Pinalti, achitat definitiv în dosarul de corupție în care a fost acuzat că a primit o șpagă de 200.000 de lei de la un om de afaceri

2
4256

Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti (FOTO), fostul primar al orașului Piatra Neamț și fost vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal (PDL), a scăpat de un dosar penal în care a fost judecat pentru fapte de corupție, fiind achitat de magistrați.

Astăzi, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins apelul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva sentinței Tribunalului Neamț, care îl achitase pe Ștefan în dosarul în care a fost acuzat că a primit o șpagă de 200.000 de lei de la omul de afaceri Petru Paleu, pentru a facilita firmei celui din urmă obținerea unui contract. Pinalti fusese acuzat că a primit banii pentru a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, astfel încât firma lui Paleu să câștige o licitație importantă.

„Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 18 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1718/103/2017 şi împotriva Sentinţei penale nr. 105 din 04.09.2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4789/103/2017, menţinând hotărârile atacate. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în decizia magistraților.

Judecătorii mureșeni au respins și apelul formulat de procurori împotriva soluției din dosarul 4789/103/2017, prin care lui Gheorghe Ștefan îi fusese respinsă cererea de schimbare a încadrării judiciare.

În iunie 2019, Tribunalul Neamț l-a achitat pe Pinalti în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de influență, respectiv că ar fi primit bani de la omul de afaceri Paleu.

Decizia a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Bacău, dosarul fiind strămutat la Curtea de Apel Târgu Mureș, la cererea inculpatului Gheorghe Ștefan.

Pinalti a fost trimis în judecată în aprilie 2017, de Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Bacău:

Procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unei formațiuni politice, aflat în executarea unor pedepse privative de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, în contextul în care o societate comercială intenționa să participe la procedura publică de atribuire a contractului de lucrări, aferent unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, inculpatul Ștefan Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, i-a solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate.
Banii respectivi au fost pretinși de inculpatul Ștefan Gheorghe în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în vederea influențării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări.
În temeiul acestei înțelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, inculpatul Ștefan Gheorghe a primit de la reprezentantul acelei societăți comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei”

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Asociația ursul brun 17 ianuarie, 2022 at 19:05 Răspunde

    Ce a făcut Pinalti cu județul în perioada lui de glorie trebuia ascuns pentru totdeauna,muta dosare de colo colo până unde găsește judecători corupți,in mandatul lui Pinalti Achizițiile publice,serviciile publice erau la mana lui .păcat că e in libertate că de asta urmașii lui fura pe rupte

  2. Bursucul ofticos 18 ianuarie, 2022 at 09:10 Răspunde

    Felicitari voi judecatori ce ati judecat asa de drept deoarece voi ati judecat doar drept la lumina lefurilor si pensiilor voastre frumoase si odioase pe care tot voi vi le-ati marit. Voi sunteti drepti si neprihaniti sunteti corecti sunteti buni etc. Gheorghe Stefan alintat de prieteni don Gigi (***) Pinalti ar trebui sa primeasca si despagubiri cu privire la acest dosar ca uite asa a fost trimis in boxa pe nedrept. Nu conteaza ca a facut orasul si judetul praf si pulbere ca denuntatorul din acest dosar Paleu Petru a ajuns cersetor la Podul Calicilor mancat fiind de don Gigi si clica lui. Nimic nu conteaza pentru „dreptii” nostri judecatori au dat cu ciocanul si au spus: NEVINOVAT. Vinovat esti tu popor romana ca iti suporti calaii de peste 2000 de ani. Justitia este la Dumnezeu!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.