Autostrada Unirii, promisiuni la stadiu de studii. Până acum, SF-urile au „mâncat” milioane de euro

1
1129

Autostrada Unirii care, dacă ar fi construită, ar lega Moldova de Transilvania și ar conduce la dezvoltarea zonei de Nord-Est a țării, una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană, a revenit în actualitate. Nu, nu începe nimeni lucrările de construire a șoselei de mare viteză, nu toarnă nimeni nicio roabă de asfalt, ci se actualizează studii, iar proiectul trece în gestionarea Ministerului Transportului. Asta au anunțat, ieri seară, reprezentanții guvernului, care au găsit, spun ei, și sursele de finanțare pentru a demara, în cele din urmă, proiectul.

„A fost prezentată, de către Ministerul Transporturilor, o notă de informare cu privire la soluțiile identificate pentru realizarea proiectelor de autostradă Comarnic – Brașov și autostrada Târgu-Mureș – Târgu-Neamț – Iași – Ungheni, astfel încât vor fi gestionate, în perioada următoare, de Ministerul Transporturilor și se vor derula procedurile pentru actualizarea studiilor de fezabilitate, cu finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, și cu execuția lucrărilor din fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat  și alte fonduri rambursabile și nerambursabile, atrase în perioada următoare”, a declarat Ioan Dancă, șeful Cancelariei premierului Orban.

De peste 10 ani, proiectul recent botezatei Autostrada Unirii se află în această fază, a studiilor de fezabilitate,  pe care s-au cheltuit până în prezent milioane de euro. În timp ce politicienii promit, afaceriştii din Moldova suportă din ce în ce mai greu cheltuielile uriaşe cu exporturile din cauza lipsei unei infrastructuri rutiere care să le permită accesul facil către pieţele din vest și cele externe. Unii dintre ei au și trecut în rândurile falimentarilor din această cauză.

Autostrada ”Unirii” Iași – Târgu-Mureș  ar trebui să străbată un traseu dificil (deal şi munte), ceea ce presupune un volum mare al lucrărilor de artă (poduri, podeţe, viaducte) şi numeroase arii protejate, situri de importanţă comunitară, fiind considerată și cea mai scumpă din țară. Valoarea estimată de Compania Națională de Autostrăzi pentru acest proiect este de 6,14 miliarde de euro.

Proiectul a fost împărțit în trei mari secţiuni: Târgu Mureş – Ditrău (92 km), Ditrău – Târgu-Neamţ (119 km) şi Târgu-Neamţ – Iaşi (78 km), Iași – Ungheni (34 km).

În prezent, legătura dintre Moldova şi Transilvania se face pe drumurile naţionale, anevoioase pentru traficul greu în special. În acest context, autostrada ar deveni o alternativă mult mai puțin costisitoare pentru traficul internaţional de tranzit.

În anul 2007, a fost realizat primul Studiu de Prefezabilitate, pentru care statul roman a plătit 800.000 de euro. Doi ani mai târziu, în 2009, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a dispus realizarea Studiului de Fezabilitate propriu-zis, pentru cele trei tronsoane : Târgu Mureș-Ditrău, Ditrău-Târgu Neamț și Târgu Neamț-Iași-Ungheni, studiu pe care a plătit 4 milioane de euro.

Cum lucrările nu au demarat, studiile au expirat, motiv pentru care acum trebuie actualizate, proceduri care înseamnă alte milioane de euro cheltuite.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Ion Olaru 2 mai, 2020 at 13:10 Răspunde

    Este plauzibil ce se spune in prezent, ca FMI-ul este la originea coronavirusului si nu China. China a facut si autostrada in Serbia are si tehnologia si banii, pe cand camatarii de a FMI ofera numai banii cu dobanda mare. China facea concurenta serioasa FMI-ului si n-ar fi la prima actiune de obstructionare a concurentei. Si Nicolae Ceausescu a fost in Iran ca sa infiinteze un alt FMI mai prietenos si se stie cum s-a terminat cu Ceausescu. Hugo Cheavez din Venezuela a rupt Banco Santander care era in toata America de Sud si a murit la fel. Acum FMI-ul este si peste Banco Santander care era cel mai mare concurent inainte de a aparea China.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.