Dosarul care ar putea să-l lase pe Ion Rotaru fără mandat, cu frâna de mână trasă
Procesul în care Ion Rotaru (FOTO), primarul comunei Alexandru cel Bun, este judecat pentru conflict de interese la Judecătoria Piatra-Neamț, înaintează în ritm de melc, media fiind de un termen la două luni. Rotaru a fost trimis în judecată în ianuarie 2020. A urmat procedura de judecată în cameră preliminară, dar primul termen propriu zis al procesului a fost stabilit pe data de 9 februarie 2021.
Ieri a fost programat al cincilea termen al procesului, iar următorul a fost fixat pentru data de 8 februarie 2022. Termenele lungi îl ajută foarte mult pe Rotaru, pentru că, în cazul unei condamnări definitive pentru conflict de interese, cel mai probabil, își va pierde și funcția.
Însă, în ritmul actual în care se judecă dosarul sunt șanse mari ca procesul să se finalizeze în anul electoral 2024, când Rotaru își va finaliza mandatul de primar. Atunci, chiar dacă va fi condamnat, primarul nu va mai avea ce pierde. Șansele ca o sentință definitivă să apară mai devreme de 2024 sunt extrem de mici.
Și-a angajat fiica la ADI „Urbtrans”
Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind acuzat de conflict de interese – folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Dosarul a fost instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Neamț, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Rotaru a căpătat calitatea de inculpat după ce anchetatorii au constatat că și-ar fi folosit influența și funcția pentru a-și angaja fata, Laura Oprea, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Urbtrans, unde este președinte. Astfel, Rotaru ar fi încălcat articolul de lege care prevede că: „ Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani”.
În 2018, Ion Rotaru a reușit să-și angajeze fiica la ADI „Urbtrans”, asociație pe care a condus-o în calitate de președinte.
Laura Oprea a fost angajată cu jumătate de normă ca inspector de trafic rutier, funcție pe care a obținut-o extrem de ușor. Nu a mers pe normă întreagă, pentru că mai avea un loc de muncă. Postul l-a ocupat fără niciun concurs. Totul s-a desfășurat exact ca în administrația publică din România. A solicitat să fie angajată, iar cei de la ADI „Urbtrans” au spus da, pentru că, ce coincidență, chiar aveau nevoie de un controlor rutier trafic.
„Nu, nu a fost concurs”
„Da, este angajată din primăvară, dacă nu mă înșel, ca inspector trafic rutier. Nu, nu a fost concurs. Noi aveam nevoie de inspector trafic, iar dânsa a venit cu solicitarea. Avea nevoie de job, iar noi de om. Ca și atribuții, doamna face controale pe traseu, oprește mașinile și verifică documentele, verifică dacă este respectat orarul, timpii etc. Dacă sunt abateri, le înregistrează. Ulterior, se merge în echipă extinsă și se aplică sancțiuni conducătorilor auto”, declara pentru atacul.ro, în urmă cu doi ani, Adrian Grigoraș, directorul ADI “Urbtrans”.
Laura Oprea lucra, acum câteva luni, și la Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, instituție ce se află în subordinea Consiliului Județean Neamț.
Angajarea a făcut obiectul unor verificări, mai ales că existau suspiciuni privind comiterea infracțiunii de conflict de interese, iar în cele din urmă primarul a fost trimis în judecată.
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Mai oameni buni, ce nu a-ti inteles, JUSTITIA este foarte, foarte oarba (daca cineva poate fi foarte orb!!) cand vine vorba despre ei! Il vedeti pe el, alesul in puscarie??? Nuuuu, dar ala care de foame jmangleste o pita, tati, buleu 1 an si jumatate cu executare! Pe el l-a ginit (nu ginel) JUSTITIA, era treaza si vigilenta. Ne meritam soarta asta se sosisti ( de la diana ivanovici)
O seara frumoasa tuturor!
Un penal in libertate
Asta te stuche tăt când vorbeste.Asta se înădusa când vorbeste, că n-are răbdare să lase și pe altu sa zâcă ceva.Da stie tăte golăniile posibile.La proști mere. El însuși nu se sfiește să recunoasca public ca n-are dram de scoala da are diploma de economist, după care a absolvit si liceul