Prognoze optimiste. Viața nemțenilor se va îmbunătăți. Salariul mediu pe județ va depăși 1.500 de euro

1
1093

Nivelul de trai al nemțenilor va crește ușor în acest an și în următorii trei ani care vor urma. Economia locală va înregistra progrese în toate domeniile de activitate, fapt care va determina o evoluție a bunăstării populației. În acest context, județul Neamț va număra aproape 100.000 de angajați, ce vor câștiga, în medie, 1.520 de euro brut, cu un PIB pe cap de locuitor care va depăși 13.000 de euro.

Aceste sume vor fi valabile abia în anul 2027, dacă se vor materializa previziunile publicate de Comisia Națională de Prognoză (CNP) cuprinse în proiecția principalilor indicatori economico-sociali.

PIB-ul pe județ va trece de 30 de miliarde de lei

Începând cu acest an și până în 2027 inclusiv, economia județului Neamț va fi în continuă creștere, arată prognozele. Cu toate acestea, nu vom reuși să ajungem din urmă județele dezvoltate.

Așadar, la capitolul creștere economică, PIB-ul pe județul Neamț se va cifra, în acest an, la 24,5 miliarde de lei, urmând ca, în fiecare an (2025, 2026, 2027), până în 2027 inclusiv, să se majoreze cu câte 2 miliarde de lei, iar în ultimul an de prognoză (2027) să atingă nivelul de 30,6 miliarde de lei.

Chiar și în creștere, în Regiunea de Nord-Est, județul Neamț nu ar putea rivaliza cu Bacău, spre exemplu, care, în 2027, va înregistra, conform previziunilor CNP, un PIB de 43,6 miliarde de lei, ori cu județul Suceava, al cărui PIB va ajunge, în 4 ani, la 39,1 de miliarde de lei.

Însă, vom sta mai bine decât alte județe precum Brăila, Tulcea, Mehedinți, Călărași (cu un PIB pe județ de până la 23 de miliarde de lei).

Datele CNP relevă creșteri economice în industrie, construcții și servicii doar până în 2026, 2027 fiind un an de cotitură pentru întreaga economie națională. În agricultură, creșteri sunt previzionate doar până în 2026, ulterior acest domeniu înregistrând scăderi importante.

Crește PIB-ului pe cap de locuitor

În ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, în Neamț, acest indicator se va situa la valoarea de 10.710 euro/locuitor în acest an, în 2025 va fi de 11.490 de euro, în 2026, de 12.287 de euro, iar în 2027 se va cifra la 13.060 de euro.

Trebuie remarcat faptul că vecinii din Harghita stau mai bine la capitolul bunăstare pe cap de locuitor, previziunile indicând un PIB/locuitor cu mult mai ridicat față de cel previzionat în Neamț.

CNP arată că, în Harghita, PIB-ul pe cap de locuitor previzionat pentru acest an este de 13.285 de euro/locuitor, iar în 2027 va ajunge la 16.226 de euro.

Salariul mediu net în 2027, peste 4.500 de lei

Prognozele arată că, în Neamț, populația civilă ocupată va număra 156.900 de persoane în 2027, de la 151.200 de persoane în 2024.

Numărul șomerilor va scădea la 5.000 de persoane, cu o rată a șomajului de 3,1%, în ultimul de prognoză, în timp ce numărul angajaților din economia locală va fi de 94.700 de persoane.

Salariul mediu brut pe județ va crește la 7.402 lei/salariat în 2027, iar cel net va ajunge, în același an, la 4.651 de lei.

Este evident că nu îi vom putea ajunge din urmă pe angajații din Iași, care, în acest an, potrivit CNP, vor înregistra un salariu mediu net de 4.880 de lei, pe cei din Brașov, cu 4.695 de lei net, în 2024, ori pe angajații din Sibiu, cu 4.682 de lei net, previzionat a fi înregistrat în acest an.

Sursa foto: www.antena3.ro

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.