Statul sprijină implementarea proiectelor cu fonduri europene. Primăriile vor putea  acoperi cofinanțările

0
1489

Guvernul României a aprobat proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanțelor pentru ca unitățile administrativ-teritoriale să poată solicita, în cursul acestui an, până cel târziu pe 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei.

Prin contractarea acestor împrumuturi se asigură cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor și sumele necesare implementării proiectelor finanțate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract.

Dobânda aferentă creditului este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.

Marja este 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv, și 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv.

Perioada de rambursare este între 1-5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral, iar valoarea maximă ce poate fi autorizată este nelimitată în cazul comunelor și orașelor, 10 milioane lei pentru municipii și 25 milioane lei pentru județe.

De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune ca unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale să poată efectua trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate în limita sumei de 4,5 miliarde lei, față de suma de 3 miliarde lei aprobată prin Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024.

Eficiență pentru reprezentarea în litigiile internaționale

Totodată, se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr.126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii şi în faţa altor instanţe judiciare şi arbitrale internaţionale, astfel încât aceasta să fie aplicabilă situațiilor în care Ministerul Finanțelor selectează avocați în mod transparent şi competitiv, într-o manieră preventivă și fără presiunea timpului, și încheie acorduri-cadru. Ulterior, dacă apar litigii internaționale pentru care selecția avocaților este deja finalizată, se acordă mandatul de reprezentare aferent către una dintre societățile de avocatură selectate.

În plus, în cazul celorlalte situații punctuale care impun o reacție rapidă, în temeiul unei analize punctuale de oportunitate, Ministerul Finanțelor va putea selecta avocați pe baza unei proceduri proprii de selecție aprobate de conducătorul instituției.

Măsura este adoptată pentru a evita risc de depășire a termenelor legale aplicabile pentru introducerea unor acțiuni sau pentru formularea unor apărări, ambele în interesul protejării intereselor financiare ale statului.

 N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.