Arestări în dosarul privind afacerile ilegale cu deșeuri. Prejudiciul – 32 de milioane de lei

0
2572

Cei doi târgnemțeni acuzați de anchetatori că au produs un prejudiciu de 32 de milioane de lei în urma unor afaceri ilegale cu deșeuri au fost arestați, ieri, preventiv de Tribunalul Neamț. Judecătorii au admis cererile procurorilor și au emis pe numele lui Ionel Anechiței, de 40 de ani, și Alexandru Luca, de 36 de ani, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Inculpatul Anechiței este acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (38 acte materiale), înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în forma participaţiei improprii şi în formă continuată (38 acte materiale), ,fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, uz de fals în formă continuată,(669 acte materiale), fals informatic, în forma participaţiei improprii şi în formă continuată (1178 acte material).

Inculpatul Alexandru Luca este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată, (38 acte materiale), complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în forma participaţiei improprii şi în formă continuată (38 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, (669 acte materiale).

Cei doi inculpați au fost reținuți de polițiști în urmă cu două zile, când au fost efectuate și patru percheziții la domicile celor vizați de anchetă.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că cei doi inculpați, în calitate de reprezentanți ai firmei International Bax Logistic SRL Târgu Neamțar fi indus în eroare mai mulți operatori economici, autorizați pentru preluarea responsabilității de la producători,  prin raportarea ca fiind reciclate în numele acestora, a unor cantități de deșeuri de ambalaje folosind mai multe înscrisuri care atestau achiziția deșeurilor de la persoane fizice şi juridice,  cu scopul încasării contravalorii unor servicii de colectare şi reciclare neprestate”.

Drept urmare, reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu au fost induși în eroare cu privire la îndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, cu scopul sustragerii de plata penalităților datorate, ca urmare a neîndeplinirii acestora. În consecință, a fost creat un prejudiicu de aproximativ 32 de milioane de lei.

Afacerile firmei au explodat în anul pandemiei

International Bax Logistic SRL, cu sediul în Târgu-Neamț, a fost înființată în anul 2015 și îl are ca asociat unic și administrator pe Cristi Chitic. Domeniul principal de activitate al firmei este transportul rutier de mărfuri, iar situațiile financiare arată că afacerile societății au cunoscut o dezvoltare fulminantă începând cu anul 2020. Dacă în 2019, firma a raportat o cifră de afaceri de 492.623 de lei și un profit de 280.034 de lei, în anul următor, cifra de afaceri a urcat la peste 2 milioane de lei, iar profitul, la peste 1 milion de lei. Creșterile au continuat în 2021, când firma a înregistrat o cifră de afaceri de peste 5,72 de milioane de lei și un profit de peste 3,42 de milioane de lei, dar și în 2022, când cifra de afaceri a ajuns la peste 8,89 de milioane de lei și profitul, la peste 2,87 de milioane de lei.

PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE NEAMȚ, LA PERSOANE BĂNUITE DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în aplicare 4 mandate de  percheziție domiciliară, în județul Neamț, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals informatic, toate în formă continuată.

Din cercetări s-a reținut faptul că,  o societate comercială de pe raza județului Neamț, cu obiect de activitate în domeniul managementului deșeurilor reciclabile, ar fi indus în eroare mai mulți operatori economici, autorizați pentru preluarea responsabilității de la producători,  prin raportarea ca fiind reciclate în numele acestora, a unor cantități de deșeuri de ambalaje folosind mai multe înscrisuri care atestau achiziția deșeurilor de la persoane fizice şi juridice,  cu scopul încasării contravalorii unor servicii de colectare şi reciclare neprestate.

Prin activitatea infracțională ar fi fost indusă în eroare Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la îndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, cu scopul sustragerii de plata penalităților datorate, ca urmare a neîndeplinirii acestora, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 32.000.000 ron.

Mai multe persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, iar în urma administrării materialului probator a fost dispusă reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a două persoane cu vârste de 34, respectiv 40 de ani, ambii din Târgu-Neamț, acestea fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals informatic, toate în formă continuată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie”.

D.MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.