PNL Neamț: „Prefectul Adrian Niță, sfidător și indiferent față de comunitățile afectate de calamități”

2
3145

Mare iubitor de petreceri, mai ales cele care sunt organizate din bani publici, prefectul Adrian Niță a uitat complet de rolul pe care-l are în județul Neamț și i-a tratat cu dispreț pe locuitorii din comunele Hangu și Crăcăoani, afectate de codul roșu de ploi, anunțat din timp de meteorologi.

În loc să se deplaseze urgent în cele două comune, vremelnicul prefect a decis să bifeze, alături de fruntașii PSD din județul Neamț, chermezele publice de la Tg. Neamț, sâmbătă, și de la Valea Ursului, duminică.

Considerăm această atitudine ca fiind revoltătoare și sfidătoare, în condițiile în care prefectul este președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și are obligația, dar și toate pârghiile pentru a interveni în caz de urgență majoră, așa cum a fost în cele două comune.

Este de neînțeles de ce a preferat să meargă la petreceri publice, la chemarea noului șef de partid, un mic baron local în devenire, Daniel Harpa, uitând complet de locuitorii din cele două comune.

Această atitudine demonstrează nu doar disprețul și indiferența cu care înțelege să trateze grave probleme în județul Neamț, dar și servilismul față de PSD, partidul care l-a numit  în această funcție de care este, în mod evident, nedemn.

De fapt, prefectul Adrian Niță nu face altceva decât să urmeze linia trasată de PSD Neamț, un partid care nu a fost niciodată preocupat de adevăratele probleme ale județului Neamț, ci doar de interesele proprii. Confuz, Adrian Niță ar face orice să-și păstreze scaunul de prefect, chiar dacă asta înseamnă să răspundă, umil, celor doi stăpâni: Ionel Arsene, cel care conduce de facto PSD Neamț, și Daniel Harpa, președintele PSD în acte, doar de fațadă.

Dacă ar avea un minim de decență, prefectul Adrian Niță ar demisiona urgent din această funcție, și-ar cere scuze locuitorilor din Hangu și Crăcăoani și s-ar preocupa să dea toți banii înapoi pe care-i datorează nemțenilor, așa cum a fost obligat de instanțele de judecată.

Biroul de presă al PNL Neamț

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. constantin 4 iulie, 2022 at 14:27 Răspunde

    Cum sa plece Nita de la bairam cand madam Bulai era toata rosie.El pleca doar daca ii cerea Arsenie.Ne meritam soarta.

  2. FLORIN 5 iulie, 2022 at 13:54 Răspunde

    Si daca pleca ce?Ce facea in Cracauani?Debita niste banalitati si ineptii iar apoi se urca in masina si se uita din nou in aplicatia bancara de pe telefon crucindu-se cati bani are in cont fara sa faca nimic fara nici o competenta si nici o experienta in afara de sifonatul banilor publici cu gainarii ca peste tot pe unde a fost..
    Pai ce,Nita a fost pus acolo pe 200 milioane net/luna ca e competent si stie ce are de facut?
    A fost pus acolo ca i-a facut”servicii”lui Arsene pe care DNA ar trebui sa le investigheze insa sunt prea comozi si incompetenti ca sa o faca.
    In 6 luni de cand a fost plantat ”prefect”a castigat/furat cu acest salariu aberant 24.000 euro.
    Cum ar fi putut Nita in privat sa castige mai mult de 50 milioane/luna?NICIODATA

    Nimeni dintre cei care comenteaza nu este scandalizat de salariile aberante din administratia acestei tari/judet unde impostori,hoti si necalificati pusi pe tot felul de functii GOGOMANE castiga salarii aberante.

    Asta e statul mafioto esuato securist condus de hoti,impostori si analfabeti.

    FALIMENTUL TARII ESTE APROAPE

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.