Dosarul de corupție al inculpatului Arsene, amânat din nou. Ce motive au fost invocate de această dată

4
1873

Procesul de corupție al lui Ionel Arsene (FOTO), inculpatul care conduce Consiliul Județean Neamț, bate pasul pe loc, la termenul de astăzi judecătorul fiind nevoit să amâne, încă o dată, cauza. Motivele, așa cum sunt ele prezentate pe portalul instanțelor de judecată, au fost „lipsa martorilor” și „cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat prin apărător”. Vestea „îmbucurătoare” este că următorul termen a fost fixat pentru data de 8 aprilie, adică peste două săptămâni.

Și la termenul din 25 februarie, procesul a fost amânat tot din pricina lipsei martorilor, ceea ce înseamnă că cineva, care are calitatea de martor, nu se prezintă la audieri. În acest caz, judecătorul ar avea mai multe instrumente pe care să le poată folosi, în sensul aducerii martorului la audieri, plecând de la sancționarea acestuia și până la aducerea la proces pe bază de mandat.

E posibil ca instanța să fi dispus astfel de măsuri, însă, cum procesul inculpatului Arsene se judecă la secret, informațiile nu sunt disponibile pe portal.

Procesul de corupție al lui Arsene, președinte al Consiliului Județean Neamț și președinte al PSD Neamț, a ajuns la al 22-lea termen de judecată. De când este la Tribunalul Bacău, procesul lui Arsene a avut parte de foarte multe amânări: a fost suspendat din cauza stării de urgență generată de pandemia de Covid-19, din luna martie până la finele lunii mai 2020, când dosarul a fost repus pe rol. În rest, la aproape toate termenele de judecată, din ianuarie 2020 și până în prezent, au fost date amânări ca urmare a lipsei inculpatului, a apărătorilor inculpatului, a martorilor, recuzarea instanței de judecată etc.

La termenul din 17 decembrie 2020, avocații inculpatului au recuzat-o, pentru a doua oară în câteva luni, pe judecătoarea Daniela Donighevici. Ca urmare a acestei cereri, instanța a dat termen pentru astăzi, 28 ianuarie. Cererea de recuzare a fost judecată de un alt complet în data de 18 decembrie și a fost respinsă ca nefondată. Inculpatul Arsene a fost obligat să achite 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată și atât. În iulie 2020, avocații lui Arsene au cerut pentru prima dată recuzarea judecătoarei Daniela Donighevici Rusu, dar cererea, ca și în decembrie, a fost respinsă.
Procesul de corupție al inculpatului Arsene se judecă cu ușile închise, pentru că așa a hotărât instanța băcăuană. În aceste condiții, singurele informații la care are acces publicul sunt cele de pe portalul instanței de judecată. O analiză sumară a acestor date indică faptul că, în ultimul an, cercetarea judecătorească în procesul lui Arsene a fost blocată. Lăsând la o parte perioada celor două luni cât procesele au fost suspendate din cauza stării de urgență, la celelalte termene de judecată a apărut tot timpul câte ceva, astfel încât instanța a fost nevoită să amâne judecata cauzei. Lipsa inculpatului, lipsa apărătorilor acestuia, cereri de amânare formulate de cei din urmă, plus cele două recuzări. Cam asta s-a întâmplat în ultimul an în procesul lui Arsene. Iar datele de pe portal, pe care le prezentăm mai jos, confirmă această stare de fapt.

Deciziile instanței de judecată la termenele procesului lui Arsene, la Tribunalul Bacău:

Termen: 25.03.2021

Tip solutie: Amână cauza
Soluția pe scurt: Având în vedere lipsa martorilor şi cererea de amânare a cauzei, formulată de către inculpat, prin apărător ales, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.04.2021, c6, ora 12.00.
Document: Încheiere de şedinţă    25.03.2021

Termen: 25.02.2021

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa martorilor, stabileşte termen de judecată pentru data de 25 martie, ora 14:00.
Document: Încheiere de şedinţă    25.02.2021

Termen 28.01.2021:
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, stabileşte termen de judecată pentru data de 25.02.2021

Termen: 17.12.2020:

„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere cererea de recuzare formulată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.01.2021”

Termen: 26.11.2020:

„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Faţă de cererea apărătorului ales al inculpatului de amânare a cauzei, acordă termen la data de 17.12.2020, ora 9:00”

Termen: 29.10.2020:

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pentru reluarea procedurii de citare cu martorul audiat în cursul urmăririi penale, amână cauza şi acordă termen la data de 26.11.2020

Termen: 24.09.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa apărătorilor aleşi ai inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.10.2020, ora 9:00”

Termen: 27.08.2020:
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână cauza pentru data de 24.09.2020”

Termen: 30.07.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere cererea de recuzarea doamnei judecător Rusu Donighevici Daniela, amână cauza pentru data de 27.08.2020”

Termen: 25.06.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere cererea de amânare a cauzei, acordă termen la data de 30.07.2020, ora 9:00”

Termen: 20.05.2020:
„Tip solutie: Repus pe rol
pe rol. Fixează termen de judecată pentru data de 25.06.2020, ora 09:00

Termen: 30.04.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Suspendat de drept”

Termen 26.03.2020:
„Solutia pe scurt: Având în vedere starea de urgenţă decretată de Președintele României, constată suspendarea de drept a cauzei. Termen 30.04.2020”

Termen 27.02.2020:
„Solutia pe scurt: în vederea audierii martorilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.03.2020”

Termen 30.01.2020:
„Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa inculpatului şi a apărătorilor de la termenul de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.02.2020”

Termen 12.12.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30 ianuarie 2020. Document: Încheiere de şedinţă 12.12.2019

Termen 28.11.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.12.2019. Document: Încheiere de şedinţă 28.11.2019

Termen 24.10.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 noiembrie ora 9:00. Document: Încheiere de şedinţă 24.10.2019

Termen 26.09.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.10.2019, ora 9:00.Document: Încheiere de şedinţă 26.09.2019

Termen 30.05.2019:
Solutia pe scurt: în vederea audierii martorilor, amână cauza la data de 26.09.2019
Document: Încheiere de şedinţă 30.05.2019

Termen 11.04.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor, amână cauza la data de 30.05.2019
Document: Încheiere de şedinţă 11.04.2019

Dosarul, strămutat de la Tribunalul Neamț la Tribunalul Bacău

Dosarul în care Ionel Arsene este acuzat de DNA de fapte de corupție s-a judecat inițial la Tribunalul Neamț, primul termen al procesului fiind fixat pentru 28 august 2018. Apărătorii lui Arsene au cerut strămutarea, iar Curtea de Apel Bacău, în 21 martie 2019, a fost de acord. Cât s-a aflat pe rolul Tribunalului Neamț, solicitările avocaților lui Arsene, ca ședința de judecată să se desfășoare cu ușile închise, au fost respinse de către judecător. Acesta și-a argumentat poziția prin aceea că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu ţin de viaţa privată și a cerut argumente mai solide pentru a declara ședințele nepublice. Însă, la Bacău, lucrurile s-au schimbat radical. În primul rând, procesul a fost strămutat, decizia fiind luată la Curtea de Apel Bacău. Ulterior, magistrații Tribunalului Bacău au fost rapid de acord și ca procesul să se judece cu ușile închise, astfel că jurnaliștii nu au mai putut participa la ședințele de judecată. Instanța băcăuană a admis cererea apărătorilor lui Arsene ca ședințele de judecată să nu mai fie publice, pe motiv că presa ar publica declarațiile martorilor, iar buna înfăptuire a Justiției ar fi împiedicată. Așa se face că, de la termenul din aprilie 2019, primul de la strămutarea dosarului la Bacău, ședințele de judecată se desfășoară în „secret”. Pot participa la proces doar inculpatul, avocații, procurorul DNA și martorii din dosar.

Pinalti l-a denunțat la DNA

Ionel Arsene este judecat pentru trei fapte de trafic de influență, într-un singur dosar care se află pe rolul Tribunalului Bacău. Într-una dintre cauze, denunțător a fost Gheorghe Ștefan, fostul primar al orașului Piatra Neamț. Pinalti a făcut denunț împotriva lui Arsene la DNA, afirmând că i-a dat acestuia bani, în cursul anului 2013, pentru a-i face probleme la Agenția Națională de Integritate lui Culiță Tărâță, președintele de la acea vreme a Consiliului Județean Neamț. Arsene și Pinalti se aflau în conflict deschis cu Tărâță. În același dosar, Arsene este judecat pentru încă două fapte de trafic de influență. Este vorba de dosarul ce a fost conexat de procurorii DNA, în care anchetatorii arată că, în iulie 2015, Arsene, în calitate de deputat și președinte al PSD Neamț, a pretins de la reprezentantul firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În schimbul acestui comision, afirmă procurorii, în perioada iulie – septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a sumei anterior menționată, demersuri rămase, însă, fără rezultat.
De asemenea, Arsene este judecat și pentru că, în iunie 2015, în calitatea sa de deputat și președinte PSD ar fi tras sfori pentru ca firma controlată de soția lui să pună tâmplărie la Școala Icușești. Pe perioada procesului penal, Arsene nu are voie să se aproprie de mai multe persoane, martori în dosarele sale: Ştefan Gheorghe, Panfil Carmen Maria, Ştefan Gabriel, Panaite Vasile, Porumboiu Adrian, Creţu Vasilica, Avram Doru, Andriţa Valeriu, Careja Ioan, Moga Costel, Jugan Iulian şi Lupu Mihai.
Doru Avram a fost directorul Rotercom Prestige SRL, firma familiei lui Arsene care a pus termopanele la școala din Icușești. De asemenea, Arsene nu are voie să se apropie de Careja Ioan, Moga Costel şi Lupu Mihai. Primii doi sunt directori la Construcții Hidrotehnice SA Iași, iar ultimul acționar al aceleiași firme. Mihai Lupu a fost deputat PNL în legislatura 2012 – 2016 și coleg cu Ionel Arsene în Comisia de Transporturi. Primul a fost președinte, al doilea vicepreședinte. Senatorul nemțean Eugen Nazare Țapu, coleg de partid cu Mihai Lupu, era, în anul 2012, membru în Consiliul de Administrație al societății Construcții Hidrotehnice SA Iași, o firmă implicată în ultimul timp în foarte multe scandaluri de corupție.

Daniel MURARU

 

 

4 comments

  1. Vasile 25 martie, 2021 at 21:50 Răspunde

    Palarie-ntr-un picior. Daca martorul nu se prezinta inseamna ca a dat la pace cu Soseta murdara, caz in care va depune marturie in favoarea oghialului Soseta

  2. V.Vasile 26 martie, 2021 at 08:59 Răspunde

    Fara sa ai studii juridice cusatura cu ata alba se vede de la o posta ! Deci daca nu se prezinta martorii, ,,onorata instanta,, ridica din umeri si asta e . De ce sedintele sunt la secret ? Deci, usor usor ,pana la prescriere……

  3. Dana 27 martie, 2021 at 10:52 Răspunde

    Una dintre martore, primarita Cretu Vasilica (Dobreni), probabil nu are timp sa se prezinte la proces. Scormoneste prin comuna transformata in mosie personala, in cautarea actelor ce ar fi trebuit depuse la Tribunalul Neamt. Ar fi vorba despre factura, OP-ul si cartea de identitate a autobasculantei pe care care a vandut-o Primariei Dobreni. Exploatarea agregatelor minerale de pe teritoriul comunei are ca scop, scoaterea la lumina zilei a acestor documente. Sa-i uram succes si spor la treaba. Daca totusi nu le gaseste, o vom ajuta in scurt timp, cu alte inscrisuri pe care si-a pus amprenta unica. Inscrisuri care vor demonstra, fara echivoc, spalarea de bani, traficul de influenta, abuzul in serviciu, constituirea de grup infractional. Cu siguranta, multi de la Primaria Dobreni, vor fi ocupati cu problemele personale in justitie.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.