(VIDEO) Cum se circulă pe drumul Bicaz – Poiana Largului. Va finaliza Aqua Parc lucrările până la 1 noiembrie?

1
572

Lucrările de reabilitare a celor 73 de puncte de calamitate de pe DN 15, între Bicaz și Poiana Largului, le-a scos peri albi locuitorilor din comunele situate de-a lungul acestui drum, dar și celor care s-au aventurat pe acest traseu. Începute în luna mai a anului trecut, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în 15 noiembrie 2019, însă nu așa s-a întâmplat.

Așa se circula duminică, 20 septembrie, pe drumul Bicaz – Poiana Largului:

 

După o perioadă în care proiectul a fost blocat din cauza neînțelegerilor dintre autoritatea contractantă și constructor, dar și din cauza lipsei proiectului, lucrările au fost reluate în această vară, cu promisiunea, din partea constructorului, că vor fi finalizate la finele lunii septembrie. Suntem în 26 septembrie, iar lucrările nu au fost finalizate, reprezentanții constructorului – SC Aqua Parc SRL Roznov – avansând ca nou termen – 1 noiembrie 2020. Însă, există voci care afirmă că nici acest termen nu va fi respectat, motivul fiind unul de natură politică. Prin amânarea finalizării lucrărilor, Gheorghe Vlase, zis și Ginel, patronul firmei Aqua Parc, ar urmări să-și ajute cumătrul, pe Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, prins în două bătălii electorale: alegerile locale, care se desfășoară mâine, și cele parlamentare, de la începutul lunii decembrie. Întârzierea finalizării lucrării ar fi imputată celor de la PNL, aflați acum la guvernare.

 

Reparațiile celor 73 de puncte de calamitate au costat peste 300 de milioane de lei, adică, în medie, peste 4 milioane de lei/punct de calamitate. Lucrarea a fost atribuită de către cei de la Drumuri Naționale asocierii de firme Aqua Parc SRL – Mavgo Holding SRL și Danlin XXL SRL. Ultima firmă a reabilitat deja 17 puncte de calamitate, situate între barajul de la Bicaz și zona unde se află fostul Motel Potoci.

Așa arată un punct de calamitate reparat de Danlin XXL:

 

Celelalte 56 de puncte de calamitate sunt reabilitate de firmele Aqua Parc și Mavgo Holding, reprezentanții de la Drumuri Naționale afirmând că acestea au fost realizate în procent de 90%.

Așa arată un punct de calamitate unde lucrările de consolidare nu au fost finalizate:

După terminarea consolidării zonelor afectate de alunecările de terenuri, cei de la Drumuri Naționale vor scoate la licitație lucrările de asfaltare, acestea urmând să fie realizate, cel mai probabil, în vara anului viitor. Asta în situația care, punctele de calamitate descoperite ulterior (37 de la număr) nu le vor crea probleme constructorilor.

1 comment

  1. Nick 1 octombrie, 2020 at 06:57 Răspunde

    Dar continuarea axialului Ceahlăului, de la Cabana Izvorul Munteluo spre baraj Bicaz?
    După terminarea axialului de asfaltat mai trebuiau asfaltați sau măcar reprat, peticit și continuarea . Altfel, păcat de asfaltul peoaspăt că nu are continuare.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.