„Sărbătorirea Unirii a fost murdărită de huiduieli între grupuri ale unor partide, de fapt găști care au distrus România”

1
425

Bine că n-am scris ceva despre unire. Nu despre Mica Unire, cum se spune mai nou. Adică, nașterea copilului este un fleac fără prea mare importanță. Avem Mica și Marea Unire. Una care a rezistat, Mica, și alta care s-a destrămat destul de rapid, cea Mare. Corect era Unirea de la 1859, iar urmarea ei a fost desâvârșirea din 1918.
În 1858, cele 7 mari puteri ( Franța, Anglia, Prusia, Rusia, Austria, Sardinia și Turcia ) deciseseră Unirea Principatelor prin Convenția de la Paris. Spre cinstea lor, fruntașii politici din cele două țări au făcut mai mult decât li s-a cerut și, în frunte cu Al. I. Cuza, au realizat unirea deplină într-un stat numit România.
Cuza și cei de lângă el au creat instituțiile statului modern, iar Carol I le-a făcut să funcționeze.
Aducerea lui Carol I a fost cerută insistent de fruntașii politici români, pentru că așa a fost înțelegerea când a fost ales Cuza.
Cuza rămâne unul dintre martirii acestui neam, dar în 1866 el trebuia să plece pentru că era o soluție provizorie pe tronul țării chiar dacă crease instituțiile României moderne, însă la cererea expresă a marilor puteri.
Sărbătorirea Unirii a fost murdărită ieri, 24 ianuarie 2020, în câteva orașe din țară de huiduieli între grupuri ale unor partide opuse, de fapt găști nenorocite care au distrus România.
Ce am sărbătorit, Unirea și formarea României?
Cine sunt ființele rotunde și cu fețe imbecile care poartă tricolorul la piept și n-au făcut altceva decât să distrugă ce au construit înaintașii? De ce îi alegeți, români, ca să-și bată joc de această sărbătoare, dar și de țară?

 

1 comment

  1. gelu. 26 ianuarie, 2020 at 15:11 Răspunde

    Din nou domnul profesor Nastaselu ne-a dat o sinteza a tragediei acestui popor, actuala! Gasti infractoare care se petrec cu sau fara intelegere la conducerea acestei Tari!! Pentru asi argumenta pozitia ca unii sau altii sunt mai aproape de popor de nevoile lui huiduiesc pe ceilalti!! jalnice si triste figuri!! Cei de acum de la putere si-ai ales o papusa in frunte pe care o prezinta peste tot si anume IOHANIS !! facand fel de fel de legaturi istorice cu ce a trecut in veacuri!!????
    Oare “papusa” stie despre jocurile de culise ale golanilor de la PNL, stie ce “ propuneri valabile” se fac pentru functii de raspundere si ce cercetati penali sunt adusi de PNL !????
    Penelistii parati au inceput si continua sa faca exact ca gasca infractoare “ DRAGNEA PSD” , adica sa pozitioneze in functii publice tot felul de INCOMPETENTI, NEAVENITI si evident PENALI!! NU AI DOSARE PENALE si nu esti cercetat la DNA nu poti pus pe o functie de raspundere de la Ministru in jos!! Sau nu ai fost in relatioanarea unui condamnat penal PNL nu poti ajunge Ministru ( a se vedea cel de la Ministerul Mediului, care pentru asi face intrari s-a “lingait” cu aproape toti prezenti de la chiolhanul PNL sub privirea tampa alui ORBAN!! RUSINE PNL )
    Sunt judete unde aceste gasti penale conlucreaza bine in interesul lor inca de pe vremea lui Dragnea !!! A se vedea Bacau si Neamt unde arsene zis “ soseta” si benea dragos invartesc afaceri oneroase si pozitionari de cercetati penali in functii de raspundere!! Acesti indivizi au pe langa ei momaii si lingai care ii dirijeaza pe primii in “ activitatea noua” de “interimat”!! O parte din banii castigati din noua functie sunt dati lunar la PNL pentru numiri iar restul sunt ai lor dar isi pot desfasura pe ascuns activitati cu firmele lor unde apar ca administrator sotiile , rudele sau “ prietenii”.
    Toate aceste lucruri se stiu, inclusiv de “adversarii politici” PSD, PMP, USR etc dar se santajeaza reciproc!!! Toti asteapta sa faca primul greseala , in sensul sa fure mai mult, sa faca incredintari de lucrari fara licitatii legale, sa deconteze ilegal lucrari neexecutate etc.
    Poate justitia va interveni si va curma aceste stari de lucruri ca din partea acestor jalinice si triste figuri din partid nu avem ce spera!!!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.