termenul de prescriere a faptelor fiind foarte aproape.
„Tomograful”
Aflat în faza apelului, procesul „Tomograful”, în care inculpații au fost condamnați de instanța de fond de la Tribunalul Neamț la pedepse privative de libertate, se va opri în iunie 2025, în cazul în care până atunci judecătorii Curții de Apel Bacău nu vor pronunța o hotărâre.
Judecarea apelului a debutat în forță, instanța acordând termene scurte, tocmai din cauza pericolului de prescriere. La termenul din septembrie, avocații a doi inculpați au fost amendați cu câte 3.000 de lei fiecare, pentru că au lipsit fără a-și asigura substituirea.
La următorul termen, cel din 9 octombrie, instanța s-a autosesizat cu privire la schimbarea încadrării judiciare.
Pe 21 octombrie, s-a stabilit un nou termen, pentru 4 noiembrie, în vederea pronunțării cu privire la o eventuală sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La acest ultim termen, instanța a dispus suspendarea judecății și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
„1. Dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 Cod procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 Cod procedură penală. 2. Dacă prin noţiunea de „participant” la o licitaţie publică, în accep?iunea art. 246 Cod penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini. 3. Care este înţelesul noţiunii de „constrângere”, în accepțiunea art. 246 Cod penal, dacă participantul este un agent economic. În baza art. 476 alin. 2 Cod procedură penală, dispune suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii pentru dezlegarea chestiunilor de drept invocate”, se arată în minuta ședinței.
Înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea rezolvării problemelor ridicate va însemna timp prețios pentru inculpați, deoarece, dat fiind pericolul de prescriere a faptelor, orice zi câștigată îi aduce tot mai aproape de o rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Termenul de prescripție se împlinește anul viitor în iunie, adică peste 6 – 7 luni, perioadă care s-ar putea dovedi insuficientă pentru pronunțarea unei decizii definitive.
„Blocul operator”
Dosarul „Blocul operator”, aflat pe rolul Tribunalului Neamț, a ajuns la al 36-lea termen de judecată fără ca instanța de fond să pronunțe o soluție.
La termenul din 13 septembrie, magistrații au stabilit un nou termen, pentru data de 7 noiembrie, pentru deliberare, redactare si pronunțare. Numai că în loc de pronunțate, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru punerea în discuţie a cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul Lazăr Ioan, următorul termen fiind fixat în data de 15 ianuarie 2025.
Inculpații din acest dosar au urmărit, pe parcursul judecății, să tragă de timp apelând la tot felul de tertipuri. Unii au întârziat predarea documentelor contabile pentru efectuarea expertizelor, alții au lipsit. De asemenea, au lipsit în câteva rânduri și unii apărători, dar și martori. Toate astea nu au făcut decât să fie tărăgănată judecarea cauzei.
La termenul din 7 iunie, doi inculpați au solicitat și ei schimbarea încadrării juridice, cererea fiind respinsă de magistrați. Cei doi au cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu. În cazul în care magistrații ar fi acceptat, termenul de prescripriție a răspunderii penale ar fi scăzut la 8 ani de la 10 ani și 6 luni, cât este în prezent. Și asta pentru că atașarea sintagmei „consecințe deosebit de grave” înseamnă că limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate, adică maxima de 7 ani devine 10 ani și 6 luni. Inculpații vor putea solicita încetarea procesului penal în momentul intervenirii prescripției penale.
„Tomograful”, pedepse cu executare în primă instanță
În data de 1 aprilie 2024, Tribunalul Neamț s-a pronunțat în dosarul „Tomograful”, toți inculpații fiind condamnați la închisoare cu executare. Sentința a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Bacău.
Ioan Lazăr, fost director al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț – 6 ani închisoare;
Murariu Oana, fost șef achiziții SJU Neamț – 5 ani închisoare;
Mihuțoiu Cristian, reprezentant firmă – 5 ani închisoare;
Pătrașcu Alin Mircea – reprezentant firmă – 5 ani închisoare;
Tudor Florin Gheorghe – reprezentant firmă – 6 ani închisoare;
Cei cinci inculpați au fost la un pas de a scăpa de acuzații, după ce apărătorii lor au cerut, la Tribunalul Neamț, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției penale.
Planul nu a funcționat, pentru că judecătorul de caz a aprobat cererea procurorilor anticorupție de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
Procurorii DNA au solicitat judecătorilor schimbarea încadrării faptelor din abuz în serviciu abuz în serviciu, prin care s-a obținut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, în abuz în serviciu, prin care s-a obținut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial, dacă s-au produs consecințe deosebit de grave. Cererea s-a bazat pe valoarea prejudiciului, care depășește pragul de 2 milioane de lei (consecințele deosebit de grave).
Cum fapta, respectiv achiziția computerului tomograf, a fost comisă în vara anului 2015, rezultă că termenul de prescripție se împlinește anul viitor, în iunie. Asta înseamnă că dacă nu va exista o decizie definitivă până în vara anului 2025, inculpații din dosarul „Tomograful” vor fi salvați de prescripție.
Achiziția tomografului, o afacere de sute de mii de euro
Cumpărarea, în vara anul 2015, a unui computer tomograf de către Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a făcut obiectul unui dosar penal la Serviciul Teritorial Bacău, procurorii stabilind că prejudiciul cauzat unității spitalicești a fost de 2,1 milioane de lei. Dosarul a fost trimis în instanță în vara anului 2018, inculpații Ioan Lazăr, fost director al SJ Neamț, și Oana Dana Murariu, fosta șefă a Serviciului de Achiziții din spital, urmând să fie judecați pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În același dosar au mai fost judecați reprezentanții societăților comerciale care au fost implicate în furnizarea computerului tomograf la preț supraevaluat: Mihuțoiu Cristian, administratorul firmei Editronic International SRL, cea care câștigat licitația, Pătrașcu Alin Mircea și Tudor Florin Gheorghe, ambii administratori ai firmei Medicare Tehnics SA București, în perioada în care George Coldea, despre care se spune că ar fi vărul fostului adjunct al SRI, era director general al societății. Procurorii DNA afirmă că cei trei oameni de afaceri i-au pus lui Ioan Lazăr la dispoziție caietul de sarcini, astfel încât să fie declarată câștigătoare oferta Editronic International SRL, firma care urma să cumpere CT-ul livrat spitalului de la Medicare Tehnics SA.
În iunie 2015, Spitalul Județean Neamț încheia contractul de achiziție în sistem leasing a computerulului tomograf Optima 660, valoarea fiind de 4.898.000 lei. Spitalul s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 2.194.172 lei, adică aproape jumătate din valoarea totală a contractului.
„Blocul operator”, jaf ca la carte
La finele anului 2020, procurorii anticorupție au finalizat cercetările și au trimis în judecată inculpații din dosarul „Blocul operator”, respectiv pe Ioan Lazăr, fostul manager al spitalului, pentru complicitate la abuz în serviciu, Mihail Popescu, director al Biroului Achiziții publice la data comiterii faptelor, pentru abuz în serviciu, Gheorghe Florin Tudor, fost administrator al firmei Medicare Technics SA, și Neculai Mazilu (partener de afaceri al lui Gheorghe Florin Tudor), ambii pentru complicitate la abuz în serviciu. Medicare Technics a fost implicată și în afacerea „Tomograful”, iar Gheorghe Florin Tudor este judecat în acest proces, alături de Ioan Lazăr și alți inculpați. Medicare Technics SA este firma despre care s-a spus că ar fi controlată de oameni din serviciile de informații.
În august 2015, procurorii DNA l-au prins pe unul dintre administratorii firmei Medicare Technics SA în timp ce oferea șpagă președintelui CJ Arad, pentru a câștiga o licitație livrare aparatură medicală cu spitalul arădean.
Mihail Popescu, alintat de prieteni „Miki”, deține, în prezent, funcția de director adjunct în cadrul Direcției Urbanism din Consiului Județean Neamț. El mai are calitate de inculpat într-un alt dosar, din perioada în care a fost director la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău. În acest dosar, el este judecat pentru presupuse afaceri cu banii pentru calamități.
Revenind la afacerea „Blocul operator”, dosar înaintat instanței de judecată înainte de Crăciunul anului 2020, procurorii anticorupție afirmă că prejudiciul creat spitalului este de peste 3,4 milioane de lei. Anchetatorii spun că Mihail Popescu, în perioada 2012-2013, în calitatea sa de șef la achiziții în CJ Neamț, sprijinit și de ceilalți inculpați, a aranjat licitația pentru contractul „Amenajare bloc operator Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț”. Popescu, Lazăr, Tudor și Mazilu s-ar fi înțeles în vederea favorizării unei asocieri de firme controlate de ultimii doi, ca să câștige licitația pentru blocul operator. În acest sens, directorul Lazăr și Popescu de la Achiziții ar fi permis ca cei doi oameni de afaceri să se implice atât în întocmirea documentelor premergătoare organizării procedurii de atribuire, prin care aceștia au stabilit prețul investiției, cât și în activitățile specifice procedurii de licitație organizate de Consiliul Județean Neamț. Toate acestea au dus la câștigarea licitației de către asocierea de firme controlată de Tudor și Mazilu. Cum caietul de sarcini a fost făcut după chipul și asemănarea ofertei asocierii de firme controlate de cei doi oameni de afaceri, a câștigat exact „cine trebuie”. La fel s-a întâmplat și în cazul achiziției computerului tomograf, afacere care a prejudiciat spitalul cu peste 2 milioane de lei. Ulterior, Tudor și Mazilu au livrat Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț aparatură medicală mai scumpă cu 3.430.393 lei față de valoarea de achiziție, care a fost de 5.109.011 lei. Consiliul Județean Neamț s-a constituit parte civilă în dosar în vederea recuperării prejudiciului.
Comunicatul DNA în dosarul „Blocul operator”, AICI
Comunicatul DNA în dosarul „Tomograful, AICI
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.