Țepe online cu moșteniri. I se instalează o „bilă în cușca cerebrală” și e gata să doneze sute de mii de euro

0
1730

Cred că ești persoana potrivită căreia m-a călăuzit Dumnezeu, sunt gata să-mi donez gratuit cei 728.000 de euro. În speranța unui răspuns rapid de la tine”. Așa sună unul dintre numeroasele mesaje care, în special în ultima perioadă, au revenit, luând cu asalt internetul. Este clar, aceste mesaje trebuie ignorate, pentru că în spatele lor se află indivizi care caută persoane ușor de înșelat.

Sub pretextul că sunt bogați, deosebit de generoși, dar care suferă de boli incurabile, indivizi certați cu legea, ascunși după calculatoare, își oferă averile, iar în schimb cer celor pe care i-au prins în plasă informații importante despre viețile lor, copii după acte de identitate, conturi bancare sau bani în schimbul unor moșteniri fabuloase. Scopul infractorilor este obținerea de date personale pentru furtul identității, piratarea conturilor ori obținerea de bani, cu promisiunea unor donații amețitoare.

Multe dintre aceste anunțuri urmăresc obținerea de date personale, dar și informații despre viețile celor care fac greșeala să intre în jocul escrocilor. Informațiile pe care le obțin pot fi folosite la comiterea multor fapte ilicite, inclusiv fraude bancare. 

După povești emoționante cu soți decedați în accidente de avion, boli incurabile ce grăbesc moartea, „doamne” pline de bani găsesc, după îndelungi căutări și rugăciuni, oamenii potriviți cărora să le lase averile pe care să le folosească pentru a ajuta orfani, pentru a construi centre pentru săraci etc. Chipurile, aleg numai persoane fizice, pentru că în asociații și ONG-uri nu au încredere. Adevărul este cu totul altul, și anume că optează pentru persoanele fizice, pentru că ele cad rapid în plasele escrocilor.

Permiteți-mi să mă prezint, mă numesc doamna Paulette Desclavelières. Sunt de origine franceză și căsătorită cu regretatul soț ROBERT RIGOULET de naționalitate franceză, cu o memorie glorioasă cu care nu am avut copii, sunt o femeie sterilă.  Mi-am pierdut soțul în recentul accident de avion din Iran.  El era în vacanță în timp ce călătoream în Belgia pentru că eram un fost consultant din țara mea, Franța, lângă Ungaria.  Am fost șocat de această tragedie rea care s-a întâmplat când m-am îmbolnăvit și, pentru a mă trata, m-am întors în Statele Unite la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, unde medicul meu mi-a diagnosticat cancer la creier și că zilele mele sunt numărate din cauza degradării mele starea de sănătate.  Potrivit celor ce mi-a explicat doctorul, o bilă se instalează în prezent în cușca mea cerebrală, am această boală de mai bine de 4 ani.  (…) Într-adevăr, nu am copii care să-mi moștenească proprietatea, pentru că am fost întotdeauna steril și singurul frate al glorioasei amintiri care s-a putut bucura de averea mea a murit în urma unui accident de mașină care l-a făcut mai bun. 16 iunie 2010. Pot să o donez organizațiilor de bună caritate, dar de teamă că acești bani nu vor fi bine folosiți și să văd diferitele manechine ale acestor ONG-uri, deoarece eu fac parte din domeniu, așa că am decis să dau acești bani unei persoane fizice anonime angajate în dragoste cu un nobil și lăudabilă cauză (…) Proiectul meu de donație este să vă pun la dispoziție o sumă de 728.000 € pe care o veți folosi pentru a ajuta orfanii și oricine se află în situații dificile prin construirea unui centru mare de orfelinat, sau cenușă de ajutoare, astfel încât șomerii să poată lucra.  Una peste alta, aș vrea ca obiectivul meu să fie atins indiferent de țara în care va fi stabilit proiectul.  Așa cum se spune în 2 Corinteni 9: 7-8 (Fiecare om trebuie să dea ceea ce a decis în inima sa, fără tristețe sau constrângere, pentru că Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie. Și Dumnezeu este capabil să dea tot felul de haruri pentru tine, astfel încât în ​​toate lucrurile, în orice moment, orice aveți nevoie, veți abunda în toate faptele bune)”.

Tulburătoarea prezentare are scopul de a stoarce cât mai multe informații despre viața privată a celor prinși în capcană: „Deci, dacă pot conta pe tine și merit toată încrederea ta, aș fi încântat să continui cu tine și aș vrea să-mi spui mai multe despre tine și anturajul tău. Singurul lucru pe care ți-l cer în schimb este doar o rugăciune pentru a mă putea culca lângă soțul meu, pe care îl iubesc foarte mult în viitor.  Vă ofer acest Cadou din suflet. Acum vă rog să-mi trimiteți următoarele informații pentru a-mi da identitatea pentru a vă ajuta mai bine să semnați documentele necesare care vă pot servi în siguranță pentru a beneficia de donația mea: Nume :      Prenume:      Țară :      Oraș :     Adrese:       Cod poștal :      Starea civilă :        Profesie:      Număr de telefon :        ”.

Escrocheria merge mai departe, cu solicitarea unei copii după cartea de identitate, fără de care „donația” nu poate fi obținută: „Vreau să vă explic că aș avea nevoie de o copie a cărții dvs. de identitate pentru a face mai bine declarația donației mele instanței, astfel încât să fiți beneficiarul legitim al averii mele. Fără asta nu poți obține donația!”.

În acest moment, lucrurile se complică, pentru că cei care acceptă să ofere informații personale unor necunoscuți riscă să aibă probleme. Bineînțeles, nu este exclus ca următorul pas făcut de escrocul care se ascunde sub o identitate falsă să fie acela de a solicita sume de bani, de regulă nu foarte mari, pentru „deschiderea unor conturi bancare” sau pentru „procesarea unor documente în vederea perfectării donației”. Câștigurile escrocilor de pe urma credulilor sunt fabuloase, iar autorii sunt greu de prins. Tocmai de aceea, autoritățile recomandă cetățenilor să fie precauți și să nu dea curs unor astfel de mesaje pe care le primesc pe internet, pe adresa de e-mail, conturile de pe rețelele de socializare etc. 

Sursa foto: ripandscam.com

N.R.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.