La Războieni, elevii învață în frig și în zgomotul bormașinilor. Reabilitarea școlii, executată de un constructor controversat

0
3106

Mai mulți părinți ai unor elevi de la Școala Gimnazială „Constantin Virgil Gheorghiu”, din Războieni, sunt nemulțumiți de condițiile în care învață copiii lor, iar azi dimineață s-au dus ceară socoteală conducerii instituției. Părinții acuză că elevii învață în clase în care temperatura nu depășește 11 grade Celsius, iar zgomotul produs de muncitori, care încă mai lucrează la reabilitarea unității de învățământ, au transformat cursurile într-un calvar. La fața locului nu există niciun panou care să ofere informații despre constructor, despre beneficiarul lucrării, valoarea investiției etc, așa cum legea obligă, astfel că părinții nici nu știu exact cine este responsabil de situația creată. Primarul de Războieni, Bogdan Țarălungă, ne-a declarat că nu știe exact care este termenul de finalizare a lucrărilor, pentru că nu are proiectul la îndemână, și că situația va fi rezolvată la începutul săptămânii viitoare. Abia atunci centrala termică va fi montată, iar copiii vor putea învăța în condiții normale.

„Avem probleme aici, la școala din Războieni, cu lucrarea de la școală, executată de Hârțan și care nu-i gata. Problema este mult mai mare, că nici acum copiii nu au căldură. În clase nu este mai mult de 10-11 grade Celsius. Au pus niște calorifere electrice care au ars siguranțele și a luat foc tabloul, pentru că nu au fost schimbată instalația electric. Au schimbat numai prizele și întrerupătoarele și a rămas aceeași instalație veche, de aluminiu. Grav este că nu ar avea, nici până la ora asta, toate avizele necesare efectuării lucrărilor, deși lucrează din august la acest proiect. Până acum au reabilitat interiorul, adică au dat cu niște var și au vopsit mozaicul. Lucrează la anvelopare, și construcția camerei careva adăposti  centrală termică. Noi, părinții, ne-am adunat la școală și am luat directoarea la rost, însă ea spune că nu are nicio implicare, nu știe cine lucrează, nu știe ce au de făcut, când vor termina. Nu au niciun panou în care să scrie ce lucrare se face la școală. Am fost la Inspectoratul de Stat în Construcții, dar acolo e carantină, nu ai cu cine vorbi. A intrat un consilier local în clase și a măsurat temperatura, după cum v-am spus: 11 grade erau la parter și 10 la etaj. În aceste condiții să învețe copiii e de jale. Noi am vorbit cu directoarea, dar ridică din umeri, spune că nu are nicio vină. Am cerut să vină și primarul să ne explice. A spus că au comandat un puffer mare, de vreo 3000 de litri, comandat prin străinătate. Deși, puteau da comandă la o firmă din Piatra și îl aduceau în 24 de ore. Acum se lucrează la anvelopare și dau toată ziua găuri, chiar în timpul orelor. Am vorbit cu directoarea și a promis că o să le interzică să mai dea găuri când sunt ore, dar trebuia să intervenim noi pentru asta? Pe ea, pe profesori nu i-a deranjat zgomotul? E o bătaie de joc generalizată”, ne-a declarat unul dintre părinții nemulțumiți.

Lucrarea, câștigată de finul lui Hîrțan

Lucrările de reabilitare și modernizare la Școala Gimnazială „Constantin Virgil Gheorghiu” sunt efectuate, spun părinții elevilor, de muncitorii firmelor controlate de Gabriel Hîrțan, fost consilier local PNL în Războieni. De altfel, în urmă cu câteva luni, atacul.ro a publicat fotografii cu mașinile firmei familiei lui Hîrțan în curtea școlii.

Licitația pentru reabilitarea și modernizarea școlii, în valoare de 943.319 lei (fără TVA), a fost câștigată, în aprilie 2020, de asocierea formată din societățile Bog Edil Serv SRL, Barbecip SRL și Aqua Project SRL. Firma Bog Edil SRL Negrești, care a avut, în 2018, cifra de afaceri 0 și o pierdere de 7.909 lei (firma nu figurează, pe site-ul Ministerului de Finanțe, cu bilanțul aferent anului 2019) aparține unui tânăr căsătorit cu o verișoară de-a lui Gabriel Hîrțan. De altfel, cel din urmă și-a și cununat verișoara care s-a căsătorit cu Bogdan Gheorghiu, patronul firmei Bog Edil Serv SRL. Firmele familiei lui Hîrțan nu au putut să participe la licitația de la școala din Războieni din cauza calității de consilier local a acestuia și a problemelor de incompatibilitate care ar fi putut să fie constatate de autorități. Se pare că acesta a și fost motivul pentru care în schemă a fost introdusă firma Bog Edil Serv SRL. În contract, însă, se stipulează clar că lucrarea nu poate fi subcontractată. Întrebat de ce lucrează muncitorii firmelor lui Hîrțan la școală, primarul Țarălungă a dat de înțeles că cei care lucrează se mai ajută între ei, dar nu știe de unde sunt muncitorii.

Curios este cum Primăria Războieni, autoritatea contractantă în cadrul acestui proiect, a declarat câștigătoare asocierea de firme în care liderul (Bog Edil Serv SRL) nu avea depus bilanțul pe anul 2019. Nu l-a depus nici în prezent. În astfel de situații, autoritatea contractantă solicită nu numai date financiare, dar și dovezi că firmele care doresc să efectueze lucrarea au experiență în domeniu.

În ultimii doi ani, firmele familiei lui Hîrțan, GPH Construct Invest și Iacob Team SRL, au devenit abonate la lucrările finanțate cu bani publici. Cele mai multe contracte au fost încheiate cu Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, dar și cu Consiliul Județean Neamț.

Influența lui Hîrțan, care ar avea rude în SRI Neamț, asupra unor oameni cu funcții din spital a fost deconspirată când de pe numărul de telefon al liberalului de Războieni au fost trimise mai multe mesaje către telefonul de serviciu al directorului economic al spitalului, care fusese demis. Mesajele, care arătau cine și cum se fac jocurile în cea mai importantă unitate medicală din județ. Mesajele, care au ajuns în mâna noului director economic, au fost publicate ulterior în presă.

Încercările noastre repetate de a-l contact pe Gabriel Hîrțan au fost sortite eșecului.

Daniel MURARU

Citește și:

Un mesaj ușor de descifrat. Cine schimbă, de fapt, șefii Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Cum se fac afacerile

Combinații cu bani publici. Un milion de lei pentru firma finului

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.