Deputatul Cozmanciuc, Marcoci și afaceristul Ciufudean așteaptă verdictul în dosarul „Combinații pentru controlul Apelor Române”

2
3004

Numai șase termene au fost necesare pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) ca să finalizeze cercetarea judecătorească în procesul în care deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc este acuzat de fapte de corupție.

Primul termen al procesului a avut loc pe 5 octombrie 2021, iar ultimul, pe 3 martie 2022 (joi), când judecătorii au anunțat că vor pronunța sentința la termenul din 2 mai.

Decizia nu va fi una definitivă, părțile putând să o atace cu apel. Magistrații care îi judecă pe Cozmanciuc, pe Vlad Marcoci (în prezent, salariat al Primăriei Alexandrul cel bun – Neamț) și pe omul de afaceri Sorin Ciufudean (din Bistrița-Năsăud) au la dispoziție două luni pentru a lua o decizie și pentru a motiva sentința. Rămâne de văzut dacă cei trei inculpați vor fi condamnați sau achitați, mai ales că există voci care afirmă că probatoriul se bazează, în principal, pe interceptările telefonice dintre Vlad Marcoci și afaceristul Ciufudean.

Din stenogramele depuse la dosar de procurorii anticorupție reiese că Ciufudean, a cărui firmă avea contracte cu „Apele Române”, voia neapărat să-și impună un om în fruntea Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), prin intermediul căruia să controleze fondurile de sute de milioane de euro alocate pentru lucrări hidrotehnice.

Astfel, cât PSD-ul a fost la putere, Ciufudean a încercat să-l ajute pe Marcoci să ajungă șef la ANAR, însă nu a reușit. După schimbarea Guvernului Dăncilă cu Guvernul Orban, afaceristul bistrițean nu a renunțat la ideea de a numi un apropiat de-al său șef la ANAR. În acest sens, i-a cerut ajutorul lui Vlad Marcoci, care fusese director de Investiții la „Apele Române” în perioada PSD. În acest context, afirmă procurorii DNA, Mugurel Cozmanciuc, i-ar fi cerut lui Vlad Marcoci suma de 500.000 de lei  pentru a interveni pe lângă Ministrul Mediului, inculpatul Costel Alexe de la Iași (ce conducea, la vremea respectivă, ministerul), în vederea numirii la ANAR a unei persoane apropiate de Ciufudean (FOTO)

Pe lângă interceptări, procurorii au prezentat probe din care reiese că Valeria Bondrea, partenera de viață a lui Ciufudean, a scos din bancă (din mai multe conturi ale unor societăți comerciale) suma de 500.000 de lei care ar fi ajuns la Cozmanciuc. Nu direct, ci prin intermediari. Ciufudean i-ar fi dat banii lui Marcoci, iar cel din urmă i-ar fi înmânat unui amic al lui Cozmanciuc. „Transferul” s-ar fi făcut undeva în zona centrală a Bucureștiului. Este de neînțeles de ce procurorii anticorupție nu au intervenit pentru a realiza un flagrant. O puteau face în momentul în care, după cum afirmă anchetatorii, Marcoci i-a dat banii unui individ, amic al deputatului, care, la rându-i, i-ar fi înmânat lui Cozmanciuc. Dacă ar fi existat un flagrant, sarcina instanței ar fi fost mai ușoară. Așa, magistrații trebuie să se pronunțe pe baza unor interceptări, documente bancare și declarații ale martorilor.

Cozmanciuc a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, Vlad Marcoci pentru cumpărare de influență, iar Sorin Ciufudean pentru instigare la cumpărare de influență.

 

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri. Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană”,
 se arată în comunicatul DNA, din februarie 2021.

FOTO DESCHIDERE: Vlad Marcoci și Mugurel Cozmanciuc

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. FLORIN 7 martie, 2022 at 06:49 Răspunde

    Ca si in cazul lui Arsene spagile s-au pus in miscare iar ”calitatea” sentintelor va fi alterata astfel incat condamnarile,daca vor exista, vor fi de rasu curcilor ca si pana acum.

    Justitia mega corupta, partasa la toate hotiile din Romanica,spaguita cu pensii speciale halucinante si salarii aberante se face ca”lucreaza”iar rezultatele ”muncii”lor se vad :toti hotii care au furat aceasta tara sunt bine merci in libertate cheltuindu-si banii din furaciuni.

  2. Anghel.V 7 martie, 2022 at 10:24 Răspunde

    Dacă situația este cum ați prezentat-o , in sensul ca totul este o speculație nefiind probe directe , din ce știu Acest om de afaceri este trimis in judecată in dosar cu dare de mita cu directorul general Victor Sandu de la apele romane . Atunci ne punem întrebarea pertinenta cum acest Ciufudean vroia sa pună director la Apele Romane dacă el avea deja directorul pe care îl mituia!!! Eu cred ca aveți drepteate in sensul in care Spune-ți ca ceva nu se leagă , dacă existau probe cu adevărat alta era situația și aveam circuite clare ! Pare doar o poveste ilogică care se bate cap in cap! Se știe foarte Clar ca asfel de așa ziși oameni de afaceri care dau mita au circuite clar stabilite ! Ori tovarășul comunist MARCOCI la făcut de bani pe Ciufudean cu povesti de Neamt

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.