Tragedia de la Tarcău putea fi evitată. Un camion plin cu bușteni a doborât, acum câteva luni, celălalt limitator de înălțime care proteja podul

0
1662

Nenorocirea de la Tarcău, soldată cu decesul a două persoane și rănirea altor trei, putea fi evitată dacă autoritățile ar fi luat măsuri în urma unui eveniment similar, dar fără victime, petrecut în același loc, în urmă cu câteva luni.

În toamna anului trecut, într-o noapte, un camion încărcat cu bușteni, cu mult peste limita de înălțime, a lovit celălalt limitator de protecție a podului, situat în partea dinspre Piatra-Neamț, care, în urma impactului, a căzut pe carosabil.

Diferența dintre cele două incidente este că, în acel moment, nu era nicio mașină în trafic, iar evenimentul nu s-a soldat cu victime. Speculând acest lucru, șoferul camionului încărcat cu bușteni a șters putina fără să anunțe Poliția. Bineînțeles, nimeni nu s-a obosit să-l identifice și să-l sancționeze, deși acest lucru putea fi făcut folosind imaginile camerelor video de supraveghere de pe traseu.

A doua zi, grinda din fier a fost găsită pe marginea drumului, ocupând și o porțiune din carosabil. Anunțați, reprezentanții CFR au intervenit și au scos limitatorul în afara carosabilului, loc în care se află și în prezent.

„Limitatorul dinspre Piatra-Neamț a fost dat jos, anul trecut, într-o noapte, de un TIR încărcat cu lemn. Când cei de la Drumuri au ajuns în zonă, au găsit grinda jos și resturi de lemn. Marele noroc a fost că nu a trecut nicio mașină în momentul ăla. În plus, în urma impactului cu  lemnele, grinda a căzut în dreapta, spre marginea carosabilului. Șoferul TIR-ului nu a fost identificat, dar nici nu cred că și-a bătut cineva capul cu asta”, ne-au declarat surse din rândul anchetatorilor.

A fost un semnal clar că există șoferi de camioane care nu dau importanță înălțimii încărcăturii, atunci când pleacă la drum. Evenimentul ar fi trebuit să oblige autoritățile să identifice soluții pentru a preveni eventuale tragedii. Nu au făcut-o și s-a întâmplat nenorocirea. Pe lângă o atenție mai mare la autovehiculele cu gabarit depășit, polițiștii rutieri ar fi putut să propună un alt sistem de atenționare ori, de ce nu, înlocuirea grinzii din fier cu o alta dintr-un alt material mult mai ușor.

Acum, după producerea tragediei de la Tarcău, în zonă a fost amplasat un panou mult mai vizibil decât indicatorul rutier existent, care conține o avertizare pentru participanții la trafic cu privire la regimul de înălțime valabil sub podul feroviar.

Tot după evenimentul rutier soldat cu 2 morți, polițiștii de la Rutieră au oprit zeci de camioane în trafic pe care le-au verificat, cel mai probabil, dacă dețin sau nu documentele obligatorii în care trebuie să existe mențiuni și cu privire la gabarit. Acest lucru ar fi trebuit să-l facă anterior producerii accidentului.

„Potrivit legislației, orice transport cu o înălțime de peste 4 metri trebuie să aibă autorizație specială de transport, iar cel implicat în accidentul de la Tarcău nu avea o astfel de autorizație. Orice firmă de transport este obligată să aibă un responsabil cu mecanizarea. El este cel care îl îmbarcă și-l trimite în cursă pe conducătorul auto. Înainte de un astfel de transport trebuie să te asiguri că mașina este în regulă din toate punctele de vedere. Șoferul are și el obligațiile sale, însă responsabilul din firmă cu siguranța rutieră este primul care răspunde”, ne-a declarat specialist.

Conform măsurătorilor, încărcătura autovehiculului care a agățat grinda ce a strivit microbuzul avea o înălțime de 4,80 metri, cu 40 de centimetri mai mult decât limita de înălțime de 4,40 metri. Conducătorul auto avea obligația să circule cu prudență în zona respectivă, unde autovehiculele cu gabarit depășit nu au voie să depășească viteza de 40 km/h (e limita maximă în localitate pentru aceste autovehicule). Din declarațiile martorilor, rezultă că autocamionul avea o viteză mult mai mare.

În ceea ce privește informațiile conform cărora înălțimea podului ar fi cu mult sub 4,40 metri, cât indică indicatoarele, în urma lucrărilor de asfaltare de acum doi ani, specialistul cu care am discutat a spus că este exclus acest lucru.

„Podul este al CFR-ului, limitatoarele de înălțime la fel, doar indicatoarele sunt ale administratorului drumului. Înălțimea sub pod, de la carosabil la grinda podului, este de 4,40 metri, așa cum arată indicatorul. În momentul în care s-a asfaltat în zona respectivă, mai întâi s-a frezat exact cât grosimea stratului nou de asfalt care a fost aplicat. Deci, nu se pune noul strat de asfalt peste cel vechi, ci mai întâi se frezează. Obligatoriu, după astfel de lucrări se fac din nou măsurători, așa cum s-au făcut și la podul de la Tarcău”, ne-a declarat specialistul.

Nenorocirea rutieră s-a petrecut pe 11 mai, în jurul orei 10. Un autocamion înmatriculat în Neamț, proprietatea unei firme din Târgu-Neamț, transporta, pe direcția Bicaz-Piatra-Neamț, un excavator (FOTO) care fusese folosit la lucrări silvice în zona Potoci. Când a ajuns în apropierea podului feroviar de peste DN 15, în comuna Tarcău, brațul excavatorului a agățat limitatorul de viteză, iar acesta a căzut peste un microbuz care transporta persoane și se deplasa din sens opus. Rezultatul: două persoane decedate și alte trei rănite.

 

Daniel MURARU

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.