„Apele Române”, una dintre cele mai corupte instituții. DNA l-a trimis în judecată, într-un nou dosar, pe șeful ABA Prut-Bârlad
Administrația Națională „Apele Române”, aflată în subordinea Ministerului Mediului, Pădurilor și Apelor, este una dintre cele mai corupte entități de stat din România. Până în prezent, mai mulți directori și angajați cu funcții importante au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, despre multe dintre acestea atacul.ro relatând de-a lungul vremii.
Ultimul dosar finalizat de DNA l-a vizat pe Petru Avram, fost director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad. El a fost trimis în judecată pentru comiterea a DOUĂ infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, ambele în formă continuată. Alături de Avaram, au mai fost trimiși în judecată Gabriel Fordea, fost inginer în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui, și Laurențiu Nicolae Pricope, fost director al SGA Vaslui.
Comunicatul integral al DNA:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
AVRAM PETRU, la data faptelor director al Administrației Bazinale de Apă (A.B.A) Prut-Bârlad, pentru comiterea a 2 (două) infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, ambele în formă continuată;
FORDEA SEBASTIAN GABRIEL, la data faptelor delegat în funcția de inginer șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată;
PRICOPE LAURENȚIU NICOLAE, la data faptelor delegat în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de: În calitate de director al (A.B.A) Prut-Bârlad, în cursul anului 2020, inculpatul Avram Petru i-ar fi delegat pe ceilalți doi inculpați în funcții de conducere, ulterior cu prelungire, deși niciunul nu îndeplinea condițiile de vechime și experiență necesare pentru ocuparea funcțiilor respective. Concret, Fordea Sebastian Gabriel a fost delegat în funcția de inginer șef în cadrul SGA Vaslui, iar Pricope Laurențiu Nicolae a fost delegat în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați. Cei doi au fost încadrați pe baza a două decizii emise/semnate cu încălcarea prevederilor legale de inculpatul Avram Petru, respectiv o a treia fiind semnată tot în condiții de nelegalitate de un subordonat, la solicitarea inculpatului.
Prin acțiunile sale inculpatul Avram Petru ar fi contribuit la producerea unui prejudiciu total de 133.454 lei în dauna A.B.A. Prut-Bîrlad, reprezentând drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal ceilalți doi inculpați în
perioada mai 2020 – ianuarie 2021. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând celor
trei inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.
Inculpatul AVRAM PETRU a mai fost trimis în judecată în alte două dosare, vezi comunicatele https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10468 și https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11284”.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.