Dacă Harbuz era ales primar, pietrenii se pregăteau de alegeri anticipate. De ce a durat 7 ani procesul de incompatibilitate

4
359

Liviu Harbuz (foto), coordonatorul Pro România Neamț și consilier local al acestei formațiuni politice, aflat în cărți pentru o funcție de viceprimar la Piatra-Neamț, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), care l-a declarat incompatibil în urmă cu 7 ani. În consecință, politicianul și-a dat demisia din funcția de consilier local, în următorii 3 ani neavând dreptul să ocupe nici o funcție publică sau demnitate publică. Dacă Harbuz ar fi fost ales primar la Piatra Neamț, la alegerile din 27 septembrie, pietrenii s-ar fi pregătit acum pentru alegeri anticipate. În competiția pentru Primăria Piatra-Neamț, Harbuz s-a clasat pe locul al cincilea, cu 8,56% dintre voturi, după Carabelea, Chitic, Cuc și Irimia. Dacă nu ar fi demisionat, Harbuz ar fi fost demis prin ordin de prefect ca urmare a deciziei de ieri a instanței supreme.

Politicianul nemțean se războiește în instanță cu Agenția Națională de Integritate din anul 2013, de când a fost declarat incompatibil.

„Liviu Harbuz se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată, în cadrul Harbuz Liviu persoană fizică autorizată. Astfel, Liviu Harbuz nu a respectat dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat este incompatibilă cu cea de comerciant persoană fizică“, se arată în comunicatul ANI din august 2013.

La acea vreme, Harbuz era deputat PSD de Neamț,  ales în colegiul uninominal nr. 3 Neamț.

Strategia aplicată în instanță de avocații politicianului nemțean a întârziat mult o decizie finală, procesul de incompatibilitate durând 7 ani. Procesul a fost suspendat mult timp, în așteptarea deciziei dintr-un alt litigiu intentat de apărătorii lui Harbuz.

În august 2013, Agenția Națională de Integritate a anunțat că Liviu Harbuz se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, adică de la începutul mandatului de parlamentar, pe motiv că deținuse simultan calitatea de deputat și cea de „comerciant persoană fizică autorizată”, nerespectând astfel dispozițiile Legii 161/2003.

Prima dată, Harbuz a contestat decizia inspectorilor de integritate, iar la puțin timp a dat în judecată trei instituții ale statului, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Agenția Națională de Integritate, pentru protocolul dintre ANI și MAI în baza căruia datele sale personale au fost comunicate și folosite în ancheta de integritate. La finele anului 2016, Liviu Harbuz a pierdut acest proces și a atacat soluția cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Tot la Curtea de Apel București a pierdut și prima bătălie în procesul în care a atacat decizia prin care ANI l-a declarat incompatibil. Și această sentință a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din 13 decembrie 2016, magistrații au dispus suspendarea judecății recursului până la soluționarea definitivă a dosarului 3476/2/2016 înregistrat la Curtea de Apel București, în care Harbuz a atacat protocolul dintre ANI și MAI.

În iunie 2020, Harbuz a pierdut acest proces, moment în care s-a reluat judecata în dosarul 5849/2/2013 în care, la fond, la Curtea de Apel București pierduse. Este vorba despre dosarul în care Liviu Harbuz contestase decizia ANI prin care fusese declarat incompatibil.

Ieri, magistrații bucureșteni au respins recursul politicianului împotriva sentinței pronunțate la Curtea de Apel București, decizie nefavorabilă lui Harbuz.

„Respinge excepţia de nelegalitate a Protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul de Interne, ca inadmisibilă. Respinge recursul declarat de reclamantul Harbuz Liviu împotriva sentinţei civile nr. 3847 din data de 3 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti–Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2020”, se arată în decizia instanței supreme.

Așadar, Liviu Harbuz este incompatibil cu „acte”.

Daniel MURARU

4 comments

  1. constantin 16 decembrie, 2020 at 13:48 Răspunde

    Tactic Harbuz a procedat gresit.Normal, atunci cand a expirat mandatul de deputat trebuia sa ceara un termen mai scurt iar in 4 ani se rezolva judecata si cei 3 ani de interdictie.Acum cand avea nevoie mai mare sa fie in regula a venit lovitura.Asa se amagesc mai multi incompatibili si amana judecata.Cred ca Harbuz a ratat startul de revenire in politica.Norocul lui ca pro nu a intrat in parlament.

  2. Vraja marii 16 decembrie, 2020 at 21:37 Răspunde

    Cand am spus clar fratilor ca acest Harbuz este un pl(***) unii au ales sa ma jigneasca in mod gratuit. Harbuz este efectiv terminat si ca om si ca politician, nimeni nu ii va intinde vreo mana, exact ca si patronului sau Victor Viorel Ponta. Acum tineti-va bine sa vedeti majoritati in Consiliul Judetean Neamt.

  3. Stefan 17 decembrie, 2020 at 09:41 Răspunde

    Acest proces e o facatura , se vede de la o posta!Si legea incompatibilitatilor este o prostie folosita ca arma politica de securistii de la ANI!Poate nu stiti, dar un parlamentar nu poate fi administrator la propria firma , chiar daca nu are niciun contract cu statul!Insa, un parlamentar poate fi in acelasi timp avocat, notar, medic, sau profesor universitar!Atentie, nu doar cu numele, ci poate sa profeseze in paralel!!!Vi se pare in regula?!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.