Consumatorii, bătaia de joc a supermarketurilor. Ieri, Lidl, astăzi, Penny

0
1671

În ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț a realizat o serie de acțiuni în cadrul cărora a verificat modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniul protecției consumatorilor, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca parte a unei tematici naționale de control.

Astfel, au fost verificate 10 magazine aparținând lanțului Penny.

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Neamț au aplicat următoarele sancțiuni:

–   17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 188.000 lei;

  • 6 avertismente;
  • oprirea temporară de la comercializare a produselor cu abateri de informare, în valoare totală de peste500 lei;
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare totală de circa 400 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru o unitate
  • 3 propuneri de încetare a practicii comerciale incorecte (înșelătoare).

Neregulile constatate în timpul controalelor au fost:

  • comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite;
  • comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și ambalaje deteriorate;
  • utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf;
  • deficiențe de etichetare a produselor alimentare (neconcordanță între ingredientele produsului și prezentarea acestuia pe ambalaj, neindicarea tipului de sare utilizat );
  • existența unor neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft sau între prețul produselor aflate la promoție si cel de la casa de marcat.

Abateri grave la Lidl

Supermarketurile Penny nu sunt singurele care își bat joc de consumatori, expunând la vânzare produse care nu sunt conforme la prețuri care nu concordă cu cele stabilite de retailer la raft. 

Chiar dacă majorează prețurile de la o săptămână la alta, iar cumpărătorii sunt total debusolați de această politică, supermarketurile nu se dau în lături de la încălcarea legislației în domeniul protecției consumatorilor.

Este cazul magazinelor Lidl, 7 la număr în Neamț, care au fost verificate de comisari luna trecută. Autoritățile au descoperit grave abateri la aceste supermarketuri, ceea ce au determinat aplicarea de sancțiuni în valoare de 109.000 de lei, 6 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru unul dintre magazine.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii nemțeni, în timpul controalelor, s-au referit la:
– folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare, din punct
de vedere igienico-sanitar
– utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător
– utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare a produselor de panificație-patiserie
insalubre
– deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform
legii, lipsa traducerii în limba română, lipsa unor ingrediente de pe etichetă)
– comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deteriorat sau fără etichetare
– comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, de
calibre diferite
– comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind
mențiunea “produse din produse congelate”
– lipsa informațiilor lizibile la ofertele promotionale
– neconcordanțe între valoarea prețului înscris pe etichetă și cea afișată pe produs,
precum și între prețul de la raft comparativ cu cel de la casa de marcat
– folosirea unor condiții necorespunzătoare de păstrare a produselor congelate,
nerespectarea temperaturii de depozitare menționată de producător.

N.R.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.