Oameni de afaceri urmăriți penal pentru achiziții nelegale în pandemia de Covid-19

1
3130

Procurorii DNA au dispus, astăzi, efectuarea urmăririi penale față de doi oameni de afaceri și a SC SANIMED INTERNATIONAL IMPEX SRL (Giurgiu), în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite, cumpărare de influență, spălarea banilor, a unor infracțiuni de fals și înșelăciune (comise în diferite forme de participație).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: „În prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid 19, a fost încheiat un contract cadru de achiziții publice de măști de protecție, în valoare de peste 50 de milioane lei. În contextul menționat mai sus, cei doi suspecți ar fi determinat funcționari din cadrul Oficiului Național Pentru Achiziții Centralizate (O.N.A.C), pentru ca, prin încălcarea legislației primare, să permită încheierea între o societate comercială interpusă, controlată de cei doi oameni de afaceri și instituția publică menționată, a acordului cadru care viza achiziția a 1.750.000 măști de protecție. Deoarece societatea interpusă nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei. Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei. Prin modalitatea descrisă mai sus ar fi fost vătămate interesele societăților participante în cadrul procedurii și ale instituțiilor publice implicate în acțiunile de prevenire și răspuns împotriva infecției cu virusul SARS – Cov 2 cărora le erau destinate materialele de protecție. Concomitent s-ar fi obținut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societățile controlate de suspecți (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus cât și pentru firmele interpuse).  Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

Unul dintre oamenii de afaceri vizați de urmărirea penală este Cătălin Hideg, asociat unic și administrator al Sanimed International Impex SRL până în septembrie 2021, moment în care a cesionat părțile sociale lui Ionuț Valentin Corbeanu și firmei Deltarom SRL (98,5%), cu sediul în Giurgiu.

Deltarom SRL este deținută de Gloria Rusu și cu obiect de activitate fabricarea altor articole din hârtie și carton.

N.R.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Norica 28 aprilie, 2022 at 17:42 Răspunde

    A dreacu Șoseta asta.Crede ca daca a adus de la Giurgiu tăte ragaliile sa se capatuiasca la Neamt , noi suntem prosti.Cuc, Mușat si alte nulităti
    Bă penalule tu vei lua pe viață, (***)!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.