Broderia – tradiție adusă în actualitate

0
296

De sute de ani, broderia este considerată o adevărată artă; și anume arta de a mânui acul și ața în așa fel încât dintr-o simplă bucată de material să poată rezulta un articol deosebit, care să impresioneze vizual atât prin armonia de culori, texturi și modele, cât și prin meticulozitatea cu care a fost realizată. Ca un accesoriu prețios, o bijuterie pentru materialele textile, broderia este un ornament menit să înfrumusețeze și să valorifice orice țesătura. Această practică transformă fiecare articol într-o piesă originală, personalizată, care atribuie valoare estetică, dar și intrinsecă, prin prisma efortului care a fost depus și a resurselor materiale, umane și de timp utilizate in realizarea ei.

 

 

Broderia reprezintă de secole un artificiu stilistic care putea scoate din anonimat orice articol banal, oferindu-i pe lângă un aspect mult mai plăcut vizual, și o doză de eleganță și rafinament. Încă de atunci, avea deopotrivă și beneficii de natură practică. Mai exact, elemente asemănătoare erau brodate cu însemne specifice posesorului pentru a nu se face confuzii. Pe același principiu, adaptat timpurilor actuale, funcționează și procesul de broderie personalizată. Astfel că, pentru a veni cu un element unic, cu un plus de originalitate, brandurile, fie ele comerciale sau chiar personale, apelează la acest procedeu. În acest fel, își consolidează mult mai puternic identitatea vizuală cu care se afișează în fața clientului, având încă un element definitoriu care să îi diferențieze de concurență.

 

Broderia – artă computerizată

Brodara oferă clienților săi ocazia de a se bucura de frumusețea acestor ornamente cu încărcătură autentică și tradițională, la o calitate desăvârșită, mecanizată, tehnologizată. Odată cu estomparea transmiterii din generație în generație a acestei iscusințe, a fost nevoie să se găsească alternative, în așa fel încât tradiția să poată fi menținută vie. Astăzi, odată cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei, ne putem bucura de avantajele nemărginite ale broderiei computerizate. Principalul aspect care face din acest procedeu o tehnică inovatoare este faptul că poate reda în totalitate frumusețea brodatului manual, însă într-un timp mult mai scurt, și în exemplare multiple absolut identice, în funcție de cererea clientului; fapt ce anterior era imposibil prin însăși natura umană care nu ar fi putut permite realizarea a exact aceluiași model, la milimetru. Dar, deși avem în vedere tot felul de mecanisme și mașinării, nu excludem latura umană care este prezentă pe tot parcursul procesului pe care îl presupune broderia. De aceea, la Brodara, este disponibilă o întreagă echipa de specialiști care să monitorizeze fiecare etapă din producție. În acest fel putem să oferim, dincolo de latura tehnologizată, produse realizate de oameni pentru oameni; aspect care va plusa în ceea ce privește atât valoarea, cât și unicitatea produsului final.

 

Tipuri de broderie

Broderie direct pe material – Cusătura ornamentală se execută direct pe materialul ales, fiind o variantă care dispune de o rezistență îndelungată chiar și dacă este spălărilor repetate și uzurii mecanice, în comparație cu ornamentele imprimate, care dispun de o rezistență limitată.

Broderie specială – broderia aplicată este un tip de broderie specială, care poate fi realizată prin aplicarea unei bucăți de material într-o culoare diferită față de cea a articolului ce se dorește a fi brodat, pentru a obține un fundal diferit pe care sa se realizeze ulterior cusătura ornamentală.

Un alt tip este broderia cu efect 3D. Aceasta necesita suprapunerea unui material cauciucat peste cel de brodat, pentru a se contura o reliefare vizibilă și palpabilă.

În prezent, ne putem bucura de diverse variațiuni de la clasica broderie manuală, clienții având posibilitatea să își adapteze cererea în funcție de nevoi, dar și de preferințele estetice, având totodată garanția că vor obține un produs unic.

 

Articol sponsorizat

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.