Municipiul Piatra-Neamț, în topul orașelor din România care trebuie evitate
Muncipiul Piatra-Neamț apare pe locul 5 în țară într-un clasament realizat după costul vieții. Topul, realizat de agenția D&D Research, cuprinde 10 orașe din țară în care nu merită să trăiești din cauza costurilor mari ale vieții, a lipsei de perspectivă, a lipsei locurilor de muncă bine plătite și a stabilității. Din clasament fac parte orașele: Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani, Brăila.
Este suficient să analizăm cea mai mare bază de date din lume, Numbeo, care oferă informații despre costul vieții din orașe și țări de pe întreg mapamondul, pentru a vedea nivelul de trai al pietrenilor comparativ cu cetățenii altor județe ori ai altor țări.
Există și un top al orașelor în care merită să trăiești, clasamentul fiind alcătuit din: București, Cluj Napoca, Sibiu, Brașov, Oradea, Piteşti, Timişoara, Târgu-Mureş, Craiova şi Iaşi.
„După un an de criză era şi normal ca în România să crească costul vieţii, care a încetinit puţin în 2020. Cu toate acestea, comparativ cu 2013, costurile sunt mult mai mari. De fapt, unele preţuri au crescut la rate alarmante în 2020. Din fericire, nu toate preţurile urmează această tendinţă, dar în majoritatea cazurilor vedem creşteri ale preţurilor care depăşesc inflaţia. Cu alte cuvinte, costul vieţii creşte anual”, au spus reprezentanţi ai D&D Research, potrivit playtech.ro.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Nu este nici o surpriza,orasul a fost furat la os de PDL/PMP incepand cu Pinalti si terminand cu Chitic/Gavrilescu.
Asta se intampla cand votezi incompetenti,analfabeti si hoti,cand nu ai pretentii ca votant platitor de taxe si impozite.Cine sa aduca investitii in oras?Gavrilescu,Chitic?Razi si cu curu.
Sunt aceiasi hoti care in prezent se opun modernizarii acestui oras care a ajuns o paragina din cauza lor.
Asta se intampla cand administratia acestui oras/judet este platita NECONDITIONAT cu salarii aberantei fara sa faca NIMIC.
Este aceeasi situatie ca la PARCHET/POLITIE/SRI/DIICOT.De ce sa fac ceva cand sunt platiti regeste chiar daca fac NIMIC?De ce sa nu-si ia pensii halucinante de serviciu si speciale la 40 de ani daca prostii fara pretentii platesc?fara sa ceara NIMIC in schimb!!
Pana cand acestor MEGA HOTI din administratia acestei tari esuate nu le vor fi taiate salariile aberante cu 50% iar orice alte venituri suplimentare sa fie conditionate de performanta…performanta cu rezultate concrete,situatia nu se va schimba .