Contabilii nemțeni, verificați de polițiști. Ce urmăresc oamenii legii
Mai mulți contabili nemțeni au făcut, în ultima perioadă, obiectul unor verificări efectuate de către lucrătorii Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, iar acțiunea i-a speriat pe unii dintre ei. Contabilii care ne-au contactat s-au plâns că mulți din breaslă au fost chemați la „Poliția Economică”, primind citații în acest sens.
„Nu știm de ce Poliția Economică verifică toți contabilii din județul Neamt, pentru că acest lucru nu este valabil și pentru alte județe. Se primesc citații prin poștă prin care suntem invitați la Poliție. Eu încă nu am primit, dar știu deja vreo 10 contabili care au primit citații. Și reprezentanții CECCAR-ul au făcut 2 întruniri în care ne-au avertizat de situație”, a declarat un contabil.
Informațiile obținute de către redactorii atacul.ro arată că, într-adevăr, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economic (SICE) au demarat o acțiune amplă în rândul persoanelor din județ care prestează servicii de contabilitate. Nu sunt vizați anumiți contabili, ci doar se fac verificări în ceea ce privește modul în care respectă legea, în special în relațiile cu clienții lor. Plecând de la ideea că cei care lucrează în acest domeniu trebuie să fie un exemplu de corectitudine,polițiștii analizează inclusiv dacă cei care prestează servicii de contabilitate au încheiat contracte cu firmele cărora le țin evidențele contabile. Este una dintre componentele de bază ale acestui control, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, oamenii legii dețin informații cu privire la faptul că, în județ, există contabili care nu fiscalizează sumele de bani pe care le încasează de la clienți.
Sursa foto: depositphotos.com
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.