campanie electorala

(P) Se lansează programul „Casa Eficientă Energetic” –  Valoarea primei energetice este de 15.000 de euro

1
104

Nemțenii care își doresc să aibă un consum de energie mai mic pot accesa, începând cu data de 15 septembrie, programul „Casa Eficientă Energetic”.

Cei care vor aplica pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, din fonduri nerambursabile, acordați de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin AFM.

Cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

Totodată, acest program poate fi accesat și de reprezentanți ai instituțiilor publice (școli și grădinițe).

Cheltuielile eligibile pentru școli și grădinițe sunt:

–        dotarea instituțiilor cu centrale termice, dar și înlocuirea centralelor sau a componentelor sistemului de încălzire cu unele mai performante;

–        tâmplărie cu geam termopan;

–        izolație termică fațade și terase;

–        alte lucrări menite să reducă pierderile de energie termică;

–        sisteme nepoluante pentru obținerea necesarului de energie sau pentru anumite utilități;

–        sisteme de încălzire a apei care utilizeaza energia solară, panouri fotovoltaice;

–        schimbarea corpurilor de iluminat;

–        instalarea de senzori de mișcare;

–        sisteme moderne și eficiente de monitorizare a energiei;

–        sisteme de ventilație și climatizare pentru sporirea confortului termic al utilizatorilor.

Guvernul PNL se preocupă să pună în implementare soluții eficiente pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Îmi doresc ca și nemțenii să profite de aceste oportunități, pentru a crește nivelul de trai și confort.

Mugur Cozmanciuc Deputat – Președintele PNL Neamț

 

NOTĂ: Comentariile la acest articol, care este publicitar, au fost dezactivate.

 

 

 

1 comment

  1. FLORIN 9 august, 2020 at 13:36 Răspunde

    Admin.: Comentariile la acest articol au fost dezactivate. Puteti posta mesajul dumneavoastra la oricare alt articol, mai putin la cele marcate cu (P)

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.