Politicienii distrug Poliția Română!

3
1015

Politicienii distrug Poliția Română, vădit intenționat, cu un profesionalism demolator accelerat, alimentat de nevoia infracțională de a stăpâni dictatorial societatea românească.

Polițistului român i-au fost puse în cârcă tot felul de activități nepolițienești, tocmai pentru a-l îndepărta de preocupările îndeplinirii atribuțiilor lui, acelea de a asigura protejarea cetățenilor de răufăcători, prinderea și pedepsirea celor certați cu legea, etc.

Polițiștii sunt orice altceva numai polițiști nu. Sunt registratori, statisticieni, culegători de informații covid, verificatori de persoane izolate, carantinate, secretari, contabili, magazioneri, bucătari, lăutari, s.a.m.d!

De mult timp polițiștilor li s-a impus desfășurarea de activități care, treptat, să-l îndepărteze de scopul principal al meseriei, siguranța cetățenilor.

Cancerul politic l-au transformat în moașă comunală, într-o slugă policalificată care trebuie să servească oricăror interese, în afară de cele ale plătitorilor de taxe și impozite.
Polițistul român nu mai are timp să fie polițist!

Să nu mai vorbim de impactul devastator al microbului politic care a infectat aproape toate funcțiile decidente din Poliția Română! Observăm cu ochiul liber cum politicienii au făcut preș din polițiști, pe care calcă cei ” nederanjați” din evoluția infracțională, pentru o ștampilă pe buletinul de vot!

Infecția se propagă foarte rapid, iar în scurt timp instituția va fi paralizată! Nu mai e mult până când Poliția Română va intra în stop cardio-respirator, dacă putem spune așa.

Ce-i de făcut?!
Este nevoie de intervenția CSAT! O spunem cu foarte mare responsabilitate pentru că a devenit o problemă de siguranță națională.

Președintele României se face că nu vede cum clasa politică, într-o înțelegere comună, leagă ștreangul de gâtul Poliției Române! Ministrul Afacerilor Interne „reformează” instituția lovind cu barosul la temelie, dărâmând bucățică cu bucățică ce-a mai rămas bun!

Șefi importanți din poliție tranzacționează pe piața infracțională viețile polițiștilor, agenților din stradă li s-au legat bolovani manageriali de picioare, nepolițiștii gândesc pentru polițiști, STATISTICA a devenit atribuțiune principală de serviciu iar salvarea de vieți omenești nu mai este prilej de premiere!

Lasați polițiștii să fie polițiști!!! Luați-vă labele jegoase de pe Poliția Română! Reformați cu adevărat instituția, n-o mai folosiți în scopuri politice murdare, în „jocuri” infracționale cu mize electorale, nu mai vindeți viețile polițiștilor pe voturi mincinoase!

Cetățeni ai României, puneți umărul la SALVAREA POLIȚIEI ROMÂNE, altfel veți ajunge, rând pe rând, în cătarea puștii!
În fruntea țării și în birourile politico-infracționale din Poliția Română s-au instalat vânătorii de oameni, trădătorii de neam și țară.

Ce facem?!
Stăm cu mâinile în sân sau îi lovim cu parul suveranității și cu sabia democrației în cap și la picioare!

P.S. Dacă cineva din Biroul Control Intern din IPJ Neamț dorește să știe cine e autorul postării, trebuie doar să citească pe silabe!

Cănărău Ioan, vicepreședinte Europol!

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Cucu bau 4 septembrie, 2020 at 07:57 Răspunde

    Se tot reformeaza Politia Romana cu dottore Despescu Bogdan – chestor secretar de stat la M.A.I. doctorat luat pe daiboj plagiat adica mai pe romaneste furat ca un jarpete pena marunt prins la furat la broboada cu 2 lei a unei batrane. Si atunci dottorii nostri locali paul ben si lica – tot cu doctorate de 2 bani bycata cum sa nu vrea manageri pe viata daca se poate. Ca doara ei sunt cei mai buni n’asa din cei mai buni nu se ocupara ei pana mai eri de pus oameni dupe chipul si asemanarea lor peste tot gen cumatra dd la cazier. Cum se anunta un concurs pe la melitia judetului cum se stia casligatirul dinainte. Ce sa mai spunem de osanalele care si le ridica tripleta in combaterea interlopilor osanale meritate ca si banii de la doctorate. Oricum nu aveau nici un merit dar de cand poti minti fara rusine ca ai spate politic gros la pinalti de ce sa bu o faci. Intrebarea este alta de ce s-a scarbit pinalti de tripleta – posibil dottorii sa-l fi tradat un pic.

  2. FLORIN 5 septembrie, 2020 at 07:32 Răspunde

    Nu am vazut vreo greva/protest la Politia Romana vizavi de incompetenta crasa si coruptia endemica a sefimii din Politie .
    Nu am auzit la IGPR/Politie vreun protest vizavi de slugarnicia sefilor din Politie fata de interlopi,clanurile de tigani si politicienii corupti si fata de decizia mafiota de a-l muta pe Gavris in Harghita.
    Nu am vazut proteste ale politiei privind lipsa echiparii si a instrumentelor cu care sa-si faca treaba pentru care sunt platiti.
    Nu am vazut vreo greva/protest vizavi de modificarea legilor sau impotriva modificarii legilor care au ajuns sa-i apere pe infractori si nu pe cetatenii care le platesc salariile.

    Am vazut doar proteste pentru salarii si pensii mari.
    Am vazut ca se ascund in spatele legilor facute pentru infractori pentru ca le convine ca nu fac nimic.
    Am vazut cum fac abuzuri fata de simpli cetateni care le platesc salariile,pentru ca sunt lasi si lipsiti de caracter,in rest cu tiganii si interlopii sunt sunt cu ”sarumana”sefu.

    Politia Romana trebuie desfiintata.Este o institutie praf de coruptie si incompetenta complet penetrata si compromisa de clanurile de tigani,interlopi si politicieni corupti.

    Dl.Canarau,de vina pentru situatia data sunt toti angajatii din Politie pentru ca nu au coloana vertebrala,nu au demnitate,sunt lasi si incompetenti iar incompetenta duce la SLUGARNICIE.
    Reforma vine din interior.Noi cetatenii va platim salariile nu sefimea/politicienii corupti.

  3. Stefan 6 septembrie, 2020 at 11:07 Răspunde

    Nu politicienii, ci chiar politistii sunt cei care fac de ras uniforma!Nu cred ca vreun politician le-a cerut politistilor sa ia spagi, sa faca blaturi cu interlopii, ori sa isi bata joc de cetatenii care reclama nereguli.Nu politicienii i-au pus pe politisti sa isi protejeze propriile afaceri si sa ii haituiasca pe cei care le fac concurenta ori nu le dau spagi!Sigur, nu pot generaliza , exista si o mana de oameni care isi fac treaba in politie, insa nu ei dau tonul.Absolut toata sefimea din politie sustine acest sistem corupt!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.