Reparat anul trecut, podul de la Preluca este avariat din nou

1
1994

Podul de la Preluca, de pe drumul național Piatra-Neamț – Bicaz, pe care ani la rând s-a circulat pe un singur sens din cauza stării jalnice în care se afla, ar putea suferi, din nou, grave stricăciuni. Dacă nu se va interveni rapid, există riscul real ca, într-un timp scurt, traficul de pe acest tronson să fie restricționat. Și asta pentru că încărcăturile camioanelor care trec pe sub pod lovesc, rașchetează, în mod repetat, grinda principală a podului. Nu s-ar fi ajuns aici, dacă autoritățile ar fi amplasat pe drumul de sub pod, de o parte și de alta, limitatoare de înălțime. Nu s-a întâmplat așa, iar podul, care a fost reparat anul trecut cu costuri de un milion de lei, a fost din nou avariat. Ușor, ce-i drept, însă pentru toate există un început. În fotografii se vede clar urma lăsată pe grinda podului, exact cea care a fost avariată și în trecut, de un buștean, dar și stricăciunile produse, șoferul forțând intrarea camionului pe sub pod, fără să țină cont de înălțime. În acest ritm, dacă nu se va interveni, podul o să ajungă din nou în situația de dinaintea reparației.

Este curios că nici administratorul drumului național în curtea căruia se află podul, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, și nici administratorul drumului de sub pod nu au luat măsuri pentru a elimina cauzele care au dus la avarierea podului. Situația este scandaloasă, pentru că reparațiile de un milion de lei au fost cauzate tocmai de stricăciunile provocate de încărcăturile autocamioanelor care circulau pe sub pod. Să cheltuiești un milion de lei pentru a rezolva situația și să nu iei măsuri pentru a elimina cauzele care au dus distrugerea podului nu înseamnă decât lipsă de interes și bătaie de joc. Cu siguranță, montarea unor limitatoare de înălțime nu ar costa mai mult de 10.000 – 20.000 de lei și în acest fel, podul ar fi protejat. A trecut mai bine de un an de când lucrările, care au provocat deseori blocaje rutiere de zeci de kilometri, au fost finalizate, dar limitatoarele de înălțime nu au fost montate.

Pe podul de la Preluca s-a circulat pe un singur sens din octombrie 2015 și până la sfârșitul lunii decembrie 2018.

În august 2018, într-o adresă remisă publicației atacul.ro, DRDP Iași comunica faptul că circulația pe podul de la Preluca a fost limitată pe un singur sens din cauza degradărilor puternice identificate la talpa inferioară a grinzii principale în amonte. Expertiza efectuată în 2015 „a indicat o distrugere în proporție de 40% a armăturii de rezistență la grinda principală amonte, rezultată în urma lovirilor repetate de autocamioanele care circulă pe sub pod, pe un drum aflat în administratea autorităților locale”.

Reparațiile s-au terminat în vara anului 2019, adică după 4 ani.

Drumul de sub pod, situat în stânga pârâului Secu, aparține, cel mai probabil, comunei Pângărați. Acum se pune întrebarea: limitatoarele de înălțime trebuiau montate de CNAIR sau administrația locală a comunei Pângărați? La cum stau lucrurile în realitate, este evident că problema nu a fost analizată de niciuna dintre părți.

Cert este că problema podului de la Preluca poate reveni în actualitate ori de câte ori un șofer de camion, supraîncărcat cu bușteni ori alte materiale, forțează intrarea pe sub pod. Nu ar fi rău ca autoritățile să îi identifice și să-i pună la plată, adică să suporte contravaloarea reparațiilor, dacă tot îi doare în cot de consecințele faptelor lor.

Daniel MURARU

Citeste si:

Pod feroviar distrus de autocamioanele încărcate cu bușteni. Autoritățile dorm

„Minunea” de pod de la Preluca a rămas în istoria Google Maps. Cum arată cozile kilometrice de mașini pe aplicația Street View

 

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.