Spețnaz-ul și sportul cu epoleți

Ne întrebăm adesea de ce numărul polițiștilor trebuie să fie sporit de tot felul de indivizi care nu fac efectiv ceea ce orice cetățean, cu un nivel de pregătire elementară, înțelege prin ”munca de poliție”.
Numărul interesează pentru că se raportează la mia de locuitori și de aici pornesc strategiile de asigurare a ordinii și siguranței publice. Evident, una e să știi că pentru liniștea ta și a familiei tale, într-un județ de 500 000 de locuitori, veghează 1.000 de polițiști și alta e atunci când această 1.000 reprezintă, de fapt, număr de funcții și, deci, ai efective de doar 800 de oameni.
Dar cum te simți atunci când, cel puțin 20% din acești 800 sunt lucrători care n-au tangență cu elementul infracțional, dar dau la număr și dumneata, dragă cetățean, îi plătești și îi cinstești corespunzător, deși aceștia fac exact cam ce faci dumneata în ”civilie”(contabili, resurse umane, ingineri, intendenti, electronisti, secretare)? În schimb, au grade, uniformă, funcții de poliție ies la pensie mai devreme decât dumneata și chiar ajung să ocupe funcții de conducere în structurile MAI.
Am mai discutat o vreme despre purtătorii de uniformă cântăreți de profesie sau sportivi, cu grade de la Clubul ”Dinamo” al MAI. Ce faci atunci când asemenea ”profesioniști” ajung să conducă un Inspectorat de Poliție și sunt decidenți în ceea ce privește aplicarea măsurilor de ordine și siguranță publică. Avem cazul proaspăt al lui Leonard Bibirig, antrenor de handbal, uns adjunct la comanda IPJ Neamț! A picat omul ca din cer, pe neașteptate, să-și încheie strălucita carieră de pe un post de mare răspundere și plătit consistent, inclusiv la pensionare  … din buzunarul dumitale, domnule cetățean.
Colegii de la Suceava – unde se zice că ar fi adăugat vechime – nici nu l-au văzut la față, iar cei de la Vaslui mă întrebau dacă a învățat să scrie … bârfe, desigur! Atâta vreme cât a fost uns de IGPR, acesta reflectă exact nivelul de profesionalism care se cere, indiferent de așteptările dumitale, stimate cetățean, plătitor de taxe și impozite.
Și acum să vă introduc într-o scurtă paralelă istorică, pentru a înțelege de unde s-a luat ”moda” cu sportivi profesioniști cu epoleți.
Din păcate, temeiurile existenței statului român modern sunt caracterizate de preluarea și adaptarea unor modele de import. Adesea, ”aclimatizarea” și-a dovedit limitele, fiind caricaturizată de observatorii vremii, printre aceștia Vasile Alecsandri ori I. L. Caragiale, sau critici fervenți cum ar fi gazetarul Mihail Eminescu, asta ca să folosim doar câteva exemple.
De la pașoptiștii care au ținut să importe ”moda și prințipurile ocțidentale”, s-a ajuns la răsădirea Constituției belgiene, într-un pământ fanariot, cu obiceiurile sale orientalizate, vreme de câteva sute de ani. Titu Maiorescu – unul dintre fondatorii statului român modern – vorbea deja despre ”teoria formelor fără fond”, pe care mulți o mai folosim și astăzi, fără să îi înțelegem esența. Așa am intrat în NATO și UE, copiind efectiv legi și instituții din țări cu tradiție democratică experimentată pe propria piele. Așa ne trezim astăzi că avem legi, avem instituții … dar România tot în coada clasamentului se află!
De la instaurarea controlului sovietic, farul călăuzitor pentru România Socialistă avea să fie ”Marele URS”… și de aici se preiau toate modelele. Dintre acestea și modul de organizare a structurilor interne ale statului.
O lectură recentă a unui volum semnat de Victor Suvorov – fost agent GRU – despre trupele ”Spețnaz” (trupe cu destinație specială) m-a pus în fața unei paralele izbitoare. Fiind trupe speciale de spionaj și intervenție, în cadrul armatei – în paralel cu cele ale KGB (a Ministerului de Interne) – acestea recrutau pe cei mai bine pregătiți soldați, iar posibilitatea de ieșire în exterior era asigurată prin … practicarea sportului de performanță. Majoritatea sportivilor de performanță ai URSS … făceau parte din structurile Spețnaz ori KGB, având deci și alte misiuni.
Aceste structuri sovietice de spionaj se ascundeau sub aparențele practicării unui sport de performanță prin Clubul Sportiv ȚSKA, având rival Clubul… ”Dinamo” al performerilor KGB”.
Ce avem în România Socialistă? O copie la indigo: un club al Armatei, ”Steaua” – înființat în 1947! – și unul al Ministerului Afacerilor Interne, ”Dinamo” – înființat în 1948! -, susținut și astăzi prin cotizații de majoritatea polițiștilor. Întâmplător sau nu, emblema neoficială prin care se recunoaște Spețnaz, este … lupul!
Nu beneficiem, deocamdată, de dezvăluirile unui Suvorov român pentru a înțelege în ce măsură aceste cluburi au imitat literalmente, rosturile celor două cluburi sovietice. Miroase însă puternic a ”ceva ochi albaștri”.

După 1989, apetitul românilor pentru sport – mai ales pentru fotbal – a făcut să se piardă legătura între procesul de demilitarizare și reorganizare a structurilor de ordine publică, din miliție în poliție și aceste cluburi profesioniste.
În contextul actual, pentru MAI, dar se vede că și pentru Armată, aceste Cluburi sunt un soi de tichie de mărgăritar pe capul chelului și o sursă inutilă de cheltuire a resurselor. Trebuie arătat, însă, că obiceiul acordării gradelor militare sportivilor este de sorginte sovietică și atributele, în vremea respectivă, țineau de spionaj și organizarea acțiunilor subversive, teroriste în teritoriul inamic.
Desigur … e prea mult să-i vedem azi într-o postură atât de profesionalizată militar-informativ-diversionist pe sportivii gradați de după 1989. Unele specimene n-ar putea fi bune nici pentru postul de portar al unor instituții strict specializate, dar menținerea acestui obicei de încadrare a sportivilor cu grade militare sau de poliție ar trebui să înceteze, ca fiind o relicvă a unor vremuri de tristă amintire și de care România susține că s-a lepădat.

Vitalie Josanu, vicepreședinte SPR Diamantul