Mai puțin de jumătate dintre localități nu au medic. La sate sunt trimise caravane medicale

0
1033

Accesul la îngrijirea medicală este extrem de important pentru persoanele din comunitățile vulnerabile, care trăiesc în regiuni îndepărtate. În condițiile în care mai puțin de jumătate (47%) din localitățile din România au suficienți medici de familie, 328 de comune nu au medic de familie, iar distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, serviciile medicale mobile furnizate direct în comunități pot face diferența între depistarea precoce a unei boli și complicațiile severe.

Organizația Salvați Copiii România extinde serviciile medicale din mediul rural și pune la dispoziția echipelor medicale ale Asociației Caravana cu Medici trei caravane medicale în valoare de 300.000 de Euro, dotate cu ecografe cu două sonde și scaun ginecologic și pediatric,  cu ajutorul cărora se pot efectua ecografii ginecologice (de sân, tiroidă, abdomen sau transvaginale), precum și ecografii pediatrice.

Unitățile medicale mobile vor asigura un cadru sigur și profesionist, în care o echipă multidisciplinară de specialiști va putea furniza servicii complexe medicale și psiho-sociale adaptate nevoilor pentru aproximativ 10.000 de persoane vulnerabile anual.  

Cele trei caravane medicale au fost achiziționate cu sprijinul unui grant oferit de MSD for Mothers, ca parte a unui proiect mai amplu care include și Republica Moldova.

34% dintre gravide nu au fost la control din lipsa banilor

O anchetă Salvați Copiii realizată în 2023 în 17 județe arată că una din 10 gravide din mediul rural nu a fost la control la medicul de familie în timpul sarcinii, 34% dintre gravide nu au fost la control la medicul ginecolog în cazul sarcinii curente din cauza lipsei banilor sau din cauza distanței mari până la primul cabinet, 50% dintre gravidele care au fost la control la medicul ginecolog în timpul sarcinii menționează că analizele, ecografiile, consultațiile nu au fost gratuite.

Potrivit INS, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcționat în 2022 în mediul urban, 6,3 mii cabinete comparativ cu 4,1 mii cabinete în mediul rural. Unui cabinet de medicină de familie i-au revenit, în mediul rural, de 1,4 ori mai mulți locuitori (aparținând populației rezidente) comparativ cu un cabinet din mediul urban.

„Ceea ce pune în mișcare Caravana cu Medici este colaborarea dintre medici și parteneri, un transfer de bunăvoință, de resurse și de valori umane pentru o Românie mai bună, mai sănătoasă, mai responsabilă. Parteneriatul cu Salvați Copiii România ne-a arătat cum o caravană poate avea un randament superior când avem parteneri implicați local și cu experiență ”la firul ierbii”. Oferirea celor 3 unități mobile ne va ajuta să ajungem în cele mai izolate părți ale României rurale și ne vor da posibilitatea să îndeplinim toate condițiile legislative și de igienă necesare unui act medical oferit în regim de caravană. Cred că scopul comun este ceea ce stă la baza unei relații autentice și productive”, a declarat dr. Mihai Ranete, membru fondator al Asociației Caravana cu Medici. 

La sate, numărul cabinetelor medicale este de 18 ori mai mic decât cel de la orașe

În timp ce, în anul 2022, în mediul urban au funcționat 13.000 de cabinete medicale independente de specialitate, în rural numărul acestora a fost de 18 ori mai mic (numai 728 de cabinete), numărul mediu de locuitori care a revenit unui cabinet medical independent de specialitate fiind de 16 ori mai mare în mediul rural, față de mediul urban.

În anul 2022, la 10.000 locuitori, 13,1 cabinete medicale de specialitate au furnizat, în medie, servicii populației din mediul urban, în timp ce, în mediul rural, asistența medicală de specialitate prin cabinete independente este asigurată, în medie, de 1 cabinet de specialitate la peste 10.000 de locuitori.

Din totalul medicilor, aproximativ o cincime au fost medici de familie, două treimi dintre aceștia desfășurându-și activitatea în mediul urban. În anul 2022, la fel ca în anul precedent, discrepanțele pe medii de rezidență privind asigurarea populației cu personal medical sunt evidențiate de numărul mai mare de locuitori (aparținând populației rezidente) care au revenit unui cadru medico-sanitar, comparativ cu mediul urban, astfel: în mediul rural au revenit de 11 ori mai mulți locuitori unui medic (de 1,9 ori unui medic de familie).

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.