Anchetă penală în „murmur” de dejecții. ZERO respect față de mediu, legi batjocorite

2
2326

Despre situația stației de epurare de la Dobreni, care poluează constant mediul înconjurător, întrucât dejecțiile sunt deversate în natură exact așa cum sunt colectate de localnicii care folosesc rețeaua de canalizare, atacul.ro a scris nenumărate articole. Semnalele noastre de alarmă au trezit autoritățile care s-au văzut nevoite să intervină și să ia măsuri. Vorbim despre nenumărate amenzi aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu și inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, la care se adaugă un dosar penal pentru poluare continuă, aflat în lucru la Poliția Neamț.

Astăzi, la mai bine de 3 ani de când atacul.ro a publicat primul articol în care descria dezastrul produs asupra mediului de dejecțiile evacuate din stația de epurare din Dobreni, situația nu s-a schimbat.

Cu toate intervențiile autorităților, amenzi, dosare penale, Primăria Dobreni, cea care administrează stația de epurare, nu a reușit să stopeze poluarea. Dacă,în primă fază, cei de la primărie foloseau buldoexcavatorul pentru a acoperi dejecțiile cu balast, acum nici măcar asta nu mai fac. Dejecțiile, urât mirositoare, sunt lăsate să se scurgă pe drum, la vedere.

Drum transformat în colector de dejecții

Ieri după amiază, așa cum lesne se poate observa în fotografiile de mai jos (realizate ieri, 10 martie), drumul din fața stației de epurare era transformat în colector de ape uzate neepurate. Aceasta „izvora” dintr-o zonă în care pare a fi amplasată conducta prin care era eliberată apa epurată în râul Almășel. Cum gura de evacuare a fost blindată acum mai bine de 2 ani, criminalii mediului au căutat o altă variantă.

Un adevărat focar de infecție care ajunge fix în pânza freatică, cu toate consecințele care rezultă de aici.

Asta se întâmplă în mod continuu, ceea ce rezultă că unii nu numai că nu dau doi bani pe mediul înconjurător, neînțelegând gravitatea faptei lor, dar nu dau doi bani nici pe prevederile legale. Nici măcar nu le pasă că fapta lor constituie infracțiune, care îi poate trimite la închisoare.

Deși în anchetă penală și cu nenumărate amenzi la activ, fătuitorii continuă să deverseze dejecțiile după cum au chef, ceea ce reprezintă nu doar tupeu inimaginabil, ci și dispreț la adresa legilor acestei țări.

Ce poate alimenta un astfel de comportament?

În primul rând, sancțiunile sunt aplicate Primăriei Dobreni și nu persoanelor fizice care comit crima ecologică, așa că amenzile sunt plătite din bugetul local.

În al doilea rând, tărăgănarea dosarul penal în care se fac investigații privind poluarea continuă a mediului  încurajează făptașii. De aceea, nu ar fi rău dacă polițiștii, împreună cu procurorul de caz, s-ar deplasa la fața locului ca să vadă cu ochii lor cât de mare este mizeria și nesimțirea unora. Să vadă cum dejecțiile urât mirositoare se scurg pe drum, băltesc, punând în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor.

În ultimii ani, Primăria Dobreni a fost vizată de mai multe dosare penale (achiziția unei basculante, afaceri cu agregate minerale), însă niciunul nu a fost soluționat cu trimitere în judecată.

D.MURARU

Citește și:

VIDEO Nesimțire cu repetiție. Autoritățile, luate în râs. Primăria Dobreni continuă să deverseze rahatul din stația de epurare direct pe drum

Departe tare de civilizație! De Crăciun, la Dobreni, rahatul și zoaiele din casele oamenilor, direct în drum

Încurajați de nepăsarea autorităților, nu-i mai oprește nimic! Rahatul din stația de epurare, deversat pe drum

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. mares 11 martie, 2024 at 18:42 Răspunde

    Poate Parchetul si procurorul de caz nu au benzina sau motorina pentru autovehiculele statului !!! dar nici chiar MAI – I.P.J. NEAMT – S.I.C.E. nu au masini de operativ ??? Dar oare Administratia Bazinala de Apa Siret si Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt prin Relu Adam si Teodor Stratu nu au masini ??? dar batausul Zlotu Marius de la Inspectia Apelor a A.B.A.SIRET, a mai fost in zona ???

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.