Podul cu restricții de tonaj de la Căprioara, traversat ilegal de camioane pline cu bușteni. Suspiciuni că polițiștii închid ochii. Biroul de presă al IJP Neamț: „Adresați-vă ISCTR-ului!”

0
2149

 

Pe podul de la „Căprioara”,  din Piatra-Neamț, de peste râul Bistrița, există de mai bine de 12 ani o limitare de tonaj de 10 tone, ceea ce înseamnă că cei care o încalcă riscă amenzi drastice.

Tot de ani de zile, Direcția Silvică Neamț scoate la licitație, pentru exploatare, mii de metri cubi de masă lemnoasă din pădurile de pe malul drept al râului Bistrița, în localitățile Alexandru cel Bun, Piatra-Neamț și Dumbrava Roșie. Lemnul exploatat este transportat cu autocamioane exact pe traseele pe care se află poduri cu probleme mari de structură. Acesta a și fost motivul pentru care au fost instituite restricții de tonaj. Ca să nu se prăbușeacă podurile, așa cum s-a întâmplat cu cel de la Luțca, de peste Siret.

Numai că restricțiile nu sunt respectate. Și nu că ar fi o noutate, iar în acest sens avem exemplul podului de peste Cracău, de la Girov, unde, deși este limitare de tonaj, mulți sunt cei care o încalcă.

Podul, folosit de camionagii cu acceptul Poliției?

În cazul podului de la Căprioara, unde accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 10 tone este interzis, fiecare face ce vrea. Zilnic, pe aici trec camioane încărcate cu bușteni a căror greutate depășește cu mult limita de 10 tone. Și nimeni nu vede!

Ca un făcut, echipajele de Poliție apar fie înainte, fie după ce aceste camioane trec peste pod și niciodată în timpul traversării. Uneori, pe timpul nopții, anumite echipaje de la Poliția Locală apar în momente cheie, respectiv înainte sau după ce un megatransport urmează să treacă podul. Câteodată, senzația este că, de fapt, aceste echipaje țin de șase și îi ajută pe camionagii să încalce legea.

În sprijinul acestei ipoteze stă o realitate pe care polițiștii o știu mai bine decât oricine: cei care exploatează lemn din pădurile de peste râul Bistrița (Văleni, Agârcia, Bâtca Doamnei) nu au cum să transporte lemnul decât încălcând restricțiile de tonaj: de pe podul de la Căprioara sau de pe podul din centrul satului Agârcia (limitare de 7,5 tone). Iar Poliția, fie Națională sau Locală, știe foarte bine asta și se pare că unii dintre cei care sunt plătiți să vegheze la respectarea legii se prefac că nu văd ce se întâmplă. Că o fac interesat sau nu, doar instituțiile abilitate pot stabili.

În perioada documentării noastre am constatat că, deși se aflau în apropiere, echipajele de Poliție nu s-au „nimerit” niciodată la locul potrivit, adică în apropierea podurilor traversate de mașinile de mare tonaj.

Faptele

Miercuri (30 octombrie) după-amiază, ora 14.49, un autocamion înmatriculat NT 73 TPT, încărcat cu bușteni, ce tracta o semiremorcă, (NT 77 TPT) plină și ea cu bușteni, se îndreaptă în grabă spre podul de la Căprioara. E oră de vârf și traficul este aglomerat, iar riscul întâlnirii cu Poliția este uriaș. Șoferul are noroc, trece podul și, în trombă, o ia spre Bacău.

Tocmai a trecut cu o încărcătură de 47 mc de bușteni peste un pod cu limitare de 10 tone.

Ora 14.53: Un alt autocamion înmatriculat NT 02 TPT, cu remorcă (NT 09 TPT), care transportă aproape 38 de metri de bușteni, urmează același traseu, Bâtca Doamnei – podul de la  Căprioara, pe care îl trece fără probleme.

Cele două autocamioane aparțin aceleiași societăți comerciale – Euro Timber Wood SRL cu sediul în Piatra-Neamț.

Spre norocul celor doi șoferi, un echipaj de Poliție apare în zonă abia după o jumătate de oră.

De la Cut la Arad, prin Agârcia

Firmele care exploatează lemn în zona Cut-Dumbrava Roșie au două variante ca să transporte lemnul: prin albia râului Bistrița sau prin Văleni, iar de aici pe podul de la Căprioara sau prin Agârcia, cu ieșire în DN 15 (Piatra Neamț – Bicaz).

Ultima variantă, deși mai dificilă, pentru că drumul este rupt, e folosită de mulți dintre transportatori. Cum s-a întâmplat și în urmă cu două zile.

Marți, 29 octombrie, ora 17.15: trei TIR-uri cu prelată, înmatriculate în Arad, termină de încărcat marfa, câte 30 mc de gorun, fiecare.

Autocamioanele pleacă pe drumul de lângă pădure, iar după aproape o jumătate de oră, timp în care parcurg aproximativ 3 kilometri, ajung în Cartierul Văleni. Aici parcheză în apropierea blocurilor, unde stau câteva ore.

Între timp, venind dinspre Piatra-Neamț, ajunge în Văleni un echipaj al Poliției Locale. După câteva zeci de minute, mașina de Poliție se deplasează până la podul de la Căprioara, iar după ce studiază terenul, se întoarce. Face același lucru și la ora 20.31, iar după ce studiază zona aproximativ 2 minute, echipajul face cale întoarsă. Este fix ora 20.33!

După 5 minute, își fac apariția cele trei TIR-uri înmatriculate în Arad.

Nu traversează podul Căprioara și o țin drept spre Agârcia, acolo unde Poliția Locală Piatra-Neamț nu mai are atribuții, așa că nu-i mai interesează dacă încalcă vreo lege. Șoferii celor trei autocamioane, după un parcurs greu pe un drum comunal extrem de îngust în anumite locuri, ajung la DN 15 și pleacă spre destinație – undeva în Arad.

În Agârcia, treversează un pod unde limita de tonaj este de 7,5 tone. Dar polițiștii din Alexandru cel Bun dorm. Cei de la Poliția Națională, la fel!

Descurcăreți 

Faptul că autocamioanele încărcate cu zeci de metri cubi de lemn traversează poduri care riscă să se prăbușească este grav.

Pe de altă parte, patronii care cumpără lemn de la Silvic în zonele respective nu-și permit să crească costurile cu transportul ca să nu încalce limitările de tonaj, așa că se descurcă cum pot, pentru că statul român nu a fost în stare, deși situația este aceeași de ani, să consolideze măcar un pod care să suporte traficul greu.

Pare că la mijloc funcționează o înțelegere între cele două părți: autorități și oameni de afaceri. Pe ce bază funcționează această înțelegere, putem doar bănui.

Am cerut Biroului de presă al Poliției Neamț un punct de vedere vizavi de această situație, iar răspunsul a fost sec și tranșant: să ne adresăm celor de la ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier).

„Procedura de cântărire se efectuează de către instituțiile abilitate, în cazul de față, de către I.S.C.T.R., fapt pentru care vă rugăm să vă adresați instituției competente”, ne-a transmis Biroul de presă. 

Ulterior, ni s-a comunicat că polițiștii au demarat verificări cu privire la situația pe care atacul.ro a prezentat-o.

D. MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.