Județul Neamț, pus pe harta investițiilor străine de o firmă din Târgu-Neamț. Infuzia de capital a depășit o jumătate de milion de euro

0
1804

Județul Neamț a intrat în competiție cu județele dezvoltate ale țării, precum Brașov sau Mureș în privința investițiilor străine. Asta s-a întâmplat luna trecută, când o societate străină a propulsat județul nostru între primele zece din țară după ce și-a majorat capitalul social. Compania este din Târgu-Neamț și a investit peste o jumătate de milion de euro în afacerea pe care o deține și, implicit, în economia locală.

Concret, în luna ianuarie, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), societatea Aristocratis Center din Târgu-Neamț și-a majorat capitalul social cu 523.300 de euro, o sumă mare pentru un județ în care investițiile străine, fie și în urma majorărilor de capital, sunt, în general, de ordinul zecilor de mii de euro în cele mai bune luni.

Firma târgnemțeană, ce are ca principal obiect de activitate „Restaurante”,  înncheiat anul 2018 cu un profit de 128.485 lei la o cifră de afaceri de 2.678.335 lei, realizată cu 22 de angajați. Firma figura și cu datorii în valoare de 8.724.479 lei. Cele 100 de părți sociale ale societății sunt deținute de Francesco Capuano și Ionel Capuano, fiecare câte 30%, cetățeanul canadian Chaimaa Abouamal, 20%, și italianul Andrea Marocchi, 20%.

Majorarea capitalului social cu peste o jumătate de milion de euro a situat județul Neamț pe locul 10 în țară, după Buzău, care a fost pe locul 9, cu investiții de 567.218 euro, și înainte de Brașov, de pe locul 11, cu 458.442 de euro. Însă, nu ne putem pune pe aceeași linie cu Sibiu, spre exemplu, unde, lunar, investițiile sunt de milioane de euro.

Trebuie spus că investiția pe care a făcut-o Aristocratis Center SRL în luna ianuarie, a clasat compania pe locul 24 în topul primelor 40 de societăți comerciale din țară după participarea la capitalul social total subscris, exprimat în valută, investitorul majoritar fiind italian.

Pe lângă această investiție semnificativă pentru județul Neamț, alte două firme străine și-au majorat capitalul social cu suma de 32.581 de euro.

Tot luna trecută, investițiile străine noi în economia județului au fost, din nou, de  toată jena. În ianuarie, potrivit ONRC, a fost înmatriculată numai o societate comercială cu participare străină la capitalul social, a cărui valoare a fost de doar 41,9 euro. Aceste date au dus județul pe locul 36 în țară în ceea ce privește investițiile străine noi, aceeași sumă fiind injectată și în Gorj, Ialomița sau Vrancea.

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.