Pe cine protejează Direcția Silvică Neamț? Șefii Silvicului refuză să facă publică sentința prin care România a pierdut 10.707 hectare de pădure

4
215

 

Au trecut aproape 12 ani de când județul Neamț a pierdut o suprafață importantă de pădure, cu complicitatea autorităților de la acea vreme, în favoarea moștenitorilor principelui Mihai D. Sturdza, iar subiectul este în continuare unul tabu pentru cei care administrează fondul forestier național. Modul în care statul român a pierdut 10.707 hectare de pădure este unul scandalos, iar în afară de Curtea de Conturi a României, nicio alta instituție a statului nu si-a manifestat interesul de a descoperi dedesubturile acestei afaceri. Serviciul Teritorial Bacău al DNA a făcut o anchetă, însă dosarul a fost închis în noiembrie 2013, cu NUP (neînceperea urmăririi penale). Procurorii DNA, așa cum reiese și din răspunsul acestora oferit, în ianuarie 2017, publicației atacul.ro, și-au justificat soluția prin aceea că cei din Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate din cadrul Prefecturii Neamț au procedat corect, aspect confirmat de hotărârea definitivă și irevocabilă a Tribunalului Neamț, nr. 1107/04.12.2006.

Răspunsul DNA, din ianuarie 2017, la solicitarea atacul.ro:

 „Dosarul la care faceți referire s-a aflat în lucru pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Bacău și a avut ca obiect cercetarea modalității prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 26.100 ha. În urma cercetărilor și verificărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că nu poate fi reținută în sarcina vreunei persoane săvârşirea vreunei infracţiuni de abuz în serviciu, întrucât conduita Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii Neamţ a fost în strictă conformitate cu normele legale în vigoare, legalitatea şi temeinicia hotărârii nr.4473/2006, fiind confirmată de hotărârea nr. 1107/04.12.2006, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Neamţ. Astfel, în dosarul menționat în cererea dvs., la data de 20 noiembrie 2013, procurorii anticorupție au dispus soluția neînceperii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât fapta nu există”

Așadar, anchetatorii s-au limitat în a pune totul în seama hotărârii Tribunalului Neamț, fără a lua în calcul, de exemplu, că, în primă instanță, procesul fusese pierdut la Judecătoria Bicaz de moștenitorii prințului Sturdza. Cu alte cuvinte, la Bicaz, în primă instanță, judecătorul a decis că moștenitorilor prințului Sturdza li se cuvin numai 16.436 hectare, nu 26.100 hectare, cât ceruseră și obținuseră de la Comisia de fond funciar. Decizia Comisiei județene de fond funciar a fost atacată în instanță de către Direcția Silvică Neamț, prin juriștii săi, asupra acestui aspect urmând să revenim. Problema a apărut la Tribunalul Neamț, unde a fost atacată decizia Judecătoriei Bicaz. Magistrații Tribunalului Neamț au anulat hotărârea Judecătoriei Bicaz, dându-le câștig de cauză moștenitorilor prințului Sturdza.

Procesul a fost pierdut pe un viciu de procedură, iar anchetatorii ar fi trebuit să analizeze cum s-a ajuns aici și dacă nu cumva, la mijloc, a fost vorba de mai mult decât un viciu de procedură. Cu alte cuvinte, magistrații Tribunalului Neamț nu s-au pronunțat dacă moștenitorii prințului Sturdza trebuie să primească sau nu cele 26.100 de hectare de pădure, pentru că înainte de a trece la judecarea cauzei au constatat că Direcția Silvică Neamț nu avea calitate procesuală activă de a formula plângere în instanță, pentru acest lucru fiind obligatoriu ca institutia să aibă personalitate juridică. Cum doar Regia Națională a Pădurilor avea această calitate, ea ar fi trebuit să facă plângerea împotriva Hotărârii Comisiei Județene Neamț prin care moștenitorilor principelui Sturdza li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 26.100 hectare de teren cu vegetație forestieră.

Direcția Silvică Neamț este SRL-ul celor care o  conduc?

Este evident că, la mijloc, a fost vorba de o manevră sau gafă care a făcut ca statul român să piardă 10.707 hectare de pădure, ce erau administrate de către Direcția Silvică Neamț. Acestei instituții i-am solicitat, printr-o adresă oficială pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să ne pună la dispoziție o copie după Decizia 1107/RC din 14.12.2006 a Tribunalului Neamț, în dosarul în care s-a judecat plângerea Direcției Silvice Neamț împotriva Hotărârii nr. 4773/15.03.2006 a Comisiei Județene Neamț de Fond Funciar prin care moștenitorilor prințului Sturdza li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 26.100 hectare de teren, cu vegetație forestieră. În mod normal, Direcția Silvică Neamț trebuia să ne răspundă pozitiv solicitării noastre, pentru că vorbim de o sentință în urma căreia statul a pierdut o suprafață pe peste 10.000 de hectare de pădure, iar Directia Silvică Neamț nu este vreun SRL al celor care o conduc.  

Mai mult decât atât, într-un total dispreț și bătaie de joc, Compartimentul juridic al Direcției Silvice Neamț, instituție condusă de Doru Gherghel, ne trimite, vezi Doamne, răspunsul la adresă, fără ca acesta să fie, însă, atașat.

Adresa trimisa de atacul.ro, in data de 3 iunie, Directiei Silvice Neamt:

 

 

Raspunsul Directiei Silvice Neamt….

Am înaintat adresa Direcției Silvice Neamț în data de 3 iunie, însă ei, așa cum se vede în captură, o înregistrează pe 3 iulie și răspund pe 20 august. Mesajul intră în spam, iar răspunsul nu este în atasament. Acesta a fost comportamentul celor care administrează pădurea statului în județul Neamț. Și să ne mai mire umilința pe care o îndură zecile de mii de nemțeni atunci când se ploconesc cu căciulile în mână pe la ocoalele silvice pentru cota de lemn de foc?

(Foto: sediul Directiei Silvice Neamt (www.google.com/maps/)

Daniel MURARU

Citeste si:

PRINȚUL STURDZA, TĂRICEANU ȘI NĂSTASE: LEGĂTURI PERICULOASE

CADOUL MAFIEI POLITICE PENTRU MOȘTENITORII PRINCIPELUI STURDZA: 10.707 HA PĂDURE

ULUITOR! PRIMARI SUSPECT DE PASIVI ÎN CAZUL RETROCEDĂRII ZECILOR DE MII DE HECTARE DE PĂDURE CĂTRE MOȘTENITORII PRINCIPELUI STURDZA

Latifundarii Neamțului: Biserica, Schweighofer, IKEA și Gheorghe Sturdza

 

4 comments

  1. Daniela 30 august, 2019 at 16:48 Răspunde

    Asa cum ALDE Neamt, prin reprezentantii Asaftei Ioan, in calitate de vicepresedinte CJ Neamt si presedinte ALDE Neamt, respectiv Cretu Vasilica, in calitate de primar al comunei Dobreni, au transformat Comuna Dobreni si sediul UAT Comuna Dobreni, in SRL-uri ai caror actionari unici sint domniile lor, asa si cei ce conduc Romsilva Neamt se cred stapini pe domeniul padurilor din judetul Neamt. Cei doi ALDE Neamt, au practicat dijma pe veniturile fostului consilier de achizitii, deoarece functionarul nu a acceptat sa fure bani publici in tandem cu ei.

  2. Bicajanu C. 30 august, 2019 at 18:03 Răspunde

    Cind a fost vorba de expropriatii de pe urma construirii barajului instantele au fost fără milă în sensul că le-au solicitat bieților oameni tot felul de acte care știau că nu mai există fiindcă au fost reținute de instituțiile statului comunist la data exproprieri pe cind în cazul distinsului domn Sturza au fost acceptate tot felul de acte, înscrisuri și plastografii dibaci făurite care să-l ajute pe sărmanul om să își reconstituie moștenirea neamului de trădători din Primul Război Mondial și nu numai.
    Cind discutam de retrocedări și reconstituirea dreptului de proprietate în România trăiesc o senzație de greață profundă și de lipsă de respect față de cetățenii de rind ai acestei țări.

  3. constantin 1 septembrie, 2019 at 13:37 Răspunde

    Invarteala a fost de la un anumit judecator de la Tribunalul Neamt care “trebuia” sa gaseasca solutia.Marele destept a invocat din oficiu calitatea procesuala a Directiei Silvice Neamt si a dat castig finantatorului Sturza.La judecatoria Bicaz nu a tinut figura.Daca s-ar verifica toate dosarele in care Directia Silvica Neamt a avut calitate procesuala ar fi un dezastru.Asa specialistul de la Tribunal sta la umbra si consuma sacul de bani plus pensia nesimtita.George inca mai munceste pentru bani.

  4. Nelu 2 septembrie, 2019 at 07:28 Răspunde

    Dle Muraru, daca anchetatorii ar munci peste jumatate din Directia silvica cinta in corul vinatorilor la puscarie, plus vreo citiva magistrati. Este mai mult decit vizibila magaria.
    Se vede treaba ca anchetatorii nostri au amutit. La cite ati dezvaluit pina acum n-am auzit de nici o arestare, de nimic. Fura astia in draci si ceilati sint complici in loc sa puna stop.
    Strigator la cer.
    Mafia din directie nu vrea sa stim cum a dat padurea bogatilor. Gherghel si care mai sunteti pe acolo, demisia, tata!!!!!! Voi sunteti platiti sa ne furati?????
    V-ati pus stapini pe padurile statului,??

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.