Modificări în echipa de conducere a Direcției Silvice Neamț. Gherghel, promovat
Bătălia politică pentru ocuparea funcției de director al Direcției Silvice Neamț s-a încheiat. Cel puțin deocamdată, pentru că Doru Gherghel, titularul funcției, a fost de acord să renunțe încă două luni la scaunul său de șef.
Astfel, Valentin Tămăslăcaru rămâne, în continuare, director plin la Direcția Silvică Neamț.
În schimb, Doru Gherghel a fost numit director tehnic, funcție care îi revine PSD-ului, conform marii împărțeli din Coaliție. Aceeași împărțeală a stabilit că funcția de director revine PNL-ului, Tămăslăcaru fiind agreatul.
Tiberiu Strugaru, care fusese adus de la Ocolul Silvic Tarcău pentru a ocupa funcția de director tehnic, se va întoarce de unde a venit. Rămâne de văzut cine va fi numit în fruntea Ocolului Silvic Vaduri, după ce Gherghel a acceptat scaunul de director tehnic.
La Direcția Silvică Neamț este o adevărată debandadă de când politicul dictează cine să ocupe funcțiile de conducere, iar aste se întâmplă de ani de zile. Numirile și eliberările din funcțiile importante se fac numai pe criterii politice, care nu au nicio legătură cu performanțele profesionale.
Așa se face că de fiecare dată când se schimbă guvernul urmează schimbări și la direcțiile silvice din țară, unde sunt numiți în funcții cheie oameni după chipul și asemănarea celor care, efemer, ajung să dețină puterea. Ulterior, numiții își plătesc funcțiile. Unii cash, alții prin încheierea de contracte cu firme agreate/apropiate de cei care i-au ajutat să ajungă în funcții.
Se întâmplă în toată țara, Regia Națională a Pădurii (RNP), care, la nivel național administrează milioane de hectare de pădure, fiind una dintre țintele celor care ajung, cu ajutorul voturilor cetățenilor, să guverneze.
RNP-ul și direcțiile silvice din subordine reprezintă o sursă inepuizabilă de câștiguri nu numai pentru politicieni, ci și pentru cei care plătesc să-și păstreze posturile. Fie că sunt cele de directori, șefi de ocoale sau de pădurari.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.