campanie electorala

Togan, șef de firmă la primărie, ține ascunse salariile directorilor. Inspectorii ANI îi dau cu legea peste cap

7
1367

Locativserv SRL este o societate a Consiliului Local Piatra-Neamț care este și asociat majoritar. Alături de Publiserv  SA, Urban SA, Salubritas SA și Parking SA, Locativserv SRL face parte din categoria „firmelor primăriei”, adică acele locuri unde li se oferă joburi bune și bine plătite „soldaților de partid”, dar și celor care au pile și relații. Toate  acestea, pe banii pietrenilor, bineînțeles! Tocmai de aceea, majoritatea firmelor primăriei au, în acest moment, funcțiile de directori ocupate pe bază de numiri, nu de concurs.

Locativserv SRL gestionează fondul locativ al primăriei. Vorbim în special de locuințele sociale și apartamentele ANL. Sunt peste 1.600 de apartamente și garsoniere, plus Sala Polivalentă și Complexul Mall Forum Center pe care această societate comercială le administrează.

În cei 12 ani de existență, firma a înregistrat anul trecut, pentru prima dată, o pierdere financiară. La o cifră de afaceri de 2,4 milioane de lei și 44 de angajați, societatea a avut o pierdere de 12.814 lei și datorii de 2 milioane de lei, cu peste 300.000 de lei mai mari decât la finele anului 2018. Acest eșec financiar despre care asociatul majoritar, Consiliul Local Piatra-Neamț, nu spune absolut nimic, a fost „realizat” de o echipă de conducere formată din patru persoane, așa cum firma nu a mai avut niciodată. Pe lângă directorul general interimar Togan Vladimir Tomșa, firma mai are trei directori: Monica Chelariu, director adjunct, Maria Dram, director economic, și Felicia Holicov, director tehnic. Patru directori la 44 de angajați, după cum se arată pe site-ul firmei sau 36 de angajați, în medie, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

„Performanțele” manageriale ale directorului Togan Vladimir-Tomșa au fost recompensate cu o leafă pe măsură, adică peste 7.000 de lei, în medie, lunar. Togan a încasat de la Locativserv SRL în 2019, firmă care a terminat anul pe pierdere, 85.068 lei.

Am încercat să aflăm cât au câștigat și ceilalți trei directori. Răspunsul lui Togan: nu sunt obligați să-și depună declarațiile de avere și interese. Vorbim de o societate în care un consiliu local este asociat majoritar, iar directorul Togan, jurist la bază, ne spune că cei trei directori nu au obligația de a spune cetățeanului plătitor de taxe și impozite ce lefuri au avut.

În urmă cu aproape o lună, pe 24 iulie, am solicitat firmei Locativserv să ne pună la dispoziție declarațiile de avere ale celor trei directori. După câteva zile, am primit și răspunsul. Interpretând legile după bunul plac, Togan, pentru că el semnează adresa, ne spune că nu poate să facă publice averile celor trei directori.

Răspunsul Locativserv la solicitarea atacul.ro de a pune la dispoziție declarațiile de avere ale celor trei directori este semnat de directorul Togan și consilierul juridic Daniel Melinte:

Pentru a clarifica acest aspect, am solicitat un punct de vedere Agenției Naționale de Integritate (ANI). De asemenea, într-o altă adresă, am cerut șefului Locativserv SRL să ne pună la dispoziție salariile celor trei directori și atribuțiile lor, conform fișei postului. Au trecut câteva săptămâni, iar Togan n-a răspuns. În schimb, ANI ne-a răspuns în câteva ore.

Inspectorii de integritate ne-au comunicat că și cei trei directori ai Locativserv SRL sunt obligați să-și depună declarațiile de avere și interese.

Iată răspunsul integral al Agenției Naționale de Integritate:

 

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată la Agenția Națională de Integritate cu nr.12622/21.08.2020,vă comunicăm următoarele:

Situația de fapt analizată: Dacă persoanele care ocupă funcția de director adjunct, economic și tehnic în cadrul S.C Locativserv S.R.L Piatra-Neamț, societate în care Primăria Piatra – Neamț este asociat majoritar, au obligativitatea depunerii declaraţiei de avere și declarației de interese.

  1. Dispoziții legale aplicabile:

În conformitate cu prevederile din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu modificările și completările ulterioare:

”Art. 1

(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor:

(…)

  1. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ;

Art. 2

Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se completează potrivit anexelor nr. 1 şi 2 şi se trimitAgenţiei copii certificate, împreună cu codul numeric personal al declarantului.”

 Art. 3

         (2) Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1.”

Art 4

(1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii.

            (2) Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.

(3) În termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii, persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună noi declaraţii de avere şi declaraţii de interese.

(4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care nu aveau obligaţia de a depune declaraţia de avere şi declaraţia de interese, şi pentru care prezenta lege stabileşte această obligaţie, trebuie să depună aceste declaraţii, potrivit legii.

   Din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că persoanele care ocupă funcția de director adjunct, economic și tehnic în cadrul S.C Locativserv S.R.L Piatra-Neamț, societate în care Primăria Piatra – Neamț este asociat majoritar, au obligativitatea depunerii declaraţiei de avere și declarației de interese.

Dată fiind această situație, așteptăm ca primarul Dragoș Chitic să se sesizeze și să dispună un control la societatea condusă de Togan. Nu de alta, dar nu am aflat că Locativserv să se fi transformat în firma privată a lui Togan&Comp. Locativserv este firma Consiliului Local, iar aleșii locali au și eu obligativitatea de a se implica și a cere date privind modul în care este condusă. Parcă așa au promis cetățenilor înainte de a fi aleși, că vor veghea ca bunurile comunității să fie bine gestionate, iar banul public să fie cheltuit chibzuit.

Nu în ultimul rând, așteptăm ca într-un timp cât mai scurt declarațiile de avere și interese ale celor trei directori să fie publicate pe site-ul firmei. 

Daniel MURARU

 

 

 

7 comments

  1. ADY 22 august, 2020 at 09:13 Răspunde

    ACEST PUSTI NUMIT DE ROMEL BIRJOVEANU PE BAZA DE SLUGARNICIE SI TINUT DE PRIMAR NU STIE PE CE LUME TRAIESTE. LOCATIV SERV MERGE NUMAI IN PIERDERE DE CAND ACEASTA BEIZADEA A FOST PROPTITA IN FUNCTIE, CU TOATE CA AVEA DOAR 27 DE ANI!!!!! A CONTAT FAPTUL CA ESTE FIUL FOSTULUI PRIM-PROCUROR AL PARCHETULUI NEAMT, UN FOST COLABORATOR DOVEDIT AL SECURITATII. REFERITOR LA DIRECTOARELE LA CARE FACETI REFERIRE, SUNT NISTE (***) IN ADEVARATUL SENS AL CUVANTULUI SI NU INTELEGE LUMEA CUM DE FOSTUL DIRECTOR LE A DAT AFARA IAR O INSTANTA INEPTA LE A TRIMIS INAPOI LA …PRODUS BANI PUBLICI!!!!! SOCIETATEA ASTA TREBUIE DESFIINTATA DE URGENTA SI CREAT UN COMPARTIMENT IN CADRUL PRIMARIEI CU MAX 5 ANGAJATI SI NU ASA CU 45 SI 4 DIRECTORI!!!! ESTE DE KAFCA!

    • SUNT MAI HOT CA TETEA 25 august, 2020 at 07:06 Răspunde

      securíst, -ă s. m. f. Persoană care execută ordinele Securității, angajată sau nu a acesteia ◊ „Securistul fie el profesionist cu studii de specialitate sau amator talentat […] este și rămâne, în esență, trădătorul aproapelui, al semenului său.” ◊Spre stiinta puradeilor.

  2. Stefan 22 august, 2020 at 09:27 Răspunde

    Pentru ce au nevoie de 44 de angajati?!Togan e fiul fostului procuror Togan, cumva?uri.ro/cnsas-vs-prim-procurorul-alexandru-togan-cab-sentinta-nr-2890-15-06-2010-a-fost-recrutat-pentru-incadrarea-informativa-a-colegilor-ii-place-sa-asculte-posturi-de-radio-straine-europa-libera-sau-vocea-americii-impreuna-cu-colega-ei-de-camera-g-m-doi-colegi

  3. FLORIN 22 august, 2020 at 14:08 Răspunde

    PNL/PSD sunt paravanul statului securisto mafiot compus din securisti/procurori prosti de dau prin gropi care se folosesc de pârghiile date de lege numai ca sa faca smenuri.
    De aia tara aste e ultima din Europa cea mai corupta si cea mai furata.
    Dupa chipul si asemnanarea acestor institutii esuate si corupte PARCHET/DIICOT/SRI/IPJ.
    Daca baiatu asta avea ceva in cap nu ajungea sau refuza sa fie pus de ”taticu”si securistii/procurorii analfabeti activi care pentru aceasta sinecura probabil au oferit ”protectie”la furaciunile facute de hotii din adminstratia acestui oras,asa se si explica de ce nu exista anchete,oare de ce?
    Uite de aia.
    Inca unu care ne fura banii cu un salariu colosal dat degeaba ca si clica din care face parte taticutu lui clica care mai ia in plus si o pensie speciala,ca e special, meritata bineinteles dupa o viata profesionala de smenuri,compromitere de dosare,trafic de influenta,coruptie, musamalizari,etc.
    Daca nu ar fi asa tara asta nu ar arata ca India.
    Sa ma contrazica daca nu e asa.

  4. Covidu2020 23 august, 2020 at 16:43 Răspunde

    Acum m-am prins și eu de ce câte o “reparație” de la Publiserv durează câteva săptămâni. La mine în cartier, pe un loc de parcare, s-a săpat o groapă. A trecut jumătate de an și acum, omul care parchează pe locul respectiv (plătit, bineînțeles) poate spune ca parchează pe spațiul verde. Niște hahalere care nu fac nimic! Niște incompetenți. Puși în funcții de unii care-și doresc încă 4 ani conducerea. Pentru?

  5. Florin 23 august, 2020 at 22:52 Răspunde

    Parking – altă escrocherie pentru băieți deștepți cu mult tupeu. Jumătate din străzi au devenit parcări cu o spoială de vopsea. Cartierul Precista e 80% sens unic și 95% parcare. Parcări până în sensurile giratorii. Parcări lipite de trecerile de pietoni. … Și? Tupeu și salarii pe măsură. Pe poduri nu faceți parcări, băi șmecherilor? Ca sa aveți ce promite pana în septembrie.

  6. c 24 august, 2020 at 08:10 Răspunde

    suveniruri_grecia_thailanda.jpg
    Togan spune mândru: ”Nu mă întrebați cum am găsit primul milion de magneți”, deși toată lumea știe că umbla prin (***) și probabil a găsit o sacoșă cu suveniruri aruncate.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.