Jale la Primăria Piatra-Neamț. Prejudicii de milioane de lei aduse bugetului local. Cum eludau legea angajații instituției

3
3300

Acțiunea de audit efectuată de Camera de Conturi Neamț la Primăria Piatra-Neamț, aproape de finele anului trecut, a scos la iveală ilegalități la care s-au dedat angajați de-ai instituției. Prejudiciile aduse bugetului de stat prin acțiunile sau inacțiunile celor care lucrează la primărie s-au cifrat la peste 2,15 milioane de lei, abaterile financiar-contabile, la peste 843.000 de lei, iar veniturile suplimentare atrase în urma auditului, la peste 1,26 de milioane de lei. Nereguli au fost descoperite și la Direcția de taxe și impozite, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, dar și la Școala Gimnazială nr.3 Piatra-Neamț.

Salarii stabilite și achitate eronat, plăți efectuate fără contraprestație, cheltuieli de investiții fără contraprestație, ilegalități la vânzarea unor imobile, supraevaluarea prețurilor contractelor și multe alte nereguli au fost descoperite la Primăria Piatra-Neamț.

Auditorii au văzut cum fentau angajații procedurile de achiziție: Divizarea în mai multe contracte de valoare mai mică sau utilizarea unor metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate, cu scopul de a se încadra sub pragurile prevăzute în lege sau cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de achiziție”, potrivit raportului întocmit de Camera de Conturi Neamț.

43.000 de lei au fost plătiți aiurea unor salariați, din cauza: „stabilirii eronate a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor și a altor drepturi acordate funcționarilor publici, personalului contractual, cu funcții de conducere, sau care ocupă o funcție de demnitate publică”.

Pentru că nu au urmărit clauzele contractuale privind obligațiile asumate de către concesionar, aferente unui contract de concesiune, primăria a pierdut 385.000 de lei.

Auditorii au mai constatat că au fost efectuate cheltuieli cu reparații curente fără contraprestație (în valoare de 41.000 de lei). Aceeași situație a fost întâlnită și în cazul cheltuielilor cu bunuri si servicii în valoare de 321.000 de lei, efectuate fără contraprestație (bunuri, lucrări de reparații curente, servicii nerecepționate în cantitatea facturată și plătită).

Mai mult, au fost descoperite și cheltuieli de capital (de investiții) fără contraprestație, în valoare de 99.000 de lei.

Auditorii au constatat că spațiile comerciale din cadrul Băii Comunale din Piatra-Neamț sunt închiriate „în condiții de ineficiență”.

Ilegalități au fost descoperite și în cazul vânzării imobilelor aferente Palatului Copiilor – Casa Lalu (valoarea abaterilor – 1,26 de milioane de lei), dar și la estimarea valorii achizițiilor, ceea ce a condus la supraevaluarea prețului contractului (134.000 de lei abatere).  

Neurmărirea realității și exactității veniturilor realizate de operatorii serviciilor publice cu gestiune delegată în cazul în care redevența datorată reprezintă o cotă parte din venituri a dus la crearea unui prejudiciu de peste 1,20 de milioane de lei.

Contabilitatea a dat de furcă celor care lucrează la acest compartiment, ori din neștiință, ori din nepricepere, fapte care au dus la înregistrarea de abateri financiar-contabile uriașe. Spre exemplu, contabilii primăriei nu au constituit/revizuit provizioanele pentru litigii, despăgubiri, daune sau alte datorii incerte, la finele anului (abatere de 135.000 de lei), au înregistrat eronat în contabilitate unele operațiuni (484.000 de lei abatere) și au întocmit situații financiare care conțin date eronate ca urmare a neactualizării creanțelor în valută.

La Direcția de taxe și impozite Piatra-Neamț, auditorii au descoperit că: „Au fost menținute nejustificat în evidența fiscală/contabilă, debite în valoare de 151.874 lei aferente unor contribuabili persoane juridice ce au fost radiați din evidența Oficiului Registrului Comerțului în perioada 2017-2019”, în timp ce la Colegiul „Gheorghe Cartianu”, contabilitatea a fost ținută fără respectarea legii (abateri de 135.000 de lei).

Unele ilegalități au fost corectate după impunerea unor măsuri de către auditori.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. FLORIN 11 aprilie, 2022 at 19:03 Răspunde

    E bine ca la toata aceasta incompetenta”intentionata”,un furt al banilor publici de altfel,recent,s-au marit salariilor celor din conducerea primariei in frunte cu ”inutilul”de ”arhitect sef”care nu mai poate de munca intr-un oras de 2 km in care nu se intampla absolut nimic si nu se face absolut nimic si ”merita” o marire de salariu babana de 50 milioane pe luna care se adauga la altele 150 milioane/luna pe care le castiga oricum degeaba.
    Asta e nivelul de”mangement”la Primarie unde reformele nu exista iar banii de investitii sunt cheltuiti /furati sub forma unor salarii nejustificate si nemeritate si bonusuri halucinante.
    In plus,de parca nu era suficient,se fura si cu contracte directe ”facilitate”de hotii din Parlament asa cum se fura si cu PNDL-ul.
    Numai hotii pe banda rulanta.Nimic nu se schimba.Falimentul tarii din cauza acestei administratii formate numai din hoti si delapidatori este iminent.

  2. Maria Sfetcu 11 aprilie, 2022 at 21:24 Răspunde

    Întrebare: ceva nenea procurori care să cerceteze aceste lucruri? Sau sunt ocupați cu faimoșii nevoiași care poate de foame au șterpelit ceva de mâncare?
    O zi frumoasa tuturor

  3. V.Vasile 12 aprilie, 2022 at 10:09 Răspunde

    Normalitatea impune recuperarea prejudiciului iar vinovatii suspendati, cercetati si daca sunt vinovati, printre altele , sa nu mai ocupe o functie publica ! Hai onoratilor ca se poate, nu mai amanati pana la calendarele…!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.