Cheltuieli exorbitante cu salariile și sporurile la Spitalul Județean Neamț

1
939

Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, ca de altfel toate instituțiile, cheltuie sume uriașe pentru a-și plăti angajații. Diferența, care mai rămâne după ce sunt scăzute cheltuielile de personal, acoperă celelalte cheltuieli de funcționare, cu medicamentele, materialele sanitare și altele.

În ianuarie, 74% din suma cheltuită de unitatea spitalicească a reprezentat cheltuieli cu personalul (salarii, sporuri, hrană, alte drepturi).

Luna trecută, Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț a cheltuit, pentru a-și plăti și hrăni personalul, suma de 15,25 de milioane de lei, iar cu 5,2 milioane de lei a cumpărat medicamente, materiale sanitare, reactivi etc.

Practic, spitalul a cheltuit, în ianuarie, 20,55 de milioane de lei, din care 8,34 milioane de lei au însumat salariile de bază, 4,45 de milioane de lei – sporurile pentru condițiile de muncă, 1,64 de milioane de lei – alte sporuri, 421.184 de lei – indemnizațiile de hrană și 335.298 de lei – alte drepturi salariale în bani.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, valoarea totală a salariilor de bază a angajaților Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a crescut cu 640.000 de lei, sporurile pentru condițiile de muncă au fost majorate cu 2,42 de milioane de lei, în timp ce alte sporuri au înregistrat o scădere cu 6.000 de lei.

Revenind la luna ianuarie a acestui an, cu hrana pacienților spitalul a cheltuit 114.469 de lei (mai mult cu 23.514 lei față de ianuarie 2020), cu medicamentele 2,28 de milioane de lei (în plus cu 200.000 de lei), cu materialele sanitare – 1,09 milioane de lei (mai mult cu 697.145 de lei), iar cu reactivii – 710.867 de lei (în creștere cu 527.730 de lei).

Pentru că nu a încadrat în muncă persoane cu handicap, spitalul județean a mai plătit 110.006 lei.

Luna trecută, numărul salariaților s-a cifrat la peste 1.200 de persoane, Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț fiind cel mai mare angajator din județ, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. 

N.R.

1 comment

  1. FLORIN 23 februarie, 2021 at 19:03 Răspunde

    O bataie de joc la spitalul Judetean unde plutesc rahatii prin toalete care nu au capace,nu gasesti un sapun si e o mizerie de nedescris.In schimb toti analfabetii si necalificatii iti rad in nas cu salarii de zeci de milioane pe luna si ei nu stiu sa puna o perfuzie sau sa-ti fac o injectie.
    Cum sa fie 1200 de angajati cand este o asemenea mizerie si indolenta cronica in acest spital?
    Cand totul este in paragina si degradare totala?
    Cum sa fie 1200 de angajati cand tu nu gasesti pe nimeni sa-ti dea un pahar de apa,toate specimenele alea stau ascunse/dorm prin birouri sau se plimba prin oras sau cred ca nici macar nu vin la serviciu.
    Cum sa fie 1200 de angajati?Este halucinant.
    Si 300 de angajati sunt extraordinar de mult….1200 de angajati?NU,nu se poate…cum,ceee?
    Probabil doar la CJ este o bataie de joc mai mare in privinta cheltuirii banului public.
    Nici nu-i de mirare ca nu sunt bani la sanatate cand noi cheltuim tot bugetul pe niste angajati necalificati care nu fac NIMIC.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.