Strategie ciudată la complexul DGASPC-ului de la Dragomirești. Pacienți plimbați dintr-un loc în altul pentru acomodare

0
4106

Situația de la Complexul de la Dragomirești (Neamț), parte a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni, este mai gravă decât pare, motiv pentru care este de înțeles de ce conducerea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț nu agrează subiectul. Complexul nu numai că nu are niciun bolnav internat, dar sunt remunerați zeci de angajați, dar nici măcar nu este finalizat. Sâmbătă, o echipă de muncitori lucra de zor, iar pe alei, la vedere, zeci de grămezi de pavele așteptau să fie montate. Datele atacul.ro arată că, în acest moment, doar 4 căsuțe sunt funcționale, pentru că la celelalte încă se lucrează. Așa cum se mai lucrează și la capitolul utilități.

Începând cu a doua jumătate a săptămânii trecute, au început să fie aduși, de la Centrul din Războieni, câte 6 bolnavi zilnic. Oficial, pentru ca pacienții să se acomodeze, însă numai pe timp de zi, pentru că seara sunt transportați înapoi la Războieni. Aceasta este soluția găsită pentru risipirea îndoielilor și a discuțiilor cu privire la ciudățeniile de la centrul din Dragomirești.

Până în prezent, reprezentanții DGASPC Neamț încă nu au răspuns întrebărilor pe care le-am adresat cu privire la acest subiect, însă mai au timp să o facă în termenul legal de 30 de zile.

Așa vom afla de ce acest centru a fost deschis, deși lucrările nu au fost finalizate și de ce sunt plătiți angajații în condițiile în care nu există pacienți. Aceștia nici nu aveau cum să fie transferați la Complexul din Dragomirești din moment ce lucrurile nu au fost puse la punct. Iar asta se petrece în condițiile în care Consiliul Județean Neamț anunța, în data de 2 februarie, că investiția de la Dragomirești a fost predată pentru a fi pregătită de deschidere.

„În ședința de Consiliu Județean de joi, 2 februarie, s-a aprobat darea în administrare a Corpului Nou al Pavilionului Central – unsprezece clădiri construite de Consiliul Județean Neamț în comuna Dragomirești, satul Vad, către Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni. Darea în folosință este pe perioada determinată, până la depășirea unor etape prevăzute de lege, astfel încât unitatea să poată funcționa cât mai repede posibil.Valoarea totală a investiției este de circa 16 milioane de lei. Cu acești bani s-au realizat șapte case pentru cazarea asistaților, un corp central (spitalul, bucătăria, sala de mese și sala de activități), un corp administrativ și două clădiri anexă. Clădirile sunt pavilionare și includ toate funcțiunile principale necesare serviciilor medicale, administrative, de cazare”, arăta CJ Neamț.

D.MURARU

Citește și:

Șefii DGASPC Neamț, la serviciu ca pe propria moșie. Ce are de ascuns conducerea instituției în cazul angajaților plătiți degeaba

Austeritate, dar nu pentru ei. DGASPC Neamț plătește zeci de salariați ai unui centru pentru persoane cu handicap unde nu există niciun bolnav internat

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.