Ce austeritate! Salarii nesimțite la Consiliul Județean Neamț. Lefuri crescute cu mii de lei în numai jumătate de an

1
4236

 

Unul dintre cele mai oropsite județe ale țării este condus de personaje foarte bine plătite, cărora, în numai jumătate de an, le-au fost crescute indemnizațiile/salariile cu sume de ordinul miilor de lei. La majorarea considerabilă a câștigurilor contribuie și munca la implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene, la fel ca și statulul de membru al structurii de securitate, ori de membru al comisiei mixte de rechizite, ori pentru efectuarea controlului financiar preventiv.

Practic, statul răsplătește pe deplin eforturile ,,considerabile” pe care le depun cei care s-au pus exclusiv în slujba nemțenilor, care trăiesc din ce în ce mai prost.

Asaftei „saltă” un purcoi de bani

Lista funcțiilor din cadrul Consiliului Județean Neamț ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, valabilă la 30 septembrie, publicată de instituție de curând, scoate la iveală purcoiul de bani pe care îl câștigă Ion Asaftei, președinte interimar al județului, ce i-a luat locul lui Ionel Arsene, după ce acesta a fugit de pușcărie la Bari, în Italia.

Documentul arată că indemnizația președintelui provizoriu al CJ Neamț a crescut cu 1.980 de lei, în 6 luni (31 martie30 septembrie), și a ajuns la 20.700 de lei. Și pentru că lucrează și la implementarea proiectelor europene, Asaftei mai primește încă 10.350 de lei, adică încă o jumătate de indemnizație. Însumate, câștigurile șefului CJ sunt de 31.050 de lei/lună.

Munca la proiectele europene, aducătoare de venituri substanțiale

Nu departe de Asaftei se află și cei doi vicepreședinți ai CJ Neamț, Dragoș Chitic și Adrian Păduraru, cărora indemnizațiile le-au fost majorate, în jumătate de an, cu 1.760 de lei/demnitar, astfel că veniturile lunare însumează 18.400 de lei/persoană. Dacă mai punem și munca la proiectele europene, sumele câștigate se cifrează la 27.600 de lei/vicepreședinte.

Tot cu 1.760 de lei i-a fost crescut și salariul secretarului general al județului Neamț, Daniela Soroceanu, care câștigă lunar 18.400 de lei, la care se adaugă voucherele de vacanță, de 1.450 de lei.

Director general, peste 20.000 de lei

Creșterile salariale nu au fost chiar pentru toată lumea. Spre exemplu, salariul de bază al unui director general din CJ a rămas la 15.950 de lei/lună, plus indemnizația de hrană, de 3.817 lei/an, și voucherele de vacanță, de 1.450 de lei/an. Dacă directorul general este și membru al structurii de securitate, salariului lui ajunge la 18.350 de lei/lună; dacă este membru al comisiei de mixte de rechiziții și este implicat și în controlul financiar preventiv, câștigul ajunge la 18.400 de lei. Directorul general care este și membru al structurii de securitate și lucrează la proiecte finanţate din fonduri europene are un salariu de bază de 20.185 de lei.

20.000 de lei/lună și pentru șeful de birou

Un director executiv din CJ are un salariu de bază de 15.450 de lei, iar dacă lucrează și la proiectele europene, câștigul urcă la 23.175 de lei.

Un șef de serviciu câștigă lunar 13.350 de lei/lună, al cărui venit crește la 15.350 de lei dacă este și membru al structurii de securitate, ori la 14.685 de lei dacă se ocupă de controlul financiar preventiv. Dacă muncește la proiectele europene , salariul de bază al unui șef de serviciu ajunge la 20.025 de lei/lună.

Un șef de birou din CJ are un câștig lunar între 11.525 de lei și 12.850 de lei, iar dacă lucrează la proiectele cu fonduri europene, suma crește la 19.275 de lei.

Un auditor are un salariu de bază între 11.847 de lei și 12.144 de lei, un consilier, un consilier juridic, un inspector au salarii cuprinse între 9.000 de lei și 17.748 de lei, dacă lucrează și la proiectele europene.

Peste 27.000 de lei/lună pentru administratorul public

Administratorul public al județului, Sorin Brașoveanu, câștigă 18.400 de lei/lună, iar dacă mai lucrează și la proiectele finanțate din fonduri europene, suma ajunge la 27.253 de lei/lună.

Consilierii președintelui interimar și ai celor doi vicepreședinți câștigă între 11.521 de lei/lună/consilier și 16.982 de lei/lună/consilier, iar șoferii, între 7.412 lei și 7.598 de lei/lună/șofer.

Un muncitor angajat al CJ are un salariu de bază între 5.157 de lei și 6.881 de lei, iar un îngrijitor, de 4.423 de lei.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Dingo 9 octombrie, 2023 at 09:11 Răspunde

    Vicele ăla de tace acum chitic avea slogan electoral eliminarea pensiilor speciale. De ciudă că nu a reușit, și-a tras salariu special.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.