Spitalul Județean Neamț, în prag de catastrofă. Motivul aiuristic invocat de Arafat ca să nu dea echipamentele medicale de la Spitalul Lețcani. Proiecte de zeci de milioane de euro ratate. Managerul și-a dat demisia
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, cea mai mare unitate medicală care ar trebui să deservească cei peste 400.000 de locuitori ai județului, se află într-o stare deplorabilă și este greu de crezut că situația se va remedia prea curând. Nenorocirile care s-au abătut asupra celui mai mare spital din Neamț poartă marca Consiliului Județean Neamț, în a cărui subordine se află. Cei care au condus Consiliul Județean Neamț în ultimii 10 ani, perioadă în care instituția a fost condusă, cu mici excepții, de oamenii PSD-ului, trebuie să dea socoteală pentru situația gravă în care a ajuns spitalul, unde, în ultimii ani, niciun proiect de anvergură implementat de CJ Neamț nu a fost finalizat. Și vorbim despre proiecte care, dacă ar fi fost duse la bun sfârșit, ar fi îmbunătățit cert condițiile din unitatea medicală. Nota de plată pentru această harababură trebuie să fie achitată de Ionel Arsene, fost șef al PSD Neamț și fost președinte al Consiliului Județean Neamț, acum fugit prin Italia ca să nu execute pedeapsa de 6 ani și 8 ani închisoare. Alături de Arsene trebuie să răspundă și echipa lui de specialiști din CJ Neamț, dar și cei care i-au ținut isonul pe linie politică, în ultimele două mandate prima vioară în legislativul județean fiind consilierii județeni PSD, la pachet cu cei din PMP, Pro România și PPUSL.
Managerul protestează și trage semnale de alarmă
Alexandru Filimon, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, a trimis recent o scrisoare prefectului județului, Adrian Niță, în care prezintă situația catastrofală în care se află unitatea medicală pe care o conduce. Niță, care este și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, (CJSU) are posibilitatea, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, să prezinte situația premierului, dar și ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Filimon, care și-a dat demisia din funcție în urmă cu două zile, vorbește despre incendiul din noiembrie 2020, care a lăsat spitalul fără Secția ATI, ce a stat sigilată până de curând. Dacă nu ar fi fost ONG-ul „Salvează viață”, care a construit un spital modular ATI nou, situația ar fi fost dezastruoasă.
Directorul menționează investițiile ratate, opt la număr, printre care se numără Oncologia, Pediatria, Blocul Operator etc.
În ultimii 10 ani, din cele opt proiecte începute în ultimi ani la SJU Neamț, Consiliul Județean nu a reușit să finalizeze niciunul:
- Blocul operator unic – nefinalizat din 2013;
- Secția pediatrie – nefinalizată din 2015;
- Proiectul de reabilitare a secției de Oncologie despre care am vorbit, blocat de anul trecut;
- Ambulatoriu integrat de specialitate, blocat anul acesta, fără șanse de reluare;
- Proiectul de reabilitare termică pentru secțiile de Psihiatrie, SML, Boli Infecțioase-contractul de finanțare reziliat;
- Proiectul de extindere Unitate Primiri Urgențe – contractul de finanțare a fost reziliat;
- Proiectul „Fluide Medicale” prin POIM, contractul de finanțare reziliat;
- Proiectul „Pavilion Medical”- 70 de milioane de lei destinate finanțării proiectului, se află la bugetul județean de 4 ani, fără să se facă nimic.
Acolo unde contractele au fost reziliate, motivul invocat a fost „timpul scurt care a mai rămas pentru execuția proiectului”, semn că undeva, pe traseu, s-a produs un scurt-circuit, în sensul că cineva nu și-a făcut treaba, astfel încât proiectul să poată fi executat în timp util.
Incompetența și indiferența se răsfrâng asupra pacienților care ajung la SJU Neamț pentru îngrijiri medicale. Printre cei grav afectați sunt bolnavii de cancer, întrucât lucrările la Secția Oncologie, aflat în reabilitare, nu au fost finalizate și este puțin probabil ca acest lucru se se întâmple prea devreme.
Una dintre cele mai aglomerate secții din spital, Secția Oncologie, a fost mutată, în iunie 2022, în Spitalul Vechi, o clădire construită în 1935, cu risc seismic II. Lucrările de reabilitare au demarat în cursul anului 2022, după ce a trecut pericolul Covid-19, moment în care pacienții au fost mutați „în „condiții suboptime” în „Pavilionul Medical”, care oricum era foarte aglomerat. Însă toată lumea a fost de acord să facă sacrificii, pentru ca investiția să poată fi implementată.
Numai că lucrurile au mers foarte prost. După o lună și jumătate de la începerea lucrărilor de decopertare a clădirii, constructorul, altul decât cel care a câștigat licitația, a plecat cu tot cu muncitori. De atunci, nimic nu s-a mai întâmplat, nimeni nu a mai bătut un cui.
Managerul i-a transmis prefectului că, în acest moment, trebuie un nou proiect tehnic, conform standarelor actuale, și trebuie refăcută licitația pentru ca proiectul să fie finalizat
Aglomerația din „Pavilionul Central”, ca urmare a mutării aici și a bolnavilor de la Oncologie, nu este văzută cu ochi buni de cei de la DSP din pricină de cerințe epidemiologice. Astfel, reprezentanții DSP-ului le-au transmis șefilor spitalului că trebuie să rezolve această situație, dacă vor să obțină noua autorizație de funcționare.
Managerul Filimon mai arată că, în prezent, Secția ATI funcționează în două locuri, după incendiul din noiembrie 2020, și amintește că Secția Modulară construită de „Dăruiește Viața” cu bani privați, a fost finalizată în 6 luni. Deși nu o spune răspicat, este clar că managerul „bate” în incompetența celor care nu au fost în stare să implemeneteze niciun dintre cele 8 proiecte menționate mai sus.
Arafat refuză să dea SJU Neamț echipamentele medicale de la Spitalul Modular Lețcani
După tragicul eveniment din noiembrie 2020, SJU Neamț a primit de la Ministerul Sănătății doar 750.000 de lei pentru achiziții de echipamente medicale. Vorbim despre o sumă infimă, care demonstrează dezinteresul Centrului față de problemele reale ale celui mai mare spital din județul Neamț.
Filimon mai arată în epistola sa către prefect că, deși au fost făcute solicitări pe diverse canale (private și oficiale), niciunul dintre cei 3 miniștri ai Sănătății, care au condus ministerul în ultimii ani, nu a vizitat spitalul și nici nu a schițat vreun gest pentru a-l sprijini, deși a fost grav afectat de nenorocirea din noiembrie 2020, soldată cu morți și pagube materiale uriașe.
„Noroc de Asociația „Dăruiește Viața” și Fundația Metrpolis care s-au implica în singurele proiecte finalizate : ATI modular, lift infecțioase și grupuri sanitare Pavilion Central”, arată directorul.
Alexandru Filimon mai afirmă că nu numai șefii Sănătății au fost dezinteresați de situația de la SJU Neamț, reprezentanții județului în Parlament având același comportament. „În afara unor vizite scurte, fără un scop anume, aceștia nu s-au autosesizat cu privire la aceste proiecte de investiții sau lipsa de fonduri pentru echipamente medicale sau reconstrucția Secției ATI”, a arătat managerul spitalului.
Îngrijorător este și comportamentul lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care s-a opus ca echipamentele medicale, ce zac în containerele spitalului modular de la Lețcani, să fie oferite Spitalului Județean Neamț. Arafat a refuzat motivând o posibilă situație de urgență privind refugiații din Ucraina. Adică ținem echipamente noi blocate în niște containere care ruginesc, pentru că Arafat se gândește că vor avea nevoie de ele refugiații din Ucraina! Iar în tot acest timp, tot mai mulți nemțeni își caută de sănătate prin alte spitale – Târgu Mureș, Iași, Onești, Buhuși sau Harghita.
„Am cerut direct de la DSU echipamente medicale și computere de la Spitalul Lețcani și ne-a fost trimis un răspuns negativ, motivația fiind o potențială urgență privind refugiații din Ucraina. Cu tot respectul pentru dr. Arafat, cred că urgența majoră sunt pacienții din județul Neamț, cei din banii cărora a fost plătit spitalul modular, și nu din fonduri europene, așa cum eronat stipulează domnia sa (Arafat) către noi”, mai arată managerul Filimon în scrisoarea înaintată prefectului.
Totodată, managerul își exprimă neîncrederea că proiectul noului spital județean de urgență va fi finalizat, el fiind proiectat numai pentru 423 de paturi (aproximativ jumătate din capacitatea actuală), iar structura secțiilor este neconformă.
„Ținând cont de toate aceste aspecte, consider că pacienții oncologici, și nu numai, sunt tratați în condiții improprii datorită incapacității tehnice a specialiștilor din cadrul Consiliului Județean Neamț, care este proprietarul clădirilor. Multitudinea de proiecte eșuare, completa opacitate în comunicare, promisiuni neonorate ani de zile, expertizele tehnice și studiile de fezabilitate substandard, consider că reprezintă o nepăsare crasă față de viața și sănătate nemțenilor. Mă întreb, retoric evident, ce făceam cu un spital județean fără Secția ATI? La cum merg lucrurile, am fi avut secție ATI nouă poate în 3 ani dacă era construită din bani publici. De aceea, vă rog INSISTENT, în numele pacienților din județul Neamț să faceți demersurile necesare pentru a debloca proiectil Oncologie, însemnând fonduri de urgență pentru proiectare și execuție rapidă și de a obține fonduri necesare pentru cumpărarea de echipamente medicale și reabilitarea secției ATI pentru a o putea într-o singură locație din cadrul spitalului”, se mai arată în mesajul managerului Filimon către prefectul Niță.
În final, Alexandru Filimon își exprimă dorința ca cei de la Corpul de Control al premierului să verifice motivele pentru care proiectele de investiții de la SJU Neamț au eșuat.
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Sa le spună cineva mizerabililor din CJ – mulți implicați în „proiectele dr modernizare” ale spitalului și plătiți suplimentar pentru ca, vezi Doamne, gestionează fonduri europene – că, în cazul unui infarct, AVC ori ocluzie intestinala este esențial sa intervii în primele minute. Deci, dacă ii apuca bolile urgente, la spitalul din Piatra Neamț ar trebui sa își caute scăparea. Altfel, banii din șpăgi ori elicopterele lui Arafat nu ii ajuta. Poate de grija lor, or face ceva. Dacă nu, sa aibă parte de același tratament că nemțenii de rând…mulți pe deal la Pietricica.
Pai nu au decat sa se mute in ”spitalul nou” construit de hotii impostori si fara meserii din CJ/PSD.
Daca acesti cetateni doresc sa fie mancati de virusi si bacterii ucigase in vechiul spital atunci e treaba lor.
Hotii impostori din PSD/CJ si-au facut treaba,avem Spital NOU cu bani GRATUITI de la UE ,pai ce mai vreti ba sarachiilor?Chiar nu puteti sa faceti un mic efort si sa va mutati acolo?
Cine a votat acesti hoti din PSD/CJ?Cetatenii acestui Judet.Atunci,cetatenii acestui Judet care au votat acesti HOTI din PSD sa se trateze la ”firmele”de casa ale PSD-lui care au delapidat toti banii care trebuiau sa ajunga la spitalul Judetean.
Sa manance betoane si asfalt de cea mai proasta calitate.Asta s-a facut ca era usor de furat,asta au prostii…
Cu banii GRATUITI de la UE e mai greu sa-i FURI si atunci,,,nu te BAGI,ca venea OLAF-ul si ii aresta….si nu s-au bagat sa faca acest SPITAL.
Cetatenii votanti de impostori sa nu se mai planga.Sa stea la casele lor si sa moara in liniste sa nu mai faca SCANDAL.
Cei de la CJ ”muncesc” in folosul lor si nu se pot concentra sa faca licitatii si achizitii trucate prin care sa fure si ultimii bani de la sanatate.Pai nu de aia sunt platiti cu 100 milioane/net /luna?Sau a ”presedintele”de la CJ,mincinos patologic si analfabet institutional care incaseaza 300 milioane net/luna si nu stie sa faca nimic?
Sau zecile de angajati de la CJ/Prefectura platiti cu salarii colosale care nu au nici un fel de meserii ajunsi acolo pe smenuri?
Asta e prostilor,aveti ce ati votat.Votati hoti si impostori fara meserii atunci pregatiti-va sa muriti in liniste acasa.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ministerul_S%C4%83n%C4%83t%C4%83%C8%9Bii_(Rom%C3%A2nia)
Lista miniștrilor din domeniul sănătății pentru o reală abordare!
Despre conducerile SJU Piatra Neamț același lucru că despre decedați: numai de bine!
Un manager care nu știe cu ce se mănâncă managementul și un director medical care se semnează Maria … Sa auzim numai de bine! A început campania electorală… Pe neve…!
Spitalul nu are nici medicamentele necesare, pe infecțioase și pediatrie nu găsești o pungă de perfalgan pt scăzut temperatura, fac la copii algocamin sau diazepam…. niste criminali iresponsabili acești politicieni, care și au făcut campanii pe baza banilor furați din spital. Spagarii s au întors la serviciu pe ortopedie,asistenta porno și doctorul care făceau sex in cabinet, sunt tot la serviciu ( un pic mai divorțat acum) ,cam așa merge treabă în spitalul județean, cică de urgență,cu un UPU format din 5 cămăruțe,un UPU care are toaletă la comun pt medici în sec 21. Ați cumpărat programe noi pt calculatoare dar ați uitat sa angajați oameni sa le folosească și medicul in loc sa facă act medical, face cereri de CT pe calculator ..o nebunie, doar la Piatra-Neamț!
Directorul medical….este ruptă de realitate și se crede pe plantațiile de sclavi… așa colaborare cu oamenii are.