România este singura țară din lume în care hoția este afacere, minciuna și prostia sunt virtuți, iar cinstea și inteligența sunt defecte majore

0
708

Eram copil, prin anii 60′, și atunci am văzut, prima dată, activiștii partidului comunist care vânau intelectualii și oamenii cu carte, pentru că erau periculoși deoarece înțelegeau ce se întâmplă în România. Persecutarea învățătorului, a preotului, a chiaburului (țăranul înstărit care a ajuns să aibă ceva pământ prin munca mai multor generații ) și a celor ce nu acceptau ușor venirea la putere a puturoșilor, a bețivilor, a hoților, a proștilor și a idioților, era de neînțeles și de neacceptat pentru un micuț crescut cu respectul pentru familie, gospodăria din care trăia și valorile celor șapte ani de acasă.
Au trecut de atunci aproximativ 60 de ani, iar atmosfera comunismului stalinist a fost depășită cu mult de așa numitul neocomunism, practicat de autoritățile din România după Decembrie 89′. Azi, nu mai există nici un principiu normal. Se practică minciuna, hoția, iar prostia, pupincurismul și incultura, singurele mijloace prin care poți să promovezi și să intri în găștile hoților și proștilor.
România a fost jefuită de români, nu mai dați vina pe străini. Marile privatizări au fost făcute de ai noștri. Flota a dispărut prin activitatea intensă a lui Traian Băsescu, Adrian Năstase a semnat tratatul cu austriecii de la Schweighofer, tot el a semnat actul de privatizare a băncilor din România, care au primit acceptul statului român să practice cămătăria în țara noastră, tot el a semnat vânzarea Petrom către OMV. Am dat doar câteva exemple de contracte semnate de statul român, prin autoritățile sale corupte, iar numai din aceste trei contracte țara pierde anual 8-10 miliarde de euro. Să nu mai calculăm miliardele pierdute din procesele marilor corupți, care primesc 2-3 ani cu suspendare, dar fără recuperarea banilor furați, pe care îi plătim tot noi, din taxe și impozite.
România este, la ora actuală, singura țară din lume în care hoția este afacere, minciuna și prostia sunt virtuți, iar cinstea și inteligența sunt defecte majore. Suntem mult mai rău față de anii 60′, iar papagalii politici de azi, indiferent de culoarea politică, sunt niște fiare care consumă cu plăcere atât carne tânără, cât și stârvuri. Când vor avea curajul aceste creaturi bipede să facă publice contractele amintite mai sus, deoarece ele nu pot fi secretizate, fiind vorba de bunuri ale statului român?
Cât timp acest popor va fi spectator la ceea ce fac conducătorii săi cu viitorul său, nu mai este nici o șansă, iar în România nu se poate vorbi de viitor !
 
(Sursa foto: politeia.org.ro)
 
Prof. Vălu Năstăselu

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.