PNL a numit director la SH Bistrița un consilier local cu probleme de incompatibilitate

3
2239

Sucursala Hidrocentrale Bistrița are, începând de astăzi, un nou director în persoana Isabelei Nedelcu, numită în locul lui Cornel Melinte (a ieșit la pensie), omul celor de la ALDE. Isabela Nedelcu este șefa PNL Pângărați și consilier local, fiind promovată, evident, de Partidul Național Liberal. Isabela Nedelcu are o problemă de incompatibilitate pe care nu și-a clarificat-o, procesul în care se judecă cu Agenția Națională de Integritate (ANI) având fixat termen în martie 2022, în aceeși zi în care se va judeca, tot cu ANI și tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, și primarul comunei Pângărați – Petru Lungu Bordea.

Nedelcu a fost declarată de ANI în conflict de interese administrativ în aprilie 2018. A contestat decizia la Curtea de Apel Bacău unde, în decembrie 2018, a pierdut, instanța respingând contestația ca fiind nefondată. A atacat decizia cu recurs la ÎCCJ, pe 18 noiembrie 2019.

Isabela Nedelcu a fost declarată în conflict de interese administrativ, pentru că „în calitate de consilier local a votat, în mod favorabil, pentru adoptarea unei Hotărâri în temeiul căreia s-a încheiat Contractul de concesiune între Primăria comunei Pângărați și Asociația Crescătorilor de Animale Pângărați, deși avea un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

Inspectorii ANI afirmă că Nedelcu avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba concesionarea pășunii comunale prin atribuire directă către asociație prezintă un beneficiu pentru sine, soț și asociație (în cadrul asociației soțul său a deținut calitatea de membru fondator). Isabela Nedelcu nu a anunțat, la începutul dezbaterilor privind concesionarea pășunii, interesul personal pe care îl avea în problema respectivă și nu s-a abținut de la vot.

Daniel MURARU

Citește și:

Record la ÎCCJ. Când începe procesul primarului de Pângărați cu Agenția Națională de Integritate

Manevre ilegale în Primăria Pîngarați. Un alt consilier local a fost găsit în conflict de interese în afacerea concesionării pășunilor

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Liviu 16 iunie, 2020 at 20:20 Răspunde

    Profesionisti, unul si unul. Dintr-un fel de secretara la Hidroelectrica ajunge director. Valorile liberale. Mereu a cautat doar combinatii in Hidroelectrica. Liberalilor, reusiti sa distrugeti si ceea ce mai merge.

  2. constantin 17 iunie, 2020 at 12:42 Răspunde

    Sa vezi si sa nu crezi.Dupa ce si-a” cumparat” calitatea de membru pnl, acum ajunge si director interimar.La cate hotii au fost la ie Bistrita, Nedelcu este omul perfect.Doar a facut echipa cu pinalti etc. (***).Toti i-au zis de rau dar cine trebuia a promovat-o.Ati auzit de promovarea prin rostogolire.Numai asa se mai poate scapa de oamenii tupeisti si nesimtit.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.